Strategia faţă de tine însuţi: o temă implicată în orice creaţie literară.

*

Precum oglinda, eternitatea nu are chip propriu.

*

„Cele mai mari greutăţi sunt întîlnite acolo unde nu le căutăm” (Goethe). Adică dificultăţile spontane, spre deosebire de cele elaborate de noi înşine, mai mult sau mai puţin artificioase.

*

Enorma dificultate de-a caligrafia un punct. Ideal: a-ţi închina viaţa performanţei de-a caligrafia trei puncte…

*

Visul: un snobism al somnului.

*

Cinismul visului în raport cu somnul fără vise.

*

Acele mici suferinţe care le eclipsează pe cele mari, care tind a li se substitui. Pînă şi pe planul suferinţelor funcţionează impostura.

*

„Nu crede că adevărul tău ar putea fi găsit de vreun altul” (André Gide).

*

Eleganţa durerii sale, de-o tăietură variabilă, conform revistelor de modă.

*

Modesta, cenuşia sîrguinţă trebuitoare pentru a corecta indolenţa însuşirilor sublime.

*

Perioada de formare e plină de amărăciunile nesiguranţei, de tensiunile riscului, de suferinţele neîmplinirii. Aceasta e dificultatea ei adîncă şi nu efortul propriu-zis şcolar, al studiului, al memorării, al exerciţiilor, al examenelor etc.

*

Unul dintre cele mai tipic franţuzeşti observaţii, aceea a lui Cocteau, potrivit căreia miracolul ar fi „o poziţie prea favorabilă pentru ca un spirit bine crescut să se menţină pe ea”.

A explica o operă mereu în acelaşi fel echivalează, de la un punct, cu a n-o mai explica.

*

Utopia conţinută în orice creaţie, ca un stigmat.

*

A te prezenta la un examen presupune un sentiment complex, de umilinţă şi de orgoliu, elemente dozate după structura ta morală, mai mult decît după împrejurările examenului. Personal, resimt retroactiv umilinţa notelor mari. Presupun că elevii nepregătiţi sunt stăpîniţi de orgoliul atitudinii lor temerare, al „aventurii” lor. Rezultatul acestora e mai tonic în durată.

*

Onestitatea funciară a durerii.

*

„Sunt acuzaţii care echivalează cu un omagiu” (Nicolae Titulescu).

*

Nu te ameninţă cu o armă, doar cu o simplă mătură. Însă cu o mătură de vrăjitoare.

*

Atenţie, inteligentul meu contemporan, la stupiditatea oricărei imoralităţi pe care ţi-o asumi!

*

E atît de înrudit cu trecutul, încît dorinţa sa de a-l retrăi pare un incest.

*

Vorbind despre atenţie ca despre fenomenul originar al tuturor fiinţelor, Goethe semnala, de fapt, forma elementară a cunoaşterii. O cunoaştere apropiată de pînda animalică, în care universul se răsfrînge cu dramatica splendoare a pericolului.

*

Într-o creaţie literară de clasă e necesară acea uşoară imperfecţiune care mă face să visez.