A te regăsi în fibra intimă pe tine însuţi înseamnă a fi fără vîrstă.

*

Scriptor. Dacă e subapreciat, un caracter slab e înclinat a deveni infatuat, în schimb un caracter puternic se autoanalizează suplimentar.

*

Din surprizele vieţii. Lucruri minore ce-ţi dau senzaţia unor obiecte grele pe care nu le mai poţi urni din loc, în mai mare măsură decît lucrurile cărora le acorzi o anume importanţă.

*

„Poezia nu poate fi vărsată în forma sistemului la fel ca metafizica născută din nelinişte, pentru că, închisă, nu poate dura. Ziua în care va fi definită poezia va fi cea de pe urmă a creaţiei; a creaţiei care, prin ea, îşi urmează cursul” (Maria Zambrano).

*

Scriptor. Inteligenţa i se aplică pe sensibilitate cum sugativa pe un text proaspăt aşternut cu cerneală.

*

Scriptor. Pentru a fi de efect, căderea sa ar trebui să se producă de la o anumită înălţime.

*

Existenţă cum o odaie mereu neaerisită.

*

„Nicicînd nu eşti mai activ decît atunci cînd s-ar zice că nu faci nimic, nicicînd nu eşti mai puţin singur decît atunci cînd eşti singur cu tine însuţi” (Cato).

*

„«Dragă Prinţesă Bibescu, mă tem că va trebui să încetezi a-i mai trimite aceste bileţele de dragoste soţului meu de vreme ce noi doi locuim împreună. Te rog nu mă face să-ţi scriu din nou. Nu-mi place să mă răstesc la oameni şi urăsc să fiu nevoită a-i învăţa manierele» – Katherine Mansfield către Elizabeth Bibesco, 24 martie 1921. Se pare că prozatoarea trecea cu vederea infidelităţile soţului, dar nu suporta scrisorile de dragoste, detaliu care-i onorează literatura” (Dilema veche, 2021).

*

A.E.: „La ora actuală, atît de numeroşi autori de versuri, încît, încălcînd principiul individuaţiei, devin o masă de participanţi similară cu cea a mitingului electoral al partidului aflat la putere”.

*

Simpla corectitudine: o virtute birocratică.

*

Mitizarea formei pe care poetica actuală o socoteşte factorul iniţial al poeziei, răsturnînd „succesiunea artelor poetice postulate de estetica veche: ceea ce pare să fie rezultatul – «forma» – e originea poemului; ceea ce pare să fie originea – sensul – e rezultatul” (Hugo Friedrich).

*

Orice aşteptare poate avea un iz de tinereţe.

*

„Să atribuim fenomenelor artei o realitate superioară şi o existenţă mai adevărată decît realităţii obişnuite, tot atît de puţin trebuie considerate plăsmuirile artei ca aparenţă înşelătoare, comparîndu-le cu expunerile mai veridice ale istoriografiei. Deoarece nici istoriografia nu are ca element al descrierilor sale existenţa nemijlocită, ci răsfrîngerea spirituală a acesteia, dar conţinutul ei rămîne împovărat cu întreaga accidentalitate a realităţii obişnuite” (Hegel).

*

Diverse mijloace de a atrage publicul spre artă. Bunăoară grecii antici erau uneori plătiţi pentru a deveni spectatorii unei tragedii.

Detaliile: şuruburi care fixează biata noastră piesă existenţială pe placa vieţii universale.

*

„Nici un lucru nu e bun pentru toţi, ci numai în raport cu unii; nici un lucru nu e adevărat pentru toţi, ci numai în raport cu cine crede astfel; nu există metodă sau teorie care să se poată aplica oricui, fără deosebire” (André Gide).

*

A.E.: „Gloria e vulnerabilă. Noroc că anonimatul e imbatabil”.

*

„În capitolul 1 («Despre om şi părţile sale») din Cartea a XI-a a Etimologiilor, Isidor de Sevilla spune că panglicile care legau şuviţele părului împletit în cosiţe al femeilor se numeau discriminalia. Se pare că de aici şi pînă la cuvîntul discriminare din vorbirea actuală nu a fost doar un pas, ci mai mulţi: undeva pe drum, ceva plăcut vederii, cum erau cosiţele unei femei, s-a preschimbat într-un lucru de ruşine” (Dilema veche, 2021).

*

Ideea: o aparenţă de final pe care obşteasca noastră logică educaţională e dispusă a o respecta.

*

Solitudine. Sărbătorile, prilej de-a te întîlni cu un apropiat, aidoma unui vorbitor la închisoare.

*

„În Parisul anilor ‘80, Fernande Grudet, cunoscută ca «Madame Claude», a reuşit să pună pe picioare cea mai vastă reţea de prostituţie de lux, oferind servicii discrete clienţilor bogaţi din toată lumea. Considerat de mulţi «un mit», stabilimentul doamnei Claude era vizitat de oameni de afaceri influenţi, de actori faimoşi de la Hollywood, de şefi ai Mafiei, de artişti celebri şi chiar de şefi de stat. Madame Claude a reuşit să se folosească de secretele aflate în dormitor de «fiicele» ei pentru a-şi asigura protecţia atît împotriva «Poliţiei moravurilor» («Brigade mondaine»), cît şi împotriva contraspionajului francez. În filmul «Madame Claude», regizoarea Sylvie Berheide îşi propune să treacă dincolo de aparenţe şi să analizeze în detaliu modul în care a funcţionat reţeaua condusă de cea mai faimoasă proxenetă a Franţei secolului XX” (Historia, 2021).