| Articole |
| Versiunea PDF |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziide Gheorghe GrigurcuPe munte undevaPe munte undeva sus extrem de sus acolo unde prieteniile se-nfiripă cu o blîndă inexactitate asemenea ceasornicelor ieftine acolo unde iubirile se rotesc cu pasiunea unor giruete-n care se-ncîlceşte Soarele şi se enervează teribil acolo unde viaţa şi moartea se tîrguiesc ca-n piaţă vînzîndu-şi una alteia drept suveniruri felurite obiecte cu care n-au ce face de fapt nici una nici alta. Cronicărească Numai din multe fărîme se-adună adevărurile imaginarul e doar ceea ce e gata să se întîmple (de ce oare nu se-ntîmplă odată?) ferestrele către real cresc peste măsură doar atunci cînd nu te simţi bine un ochi se-ncuie pe dinăuntru cum o uşă nimic nu s-a statornicit sub tencuială în zid e încă multă zavistie şi pîră rupturile de sens apar netulburate cînd îţi potriveşti tîlcurile cum ochelarii pe nas. Complexele Cu cîtă sîrguinţă încep complexele bietele de ele cum încreţituri ale perdelei (n-ai ce le face) ori cute-ale aşternutului lăsat la voia tîmpă a trupului ce s-ar vrea stăpîn ori muzici sublime indiscrete care vor să dea totul în vileag în aceste dimineţi în care se răsfaţă îndoiala în care lucrurile se-nmoaie devin aidoma pîinii pe care-o ungi cu unt se fărîmiţează dispar. Dificultate Suntem s-ar zice de-ai locului dar nici nu ştii de cine să te păzeşti şi cum să dai pedepse economice suntem se pare de pe-aici dar cum să ne vedem de drumul ce trece chiar prin noi să fim în fine gata de-a muri ca şi cînd n-am fi tot mai străini unii de alţii. Să cauţi Să cauţi unghiul sub care dealurile pictate se strîng cu un scîncet melodic cum un burduf de-acordeon să cauţi unghiul sub care floarea din vasul cu apă îşi lasă mireasma să zburde-n voie cum un copil să cauţi unghiul sub care peretele născoceşte un alt perete spre a-l privi în tăcere. Aici unde lucrurile Aici unde lucrurile tac şi tac şi tac şi nu se mai întorc niciodată ca şi cum ar fi fost plecate deja cele mari intrînd în alveolele celor mici fără greş cu nespusă răbdare şi mizericordie. Lacrima Şi aşa a pornit pe obraz călătoare lacrima acum mi-o desluşesc contoar al pielii uneori zgomotos enervant (dar peste drum nu se-aude) cu răbdătoare uimire lucrînd fără plată din loc în loc limpezind ascunsele ceţuri ale fiinţei dar mai mereu neatentă cu cele atît de la vedere lumină cu timid meşteşug dar fără ocolişuri cum o roată strîmbă călătoare pe-obraz ca pe-un viscol stins s-o urmăm se cuvine dar cu o grijă nespusă nicăieri să n-ajungă. Focul Degetele de flacără ale focului cum ale unei mănuşi umplute cu pietre ca să poată lovi mai tare. Ai vrea Ai vrea acum din tot sufletul să scrii ca alţii dar nu mai poţi rămîi cufundat în propria-ţi scriitură dibuitoare cum mîinile unui orb ameţind de la un stih la altul mînjită de viaţă cum gura unui prunc de mîncare. Imagini sunt aici Imagini sunt aici şi dincolo unele lipicioase ca mierea ce-ţi încleiază degetele altele aromate cum faptele bune petrecute demult altele naive cum umbre decupate cu foarfeca altele misterios-cîntătoare asemenea unui grai pe care nu-l vom putea cunoaşte nicicînd pe deplin dar vai nu-ţi sunt de nici un folos căci se şterg rînd pe rînd şi nu-ţi rămîne decît să faci respiraţia gură la gură a lucrurilor înseşi. Un portret al vîntului A făcut un portret al vîntului într-o încăpere închisă dar nu l-a terminat (mereu lipsea cîte ceva ba un tremur al buzei o roşeaţă o paloare ba un rictus al nepăsării celei preaomeneşti) pînă cînd într-o zi a deschid fereastra lăsînd înăuntru o trîmbă de aer cald şi portretul s-a desăvîrşit de la sine. Ilustrată din Tg.Cărbuneşti Între un deal şi altul culcuşul Abisului vîrît într-însul Sfîrşitul Lumii cel dinainte de Facerea ei zi de zi încerc să-l străbat cu pasul domol al privirii. Erezie Un noian de ani ne-au tot vorbit Scripturile nici mai mult nici mai puţin ne-au blagoslovit ne-au dat cu tifla un noian de ani în cap ne-au ademenit cu gură de aur ne-au stropit cu fum de pucioasă dar noi nevolnicii am rămas pînă azi cum am fost aşa că pînă la urmă au fost silite a se schimba Scripturile. Siestă Un cer laş cum o spadă coborîtă un nor gata să-şi vomite prînzul îmbelşugat de ierburi ţepoase un vultur lenevind chicotind închis într-o sticlă. Sunt gesturi Sunt gesturi mute ce vreţi care salvează adevărul cum un mic animal hăituit cum un arbust infestat de insecte sunt visuri vechi ce vreţi care ne stînjenesc cum mîinile pe care un timid nu ştie cum să le ţină cînd se află într-o vizită. Excursie Cînd întîlneşti sărbători netrăite poveri pentru muntele delicat pentru spinarea-i aproape albă aproape albastră ce le topeşte apoi le fabrică iarăşi în tic-tacul ca de ceasornic al trenului slujindu-se doar de zilele lucrătoare. Călătorie în vagonul restaurant Liniat cîmpul acesta cum paginile unui caiet dictando ochiul îţi eliberează sufletul doar cînd binevoieşte cîte-un vîrf de stîncă scoate un fluierat strident cum o pasăre-nspăimîntată dau din colţ în colţ amintirile neştiind dacă să mai ţină seama de tine ori să se risipească iarăşi în orizontul moale pufos cum o blană cîte-o clipă-ţi măsoară sufletul curat cum un pahar gol. Pînă la Pînă la reverie spălat cerul nu mai mult norii se chircesc cum genunchii în Gilort o făclie de scoici o albină la-ndemînă bună de răscolit holdele nervii cum încă necoaptele mere. Măruntele evenimente Vin cum să nu? Vin uneori şchiopătînd puţin şovăind măruntele evenimente ale zilei se intersectează se stînjenesc ori se sprijină unul pe umărul altuia nu-ntreabă nimic îşi trag suflarea îşi îndreaptă ţinuta oftează apoi se-ntîmplă să vorbească vai cu voce molcomă despre alte mărunte evenimente care nu vor veni niciodată. E-o zi caldă E-o zi caldă cum aroma laptelui pus pe foc Tu-ncerci iarăşi şi iarăşi să vorbeşti cu ceilalţi aşa cum poţi: doar în scris te zbuciumi nădăjduieşti te avînţi ca şi cum i-ai cunoaşte. Şi tot aşa Şi tot aşa începi şi tot aşa n-o mai termini afurisita de viaţă prea la-ndemînă s-o iei în seamă prea-ncurcată cum un scris indescifrabil să nu-ţi insufle teamă perfidă cum o partidă de poker indolentă cum o cămaşă pe care-o priveşti fără s-o-mbraci uitucă precum o odaie din care-ai lipsit multă vreme şi care nu te mai cunoaşte. |