I. Prin lumi paralele
Soarele după deal coborâse şi repede
l-a urmat Pelerinul
printre norii roşietici veniţi în năvală
dar eu nu l-am mai ajuns să-i transmit
mesajul din cetatea boreală
că prin lumi paralele călătoream
ca nişte ventilatoare
iar din tunel cum să ne mai zărim steaua
de pe acoperişul de şindrilă
cu hornuri fumegând de păsări călătoare?
desigur: ce era în mine
nu mai era împrejur
şi ce era împrejur
se rezema de ziduri moi ca aluatul
prin contrabandă aduse din cetatea boreală.
II. Unde e echilibrul sorţii?
Astfel mi-am părăsit satul dându-mi seama
că imaginile de fontă ne-au absorbit chipul
rătăcit prin anumite părţi ale anului
încât toamna acum îşi salva
plânsul inexprimabil
doar din manuscrisele ce muza mi le pierduse
în gară printre rucsacuri şi huse
toamna ştia că porţile de acasă
mi-au mânjit faţa cu sânge la plecare
ca sufletul ridicându-şi fruntea suavă
dintre perne să se încredinţeze
dacă pentru amintiri ce ne-au fost complice
goarnele sfinte vor trâmbiţa sus pe metereze
numai că tot ce era în mine
nu mai e împrejur:
atunci unde vei găsi echilibrul sorţii
cu degetul să-l atingi?
mă întreba muza văzând că licuricii
noaptea trec pe lângă noi fără să ne observe
după ce într-un birt ne-am lăsat la mese
păpuşi mecanice îndestulând cerşetorii
cu aripi de îngeri din cutii de conserve
atunci geamurile birtului ni s-au izbit
de ochi
atunci vederea ni s-a ascuns în vârful
stâlpului de telegraf de peste drum
şi tot de-atunci cu un baston pentru orbi
o mai caut cu pleoape de fum.