„Critica e oarecum poezia judecăţilor” (I. Negoiţescu).

*

Uneori ai senzaţia că ţi-ai supravieţuit. Că te-ai transportat într-o altă lume ori ai devenit o altă fiinţă. În realitate nu faci altceva decît a-ţi confirma dureroasa identitate prin artificiul său.

*

Senectute. În trecut a scrie anevoios era pentru tine un indiciu al faptului că scrii „bine”. Acum scrii anevoios pur şi simplu.

*

Pentru a te apropia de Dumnezeu, se cuvine a deveni simplu. Marea durere e simplitate. Expresia conotativă, cazuistica, speculaţiile, un scut împotriva durerii, deşi…

*

„Adevăratul chip de a-l avea pe Dumnezeu este în suflet, nu în gîndirea uniformă şi continuă la Dumnezeu. Omul nu trebuie să aibă doar un Dumnezeu gîndit, deoarece cînd încetează gîndirea, încetează şi Dumnezeu” (Meister Eckhart).

*

Atît de sensibil, din păcate, încît, din exasperare, simte în unele clipe nevoia de-a deveni cinic cu sine însuşi.

*

„Întrebările pot creşte haotic în mii şi mii de sensuri diferite, ca în jocul acela din copilărie cînd îndoiam o hîrtie pătată de cerneală şi apăsam puternic pentru ca cerneala să se răspîndească, cît mai mult, dezvăluind cînd deschideam hîrtia cele mai fantastice şi mai nebănuite contorsiuni ale unui bizar desen” (M. Blecher).

*

Scriptor. Totul se plăteşte într-un fel sau altul, pînă şi descrierea cea mai obiectivă.

*

Platitudinea: un epigonism universal.

*

„Pe reţelele de socializare a devenit viral un clip cu un extraordinar Ciobănesc belgian, care merge legat la ochi pe două sfori suspendate. Reporterii de la Adevărul i-au dezvăluit identitatea: este Lachi, «actor» la Teatrul Naţional din Republica Moldova şi participant la ultimul sezon «Românii au talent». Antrenat de stăpînul său, Ghenadie Rotaru, inteligentul căţel adună sute de mii de vizualizări cu clipurile sale în care face tot felul de acrobaţii: îşi ţine răsuflarea în apă, urcă scările pe două labe sau merge pe o singură sfoară suspendată” (Click, 2019).

*

În pofida aparenţei, comparaţiile ne aduc la o mai veche stare de lucruri, sunt principial conservatoare. Din care motiv ne cuceresc.

*

Scriptor. Ficţiunea se desăvîrşeşte în mediul de mister al celei mai obiective cunoaşteri.

*

Poezia se cuvine să însoţească cu fidelitate marele risc de a fi, adică riscînd la rîndul său.

*

„Nu este vîrf mai ascuţit ca al infinitului” (Baudelaire).

*

„Uneori, din iubire faţă de oameni, îl îmbrăţişăm pe un individ oarecare (fiindcă nu-i putem îmbrăţişa pe toţi); dar tocmai asta nu trebuie să-i divulgăm acelei persoane” (Nietzsche).

*

Ceea ce ai făcut, fie şi satisfăcător, alunecă de-atîtea ori în banalitate. Să fie o depreciere a făcutului, ori o redresare a banalităţii?

*

„Nenorocul oamenilor care s-au căutat toată viaţa pe ei înşişi este de-a se regăsi pînă şi în Dumnezeu. – Umilinţa împăcată şi vastă e singurul fel de a transforma în virtute oboseala de a fiinţa. Cine vrea să nu mai fie exprimă negativ o aspiraţie după tot. Dorinţa neantului satisface decent un gust secret şi tulbure de divinizare. Nu ne nimicim în Dumnezeu decît pentru a fi El însuşi. – Căile misticii trec prin cele mai dureroase taine ale mîndriei creaturii” (Cioran).

*

Remediul tristeţii nu e bucuria, ci o tristeţe şi mai mare.