Nu există decît frumuseţea care într-un fel ne reprezintă. O frumuseţe „străină”, „ostilă” ar fi un nonsens.

*

„Varietatea «verde di Bronte» sau «aurul verde al Siciliei», care creşte numai pe versanţii vulcanului Etna, este prima şi singura varietate de fistic din lume pe care poliţia trebuie să o păzească cu străşnicie. Se pare că, pentru a nu fi depistaţi de poliţie, hoţii obişnuiesc să poarte straie fistichii” (Dilema veche, 2019).

*

Somnolenţa de după-amiază, succedată de deznădejdi stranii, palpabile. Să fie, după cum mi-a spus un medic, din pricina stomacului încărcat? Sau e acel moment al demoniei pomenit de unii asceţi?

*

„A cita înseamnă a izola ceea ce spiritul tău a creat din nou, dînd fragmentului o valoare, recunoscîndu-l ca probabil produs al propriei fantezii” (G. Călinescu). Deşi există şi citate ce relevă o contradicţie…

*

Teoriile conspiraţioniste (l-am ascultat recent la tv. pe un cunoscut autor cum înfăţişa una din ele, angajantă pentru puterile de frunte ale lumii, fără vreun semn de dubiu din partea d-sale), nu mai mult decît un gen de cancanuri ridicate la rang de hiperbolă. Bătînd mai întîi la porţile politicii curente, apoi, fără probleme, la porţile istoriei.

*

„Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) s-a autosesizat şi a deschis, săptămîna trecută, un dosar pentru abuz în serviciu în cazul contractelor pe bani mulţi derulate între primăriile unor comune din Constanţa şi firma Hercinic SRL. Ziarul Click a prezentat, luni, investigaţia realizată de recorder.ro. Demersul jurnaliştilor arată cum Mădălin Iscru, preot (da, preot! n.n.) în satul Sâmbăta Nouă (Tulcea), a creat o reţea prin care, din poziţia de administrator de firmă, a primit contracte finanţate de Ministerul Dezvoltării, condus la acea vreme de Paul Stănescu. Reporterii au descoperit că popa învîrtea afacerea PSD în şase judeţe. În timp ce era consilier la minister, Iscru controla o reţea de firme prin care încasa milioane de euro. (…) Jurnaliştii au găsit în sate lucrări făcute de mîntuială, cu preţuri supraevaluate de zeci de ori, şi telefoane venite direct de la Guvern, care condiţionau acordarea finanţărilor în funcţie de alegerea firmei” (Click, 2019).

*

Scriptor. Între forţă şi slăbiciune e preferabil totuşi un raport întîmplător.

*

Egoismul e drojdia vanităţii, vanitatea e drojdia orgoliului, orgoliul e drojdia păcatului de-a exista în individuaţie.

*

Nu cumva unica scuză a artistului e irealizabilul?

*

Iulie 1972. La Târgu Jiu şi Peşteana-Jiu. Emoţia ieşită din comun a reîntîlnirii cu locurile copilăriei. La Peşteana, pe cîmpul care duce la Jiu, mormane groase ale văzduhului de altădată. Am intrat în casa în care am locuit cinci ani, un sanctuar strict personal. Spaţiile, aşa cum mă aşteptam, placide, mortificate. Dar mireasma de tămîie a trecutului, copleşitoare.

*

„Cu lipsurile tale, fără zor. Nu le-ndrepta cu uşurătate. Ce ai să pui în loc?” (Michaux).

*

A repeta greşeala altuia, adică a-ţi însuşi o lecţie, ŕ rebours.

*

„Cu cîteva zile mai înainte un student, pentru a mă epata desigur, îmi spusese că la Bucureşti chema acasă la el tinere fete sub pretextul de a le desena şi apoi se culca cu ele. Eram sigur că nimic din asta nu era adevărat şi simţeam, nu ştiu cum, în povestea studentului stîngăcia unei întîmplări auzite de la altul şi repovestite pe cont propriu. Mie însă îmi rămăsese bine întipărită în minte şi acum se ivea un minunat prilej de a o întrebuinţa. În felul acesta, întîmplarea unui îndepărtat necunoscut, după ce trecuse prin terenul infertil al altuia, devenise din nou destul de matură pentru a recădea în realitate” (M. Blecher).

*

A. E.: „Scriitura cumva industrios articulată, a prozei sale, dîndu-i, conform formulei lui Stalin, alura unui «inginer al sufletelor omeneşti». E inginer de-a adevăratelea”.

*

Surpriză: împrejurare în care timpul are aerul că se înşală pe sine.

*

A asimila durerea fiinţei de alături, ca şi cum ar fi propria ta durere. A asimila durerea fiinţei de alături, ca şi cum ar fi mai mult decît propria ta durere.

*

„Avem de ce să ne minunăm că după atîtea secole omul încă n-a învăţat să moară” (Monseniorul Ghika).

*

Mila nu poate fi decît absolută şi urgentă. O milă relativizată, negociată, amînată e una ce se anulează.