Pentru a se semnala în viaţa unui solitar, viitorul are nevoie de un factor imprevizibil, de o „noutate” care să-i atragă atenţia, altminteri rămâne adesea indiscernabil în monotonia zilelor fără capăt.

*

O mare durere te leagă indisociabil de intimitatea fiinţei tale şi totodată de lume. O legătură mistică.

*

Nostalgia: un ecou al unei dureri care a fost sau al unei dureri care va veni.

*

„De la Hofmannstahl şi Karl Kraus la Noan Chomsky, de la Mauthner, Wittgenstein şi Roman Jakobson, la Derrida, maeştrii-jucători în critica limbajului, în lingvistica filosofică şi formală au fost evrei sau de origine evreiască (cu excepţia lui Saussure). Iar acest lucru nu a fost întâmplător. Nici o tradiţie morală şi intelectuală, nici o istorie etnică nu a fost atât de puternic ataşată de autoritatea cuvântului – ca text revelat, lege sau comentariu continuu – precum iudaismul. Adeseori fără rădăcini şi alungat de colo-colo, evreul a făcut din textul oral sau scris patria sa” (George Steiner).

*

Tăcerea conservă, zgomotul destramă.

*

Pentru un scriptor e prea adesea reprezentativ doar ceea ce poate scrie în momentul de faţă, nu ceea ce a scris, oricât de satisfăcător, anterior. De unde crizele de sterilitate ale unor autori care au dus la sinucidere.

*

Se întâmplă ca rămânând pe loc să încerci uneori senzaţia plecării cu mai multă putere decât dacă ai fi plecat de-adevăratelea. „Locul unde nu s-a întâmplat nimic” are impulsurile sale consolatoare.

*

O imprudenţă a poetului. S-a oprit chiar în mijlocul cetăţii, în forfota căreia nu-l ascultă nimeni.

*

„Teoria «artei pentru artă» (dacă poate fi numită teorie) e încă valabilă în măsura în care poate fi luată drept îndemn adresat artistului să rămână artist; nu a fost şi nu va putea fi niciodată valabilă pentru spectator, cititor sau auditor” (T. S. Eliot).

*

Moravuri. Fiul poetului Florin M., victimă în floarea vârstei a unui accident de circulaţie, mi-a solicitat o prefaţă la un volum de versuri al părintelui său. M-am executat întrucât îi apreciez creaţia. Dar vlăstarul ce-a făcut? Fără a-mi cere aprobarea, a expediat-o la o seamă de reviste, redacţiile cărora s-au mirat de natura acestui text: cum ar veni o recenzie la o carte neapărută. Au socotit că este o greşeală şi, evident, n-au publicat-o, cu o singură excepţie. Epilogul: junele M. n-a socotit de cuviinţă măcar a-mi trimite volumul în cauză, după apariţia sa.

*

„Arta este un antidestin. Întreaga istorie a artei ar trebui să fie o istorie a eliberării” (Malraux).

*

O naivitate profilactică. X a ţinut să rămână naiv din teama de-a nu deveni prea inteligent.

*

Conversaţie la local, între două doamne: „Cu fizicul său ingrat, X n-ar trebui să fie atât de politicos. Până la exces. N-are decât de pierdut, săracul”.

*

„Fotografia are ingrata reputaţie de a fi cea mai realistă şi, astfel, cea mai facilă dintre artele mimetice. De fapt, este singura artă care a reuşit să continue ameninţările grandioase, vechi de un secol, ale invaziei suprarealiste asupra sensibilităţii moderne, în timp ce majoritatea celorlalţi candidaţi consacraţi au ieşit din cursă. (…) Artele în care suprarealismul a ajuns să se manifeste pe deplin sunt ficţiunea în proză (în materie de conţinut, în principiu, dar mult mai abundent şi complex tematic decât cel revendicat de pictură), teatrul, instalaţiile artistice şi – triumfător – fotografia” (Susan Sontag).

*

Favoarea nonconformistă pe care ne-o oferă imprevizibilul, conduita sa „modernă”.

*

Un vis stătut aidoma unei mâncări uitate în cămară.

*

„Frumos” condusă pe traseul deplorărilor sale, poezia lui X e din păcat exsanguă, ca şi cum dintr-o venă secţionată n-ar curge nimic.

*

Florile presate în această carte căpătând mireasma unor idei.

*

„Potrivit unui reportaj din The New York Times, divorţul este prilej de sărbătoare şi motiv de bucurie în Mauritania. Pe când în mai toate culturile (mai ales în cele musulmane precum Mauritania), divorţul este perceput drept stigmat social, aici lucrurile stau tocmai invers. Divorţul este privit cu uşurare de bărbaţi, iar femeile celebrează actul despărţirii, care semnifică faptul că sunt din nou libere şi pregătite oricând pentru noi relaţii amoroase. Aşa se face că în Mauritania oamenii experimentează între 10 şi 20 de căsnicii de-a lungul vieţii şi e ţara care prezintă cea mai mare rată a divorţului. La fel ca familiile, se pare că şi societăţile (ne)fericite sunt (ne)fericite în felul lor” (Dilema veche, 2023).