Poezii

(Dacă muza pusese var nestins în cămară

ca ouăle să se păstreze pururi proaspete

pentru micul dejun –

ocazia s-a datorat mai ales faptului

că uneori zeii orbi mă vizitează pe neaşteptate:

încercând să lege cele două lumi între ele

uite – de pildă acum:

în acest ecou de iarnă

zeii orbi deja îmi sunt oaspeţi în apartament

iar muza precipitată

toarnă într-un vas de aramă

must fermentat de mere

din el să prepare cidrul edwardian

„păi licoarea nobilă o să vă-ntărească

puterea

de-a vedea limpede secretele lunii martie

strânse-n voluminoşi saci de hârtie:

asta desigur după îndelungi exerciţii”

aşa mi s-au adresat zeii iscusiţi

chicotind între ei:

cât timp sorbeau tacticoşi din pahare

cât noi ascultându-i

ne controlam echilibrul

cât noi credeam

că norocul totdeauna de partea noastră va fi.)

I.

Văzduhul era palid de emoţie prin livezi

auzind în somn mânia sevei

când în zori m-am dus cu muza la marginea

oraşului

să ne-ntâlnim ghidul: un fermier străin

venit pe podul de fier într-un cojoc albastru

(cum ne dădusem la telefon parola)

iar noi neliniştiţi aşteptam

la o nu prea mare distanţă de pod

lângă maşină

unde câmpia visa tractoare galbene cum ară

unde câmpia fremăta amintindu-şi

agitaţia aromelor de grâu

dintre pereţii vinetelor spice

când aici marele roman al verii a fost scris

ceva însă era-n neregulă de când

zăpada îmi intrase-n ochiul drept

spulberată de vânt:

că omul de pe pod zicea

că eu sunt ghidul nu el

şi speriat plângea cu mâinile întinse

către o fetiţă agăţată de barele metalice –

vântoasele nu cumva s-o-nalţe la cer

desigur cineva stabilise atât de bine

confuzia

încât şi eu scânceam cu braţele întinse

după fetiţă:

gata-gata să dispară în crâncena ninsoare.

II.

Dar ochiul drept lovit de zăpadă mă durea

tulburându-mi privirea

de parcă ar fi fost acoperită de-o altă privire:

una ce ştia numai ea

că fetiţa era chiar fiica zeului Hipnos

ce venise chemată de luna martie

să-i arate secretele

în faţa armoniei de pe-o hartă agricolă

unde funcţionarii de la primărie în cor

au suflat ei bumbacul de pe trupul hârtiei.

III.

Deodată apele din Trotuş au început

brusc să zuruie-n lucii răsfrângeri

ca lanţurile de la roţile maşinii

ce ne-a adus:

cumva voiau ele la suprafaţă

tăcerea să ne-o scoată vie din inimă acum?

cumva ăsta era semnalul pentru ce urma

să vină-n frânte imagini?

că fetiţa de barele metalice s-a desprins

ca presată de-un zid ce-ntr-o rână se lasă

că uite: pasăre fericită a coborât

în pieptul muzei mele ca-n propria casă

şi-atunci zeul Hipnos de pe pod

cu pălăria moale de fetru pe cap

şi ţapina pe umărul argintiu

zâmbitor a pornit pe groase punţi de var

legănate între păduri:

cât ochii săi erau când căprui ca ai mei

când albaştri ca ai muzei –

numai cizmele-i semănau cu galbenul nostru taxiu.

IV.

Dacă la marginea câmpiei tractoare galbene

au început să duduie

mecanicii în pufoaice pătate de ulei

s-au grăbit să-nhaţe anotimpul cu păcatele lui

s-au grăbit să-nhaţe pământul măsurat

de zăpadă

ce dormea ca un motan pe lemnosul pervaz

dar la primărie?

fetiţa lui Hipnos şi muza

îşi îndeplineau menirea:

desigur suflau de pe trupul hărţii agricole

bumbacul palid în faţa armoniei –

apoi sorbeau din căni cidrul edwardian

ca viaţa să ierte norocul ce vrea să câştige.

(Din volumul în lucru: Lentila de contact)