| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Gheorghe IzbășescuDescrierea unor urmări (2) I. Două lacuri asemănătoare De lângă Trotuş până la fereastra apartamentului meu se întinde lacul oraşului ca o miniatură a Baikalului siberian: amândouă cu o memorie asemănătoate la lectură că dacă dai foaie după foaie în pripă auzi o rumoare: scâncete încălecate unele peste altele că-şi blestemă ursita fiecare că ocnaşii-localnici în ambele lacuri cândva în miezul apelor s-au scufundat după minele de aur părăsite şi în ambele: o imagine din copilărie le-a călăuzit inimile năruite dar când s-au întors între pâlcuri de trestii se mai vedeau doar cristale de gheaţă din creierii infirmi pe ramurile mestecenilor plutind la suprafaţă.
II. Râsul galben din adânc Asemenea expediţii fiziologice am făcut şi eu cu prietenii vara cuprinşi de ambiţii însă trecea o toamnă până răzbeam acasă: că indicaţiile celor dinainte le confundam dedesubt cu morţii ce oficiau în temple pe terasă încât ne prindea iarna: de umblam pe străzi cu bastoane pentru orbi bâjbâind ca-n biblice vremi spuse de istorii până ne-am lecuit de ispite notorii dar azi? râsul galben din adânc pe buze umilit ca pe-o medalie-l port şi râsul galben din adânc pe negândite mi-a făcut mâna dreaptă galbenă de tot. Descrierea unor urmări (3) I. Prin lumi paralele Soarele după deal coborâse şi repede l-a urmat Pelerinul printre norii roşietici veniţi în năvală dar eu nu l-am mai ajuns să-i transmit mesajul din cetatea boreală că prin lumi paralele călătoream ca nişte ventilatoare iar din tunel cum să ne mai zărim steaua de pe acoperişul de şindrilă cu hornuri fumegând de păsări călătoare? desigur: ce era în mine nu mai era împrejur şi ce era împrejur se rezema de ziduri moi ca aluatul prin contrabandă aduse din cetatea boreală. II. Unde e echilibrul sorţii? Astfel mi-am părăsit satul dându-mi seama că imaginile de fontă ne-au absorbit chipul rătăcit prin anumite părţi ale anului încât toamna acum îşi salva plânsul inexprimabil doar din manuscrisele ce muza mi le pierduse în gară printre rucsacuri şi huse toamna ştia că porţile de acasă mi-au mânjit faţa cu sânge la plecare ca sufletul ridicându-şi fruntea suavă dintre perne să se încredinţeze dacă pentru amintiri ce ne-au fost complice goarnele sfinte vor trâmbiţa sus pe metereze numai că tot ce era în mine nu mai e împrejur: atunci unde vei găsi echilibrul sorţii cu degetul să-l atingi? mă întreba muza văzând că licuricii noaptea trec pe lângă noi fără să ne observe după ce într-un birt ne-am lăsat la mese păpuşi mecanice îndestulând cerşetorii cu aripi de îngeri din cutii de conserve atunci geamurile birtului ni s-au izbit de ochi atunci vederea ni s-a ascuns în vârful stâlpului de telegraf de peste drum şi tot de-atunci cu un baston pentru orbi o mai caut cu pleoape de fum. Anatomia unor obsesii (2) Şi azi Pelerinul aduce aceleaşi veşti în oraş de la ospeţele înţelepţilor dar noi de cum ni se arată ne ascundem la adăpostul melancoliei făcându-ne mici ca nişte copilaşi vocea lui însă ca o limbă de clopot ne sună insistent la ferestre încât avem feţele muşcate de lacrimi ca nişte coli scrise pe întuneric totuşi nu îndrăznim să-i spunem că fericirea lui nu e acolo unde o caută: că ordinea memoriei i-a inversat drumul iar acesta cum îl vede se prăbuşeşte speriat. Vibraţia înserării Numai după ce-şi spăla pletele cu lăptişor de matcă în vibraţia înserării Pelerinul se apropia de biserica de lângă podul de pontoane construit de el peste Trotuş cu migală apoi sta la pândă: să venim noi pe furiş dintre pereţii cu lumânări aprinse apoi trecea încetişor dintr-o parte într-alta crestând în grinzi o imploraţie cu dalta o imploraţie către heruvimii rezemaţi în suliţe din obişnuinţă la paza uşilor sacre ca vreun demon să nu tulbure credinţa zugrăvită în icoane abia atunci taina celui spălat cu lăptişor de matcă fără să vrem ne cuprindea: ştiind dintr-odată că vorbele noastre nu mai erau ale noastre ci ale demonului ce fluiera pe lângă ziduri vesel şi nepăsător. (Din volumul în lucru: Pietonii lui Pan) |