„Imaginea pe care o păstrez despre Gombrowicz este a unui personaj mîndru şi pudic, în ciuda eforturilor sale de a seduce. Era un seducător. Solitar în ceea ce priveşte geniul său, avea o mare forţă interioară şi mici slăbiciuni, poate chiar o fragilitate pe care doar el şi-o ştia şi pe care o compensa prin ceea ce putea fi socotit aroganţă. Oricum, geniul îi supăra pe cei siliţi să-l întîlnească” (Maurice Nadeau).

*

Un sfîrşit de martie neobişnuit de cald. Privesc în pădurea din apropiere copacii înveşmîntaţi în albul mugurilor, cu aspectul unor Îngeri vegetali.

*

Un copil răsfăţat devine impertinent sau timid? Depinde de calitatea în devenire a acestuia. Ambele situaţii sunt verosimile, dată fiind „ruperea din rînd” la care e supus.

*

Aştepţi să-ţi treacă prin minte o metaforă cum o promisiune de mîntuire.

*

Inima unui colibri, la fel ca şi a canarului, bate de aproape o mie de ori pe minut.

*

„O aparentă anomalie: cei ce trăiesc preocupaţi de Eternitate fac caz de cel mai neînsemnat minut. Iar cei pentru care numai timpul contează îl pierd de bunăvoie. Pentru primii însă timpul nu e decît expresia aproape superstiţioasă a unei încercări prin care le e dat să treacă; pentru ceilalţi – prima şi cea mai preţioasă dintre realităţile pe care acceptă să le recunoască” (Monseniorul Ghika).

*

X linguşeşte frenetic, dar cum suportă oare să fie frenetic linguşit de către Y? Ipocrizia suprapusă unei alte ipocrizii nu rămîne ipocrizie? O mică enigmă.

*

X, un ratat sonor în cele trei-patru direcţii de creaţie de care s-a apucat. Acum octogenar, îşi clamează încă proiectele genialoide ca şi cum nimic dezamăgitor nu s-ar fi petrecut. Ipoteza hazardului iese din joc. Ce i-a lipsit? Desigur vocaţia care e inconceptibilă altminteri decît drept o manifestare a sincerităţii. Dar cine nu e sincer cu sine ar putea fi sincer cu Celălalt? Am impresia că veleitarul X, înainte de-a se privi în oglindă, îşi pune şi în prezent o mască.

*

Iubirea nu oboseşte niciodată, doar tu oboseşti. Oboseala: o stare de inautenticitate.

*

Oportunistul: un proxenet al propriei sale fiinţe.

*

„Pe 25 mai 2015, Gao Bingguo, un apicultor chinez de 55 de ani, din provincia Shandong, şi-a acoperit corpul cu 1.100.000 de albine, cîntărind 109,5 kilograme (zece mii de albine cîntăresc aproximativ un kilogram). Precedentul record, stabilit tot de un apicultor din China, era de 85,5 kilograme” (Dilema veche, 2016).

*

A. E.: „Procentaj. Pentru a i se mări pensia cu 50%, ţine morţiş să intre în Uniunea Scriitorilor”. Despre cine vorbeşti? „Despre un poet în proporţie de 5%”.

*

Duplicitarul: un bisexual moral.

*

„Democraţia nu înseamnă legea majorităţii, ci protejarea minorităţii” (Albert Camus).

*

Suferă ca un peşte într-un acvariu. Dar ca un peşte care n-a cunoscut marea niciodată.

*

„Operele poetice sunt făcute ca şi această fericire a ta. Un incredibil echilibru de da, de afirmaţii, toate pe punctul de a fi rostite, toate pline de o infinită posibilitate care rămîne în suspensie şi nu se descarcă niciodată. Arta de a nu fi satisfăcut, aceasta este arta” (Cesare Pavese).

*

Timpul vid e inuman, umanizîndu-se doar atunci cînd dobîndeşte un conţinut. Străduieşte-te să-l umpli cu ceva pentru a nu rămîne cum un sertar gol, o odaie goală.

*

Admiraţia face parte dintr-un registru mult diferit de cel al iubirii. Cortegiul său egotic poate cuprinde dorinţa de posesie, impulsul competiţional, gelozia, invidia. „Admiraţia se lipseşte de prietenie. Îşi ajunge ei însăşi” (Jules Renard).

*

Metaforă dureroasă cum gura căscată a unui peşte deznădăjduit, scos pe uscat.

*

Parazitat de inexistenţă.

*

Cînd îţi dai seama că ai văzut pentru ultima dată un om, un animal drag dispărut, prezentul şi viitorul încetează a mai acţiona, deoarece trecutul devine uriaş peste fire, pustiitor.

*

„Dacă există un Dumnezeu, este numai cel pe care îl cunosc în mine, ca pe mine însumi, şi în tot ce este viu. Se spune că materia nu există. Nu. Ea există, dar este doar mijlocul prin care Dumnezeu nu este mort sau nimic, ci este Dumnezeul viu. Materia este calea prin care El trăieşte în mine şi în tot. De ce, nu ştiu, dar ştiu că aşa este” (Tolstoi).

*

„Întunericul nu este absenţa luminii, ci spaima care ne cuprinde de lumina orbitoare” (Jacob Böhme).

*

Tremurul de flacără de lumînare a eternităţii care se consumă cotidian.

*

Cînd te gîndeşti la extincţie, ai în vedere o viaţă insuficientă. Cînd te gîndeşti la eternitate, ai în vedere o viaţă în plenitudinea sa.

*

„Perfecţiunea răului este de a nu cunoaşte divinul” (Corpus Hermeneuticus).