Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








A crede în lucrurile care cad (1)

        de Gheorghe Grigurcu

Clipă muşcînd eternitatea cu sălbăticie, aidoma unei fiare.

*

Asemenea iubirilor mari, suferinţele mari nu au un sfîrşit tangibil. Caută a se vărsa în infinit.

*

Senectute. Clipe în care mori şi supravieţuieşti în aceeaşi conjugare emoţională, constatînd cu oarecare surprindere că ai rămas tu însuţi.

*

„Thomas Mann, cunoscător al acestor probleme, spunea că fără îndoial㠖 alta este arta care se dezvoltă chiar de la început în aura succesului şi alta aceea care e nevoită să-şi obţină locul încet, cu mare greutate şi cu preţul a numeroase umilinţe şi nefericiri. Cum ar fi arătat creaţia mea dacă, din prima clipă chiar, ar fi fost încununată cu laurii succesului, dacă pînă azi, după atîţia ani, n-aş fi nevoit s-o practic ca pe ceva prohibit, ruşinos şi nepotrivit?” (Witold Gombrowicz).

*

A crede în lucrurile care cad, care se supun suferinţei divine, nu mai puţin decît în cele care se supun iluminării Sale. Umbră înzestrată cu mesajul luminii.

*

„Această lume, ca absolut vidă de Dumnezeu, e Dumnezeu însuşi. Necesitatea, ca absolut diferită de bine, e binele însuşi. De aceea, orice fel de consolare în nenorocire îndepărtează de iubire şi de adevăr. Aceasta e taina tainelor. Cînd o atingi te afli în siguranţ㔠(Simone Weil).

*

Senectute. Nici o mutaţie bruscă nu s-ar mai putea ivi în fiinţă, dar transformarea sa lentă, ameninţătoare nu încetează spre a-ţi dovedi că nu te mai poţi cuprinde, că rămîi în afara ta fără a deveni altceva, într-un nonsens al identităţii. O povară proprie cu umilinţă acompaniind povara lumii.

*

Senectute. A te simţi tot mai culpabil în raport cu porţiunea de drum tot mai accidentată ce-ţi mai rămîne a o străbate.

*

Şi totuşi mai ai încă două fericiri celeste. Poţi citi şi poţi scrie.

*

„Sunt în inima noastră locuri încă neexistente şi trebuie ca durerea să pătrundă pînă acolo pentru ca să ia fiinţ㔠(Stareţul Varsanufie).

*

Senectute. Intenţionat sau fără voie, judecăţile, asocierile, speculaţiile se reduc înspre limită. Ca şi cum ai fi băut lichidul dintr-o sticlă pe fundul căreia a mai rămas doar o înghiţitură. În rest, trăire netedă, dură.

*

„Omul nu e nici măcar o făptură incompletă; doar ascunsă, doar acoperită de pînzele uitării. Sfîşiindu-i pînzele, adevărul îi înapoiază unităţii originea, o reintegrează. A cunoaşte înseamnă a-şi aminti, iar a-şi aminti înseamnă a se recunoaşte în ceea ce este ca fiind; a se recunoaşte în unitate. A cunoaşte înseamnă a străpunge vălul uitării, a spulbera umbra pentru a fi pe deplin în lumin㔠(Maria Zambrano).

*

Se întîmplă să revii intenţionat la o greşeală mai veche pentru a te convinge că nu te-ai schimbat.

*

Duminica, o zi a odihnei disimulate prin neputinţă, a neputinţei disimulate prin odihnă.

*

Tandreţi, sfieli, frăgezimi închise în cercul cinismului, necutezînd a ieşi afară, sub condeiul vigilent al analistului X, în vogă. Identificate de binevoitori doar în interiorul captivităţii lor pe care X ţine s-o facă publică ori de cîte ori are prilejul în scrisul său.

*

„Tipul de tentative de fraudă comise în sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat – cîţiva candidaţi au pozat subiectele cu ajutorul camerelor video instalate în ochelari sau prinse de masca de protecţie, le-au postat pe reţelele de socializare şi au aşteptat rezultatele printr-o cască instalată în ureche – ne-a provocat un soi de melancolie angoasantă de tipul «pe vremea mea», cînd metodele rudimentare de fraud㠖 copiuţe prinse cu ace de siguranţă de manşetă sau de tivul rochiei, sau scrisul unor date amărîte pe guma de şters – par că îmi spun că «vremea mea» era, de fapt, epoca de piatr㔠(S. G.) (Dilema veche, 2021).

*

Clipă indecisă, care, dorind să plece şi totodată să rămînă, îţi poate altera întreaga zi.

*

Senectute. Aproape involuntar te grăbeşti fără încetare. Spre ce? Spre un tine însuţi tot mai noros, mai problematic, mai „complex”, din teama de-a nu dispărea.

*

A.E.: „Bizar, unele locuri prin care ai trecut ori, în măsură accentuată, cele în care ai locuit îţi produc senzaţia că neapărat te vei întoarce acolo, chiar dacă ştii că nu e posibil. Să fie cumva un reflex al copilăriei, care îţi inspiră o naivă înscenare, jocul „de-a Paradisul?”.

Nr. 01 / 2022
Premiile Filialei Craiova a U.S.R. pentru cărţile apărute în anul 2020

Reflexibilitatea texistenţei în poezia lui Nicolae Jinga
de Florian Copcea

Nostalgic, dar până la un punct
de Gabriel Coşoveanu

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

A crede în lucrurile care cad (1)
de Gheorghe Grigurcu

Şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din data de 2 decembrie 2021

Cititorul
de Nicolae Prelipceanu

Şedinţa Consiliului Uniunii Scriitorilor din România din data de 2 decembrie 2021

Valuri, poduri şi înţelepţi
de Gela Enea

Din negura istoriei şi noaptea minţii
de Mihai Ghiţulescu

O lectură sclipitoare
de Dumitru Ungureanu

Pe scurt, despre Poveste de adormit maturii de Julien Caragea

Momente şi schiţe din viaţa universitară
de Gabriela Gheorghişor

Distopii deghizate
de Silviu Gongonea

Poezie împotriva simulacrelor
de Gabriel Nedelea

O cutie magică a teleportărilor
de Gabriela Gheorghişor

N-aş putea fi liber, atât cât se poate în zilele noastre, dacă nu aş scrie
de Christian Crăciun

Limba pură a conchistadorilor
de Augustin Cupşa

Poezie
de Teodor Preda

Poezie
de Ion Maria

Casnica şi soţul casnicei
de Viorel Mirea

Atins de mâna lui Dumnezeu
de Haricleea Nicolau

În căutarea sufletului pierdut: teatralitatea/ teatralizarea poemelor lui Marin Sorescu
de Daniela Firescu

Florile sufletului
de Viorica Gligor

Poeme
de Mircea Teculescu

Yamato-e şi convieţuirea cu fantasticul
de Gabriela Nedelcu-Păsărin

Violeta
de Isabel Allende

„Pictura mea evocă incursiunea în istoria artei“ – Mircea Maurice Novac
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri