„Rafaello Sanzio da Urbino a murit la 6 aprilie 1520, la 37 de ani, la Roma, la opt zile după ce contractase o febră. (...) Studiul, realizat de istorici de la Universitatea Milan-Bicocca, a exclus teoriile conform cărora Rafael ar fi fost bolnav de malarie, febră tifoidă sau sifilis şi a ajuns la concluzia că practica luării de sînge (lăsarea pacientului să sîngereze ca tratament pentru diferite boli) l-ar fi slăbit pe Rafael, care probabil suferea de o pneumonie” (Historia, 2020).

*

Senectute. Plăteşti un impozit de existenţial care, în timp, s-a acumulat enorm.

*

Flama erosului cuprinzînd deopotrivă cele trăite şi cele netrăite, cele cu putinţă şi cele cu neputinţă, în patetica sa încercare de a atinge o stare supremă, o imitaţie „păgînă”, cum ar fi spus Blaga, a stării de agape.

*

Tristeţe care nu posedă un motiv aparent, care-şi poate căuta motivaţia, căutare ce-o face mai clementă.

*

Scriptor. Dispoziţia prielnică scrisului, o congruenţă a stării de efort cu cea de odihnă. Una o stimulează pe cealaltă.

*

„«Ceaţa şi zilele mele însorite le port în mine», remarcă Pascal, aservit doar climatului sufletesc. În ce mă priveşte, port în mine tinereţea şi bătrîneţea mea, pe rînd. Între vîrsta umorilor mele şi numărul anilor, «puţine legături». Tinereţea mi-o măsor după încrederea cu care privesc lucrurile; pe aceste cîmpuri solitare, scot la plimbare un adolescent” (Denis de Rougemont).

*

A.E.: „«Fericit?» Eu unul pentru că există animalele. Hemingway avea 23 de pisici în acelaşi timp”.

*

Orientarea antinarcisiacă a mitologiei greceşti. Tiresias îi condiţionează lui Narcis o viaţă îndelungată, prin evitarea confruntării cu chipul propriu. Dedublarea speculară a acestuia îi aduce moartea. Intervine astfel o cenzură a eposului mitologic axat eugenic pe socializare.

*

„Fotografia unui anunţ imobiliar, în care cineva închiria un apartament cu menţiunea «exclus poeţi», a circulat pe reţelele de socializare strîngînd tot felul de comentarii: «Ca să fim corecţi, cine-şi doreşte nişte poeţi fumători, mai ales francezi de secol XIX!?», «Poeţii sunt cei mai răi. Sonete pe podea şi haiku-uri proaste ca ăsta», «Se schimbă vremurile. Odinioară erau excluşi negrii, irlandezii şi cîinii»” (Dilema veche, 2020).

*

Strania relaxare morală cu care uneori ajungi să recunoşti că o problemă e irezolvabilă.

*

A.E.: „Poartă-l în continuare pe acest autor pe care ai început, din generozitate, a-l duce în cîrcă. Dacă vrei să renunţi, nu te lasă el din această poziţie”.

*

„Claritatea este politeţea omului de litere” (Jules Renard).

*

Senectute. Logica memoriei bate în retragere. Începi ceea ce ai terminat, termini ceea ce n-ai început.

*

„În cazul oricărui lucru desăvîrşit, noi suntem obişnuiţi nu să ne întrebăm cu privire la devenirea lui, ci să ne bucurăm de stadiul lui prezent, ca şi cînd acesta ar fi răsărit din pămînt printr-o lovitură magică de baghetă. (...) Artistul ştie că opera sa acţionează din plin numai dacă trezeşte credinţa într-o improvizaţie, într-o spontaneitate miraculoasă a genezei sale; şi astfel el vine în sprijinul acestei iluzii şi introduce în artă, la începutul creaţiei, acele elemente de nelinişte entuziastă, de dezordine care se extinde orbeşte, de visare cu urechile ciulite, ca mijloace de amăgire, pentru a aduce sufletul privitorului sau al ascultătorului în aşa stare, încît să creadă în izvorîrea bruscă a lucrului perfect” (Nietzsche).

*

Scriptori. Simţim cu toţii oarecum la fel, printr-un soi de fatalitate a existenţei, fiecare din noi se cuvine a se rosti oarecum altfel, printr-un soi de fatalitate estetică.