I. Prin lumi paralele
Soarele după deal coborâse şi repede
l-a urmat Pelerinul 
printre norii roşietici veniţi în năvală
dar eu nu l-am mai ajuns să-i transmit 
mesajul din cetatea boreală
că prin lumi paralele călătoream 
ca nişte ventilatoare 
iar din tunel cum să ne mai zărim steaua 
de pe acoperişul de şindrilă 
cu hornuri fumegând de păsări călătoare? 
desigur: ce era în mine
nu mai era împrejur 
şi ce era împrejur 
se rezema de ziduri moi ca aluatul 
prin contrabandă aduse din cetatea boreală.
II. Unde e echilibrul sorţii?
Astfel mi-am părăsit satul dându-mi seama
că imaginile de fontă ne-au absorbit chipul
rătăcit prin anumite părţi ale anului
încât toamna acum îşi salva 
plânsul inexprimabil 
doar din manuscrisele ce muza mi le pierduse
în gară printre rucsacuri şi huse
toamna ştia că porţile de acasă 
mi-au mânjit faţa cu sânge la plecare
ca sufletul ridicându-şi fruntea suavă
dintre perne să se încredinţeze
dacă pentru amintiri ce ne-au fost complice
goarnele sfinte vor trâmbiţa sus pe metereze
numai că tot ce era în mine
nu mai e împrejur: 
atunci unde vei găsi echilibrul sorţii
cu degetul să-l atingi?
mă întreba muza văzând că licuricii 
noaptea trec pe lângă noi fără să ne observe
după ce într-un birt ne-am lăsat la mese
păpuşi mecanice îndestulând cerşetorii 
cu aripi de îngeri din cutii de conserve
atunci geamurile birtului ni s-au izbit 
de ochi 
atunci vederea ni s-a ascuns în vârful 
stâlpului de telegraf de peste drum 
şi tot de-atunci cu un baston pentru orbi
o mai caut cu pleoape de fum.