Poeme
de Hans Magnus Enzensberger
În româneşte de Ioan EVU şi Theresia HAAS
COMEMORARE
Dimineaţa remuşcării, ce-ţi străpunge oasele
ca o durere lombară;
ziua în care te-ai făcut de râs pentru totdeauna;
seara când zaci la podea şi-ţi curge sânge din nas;
ora în care descoperi că paisprezece ani nouă luni şi
două săptămâni te-ai amăgit
minutul în care propria fiică te priveşte ca pe-un străin:
momentul în care simţi în spate tăişul
cuţitului;
clipa în care descoperi scrisoarea de adio pe masa
din bucătărie:
fracţiunea de secundă când pământul îţi fuge
de sub picioare ca o avalanşă;
înainte şi după neînchipuit de numeroasele momente
de nepăsare.
BANII
Nu-i adevărat că pot fi legaţi în teancuri,
cu benzi roşii,
că pot fi rulaţi ori dosiţi la saltea,
încât să dormi liniştit
visând că-i moşteneşti,
că-i poţi tipări ori azvârli pe geam,
să-i împarţi altora, să-i distrugi, să-i deteşti;
cum stai tu aşa cu mâinile ridicate,
tremurând, şi cineva-ţi strigă:
despoaie-te pentru douăsprezece mărci,
pentru douăsprezece milioane, vinde-ţi trupul,
luptă până la capăt pentru ei
sau crapă;
nu, nu-i adevărat, nu-i
deloc adevărat, îi ai sau nu,
îi atingi sau nu, îi poţi pipăi;
ei n-au miros, nu foşnesc,
n-au nici un chip; dar picură
pe creier, lipsesc, de la sine, se
adună, curg, se coagulează;
vâscoşi inundă ultima strigare a bursei,
cresc, se prăbuşesc din nou, lipsesc,
se vaporizează şi picură iarăşi,
economic, şi de la sine.
CĂTRE TOŢI ABONAŢII TELEFONICI
Ceva fără culoare, ceva
fără miros, ceva cleios
se prelinge din centralele telefonice,
se agaţă de cusăturile timpului,
ale încălţărilor, ceva puhav,
se revarsă din cocserii, umflă
ca o palidă briză dividendele,
cearşafurile sângerânde ale spitalelor,
se insinuează în bârfa
despre profesorat şi lefuri,
ceva curge fără culoare,
ceva ce ucide somonul în fluvii
şi calcanul pe bancurile de nisip.
Minoritatea stăpâneşte majoritatea,
morţii au pierdut.
În tipografiile statului
perfid se înarmează plumbul,
ministerele fac gheşefturi, august
miroase a brumărele şi-a rezoluţii respinse.
Plenul e gol.
Păianjenul radarului
îşi scrie-n văzduh pânza vâscoasă.
Pe cheiuri navele ştiu totul
încă înainte de venirea timonierului,
şi-n caldul lui sicriu, pulsând,
embrionul are presimţiri sumbre:
E-o năclăială-n văzduh,
ceva lipicios şi fără de culoare,
doar noile acţiuni bancare nu ştiu nimic despre asta ,
ceva se ridică împotriva noastră, a stelelor de mare
şi gramineelor. Iar noi înghiţim naivi toate acestea,
ne hrănim cu ele,
dormim în înfloritorul boom,
în planul cincinal,
toropiţi sub cămaşa încinsă,
ca prizonierii încercuiţi de-o vâscoasă,
invizibilă prăpastie buhăită.
BIBLIOGRAFIE
Astfel ţi-e scrisul.
Şerpuiri sub scoarţă,
scris tremurat în spatele tâmplelor
ca drumul furnicilor.
Nu-i nici o artă în asta.
Aparatură instalată,
comunism
al polipeptidelor,
flori electronice,
ciocârlii dirijate cibernetic.
Ia şi citeşte,
sinucigaş bătrân!
Manifeste genetice,
permutaţii, triluri.
Orice cristal, o capodoperă.
Să construieşti ochi de libelulă?
Nu-i nici o artă în asta,
chiar şi imperiile lumii se construiesc mai uşor.
Această urzică
poate fi a lui Proust:
sistem feedback de gradul doi,
ultrastabil.
Până ajunge cartea în mâinile tale,
poate deja e prea-ntuneric
s-o citeşti.
Dacă libelulele
vor supravieţui fără voi,
noi nu putem şti.
Este de presupus.
Azvârle cartea departe,
şi citeşte.
HAINELE
Tolănite ca pisicile
în soarele după-amiezii
sunt hainele tale, scorojite,
fără visuri, ca un hazard.
Ele au mirosul tău,
aproape că-ţi seamănă puţin.
Ele păstrează parfumul tău,
proastele tale obiceiuri,
urma coatelor tale.
Ele au timp, nu respiră
sunt de prisos, fără vlagă,
pline de nasturi, calităţi şi cusururi.
În mâna unui poliţist,
unei croitorese, unui arheolog
îşi dau în vileag urzelile,
măruntele lor secrete.
Dar unde te afli tu, dacă suferi,
ce-ai avut mereu de spus
şi nu mi-ai spus niciodată,
dacă te reîntorci,
dacă tot ce s-a întâmplat a fost din dragoste
din necesitate sau din uitare,
de ce s-au întâmplat toate
câte s-au întâmplat?
ca şi când ar fi vorba de viaţă,
dacă tu ai murit, sau dacă
vrei să-ţi speli totul din minte,
asta nu spun ele.
|