„Mi-e imposibil să descriu în cuvinte frumuseţea şi splendoarea ei (junglei). Tot ce ştiu e că atunci când m-am întors, am devenit alt om.”

(Theodor von Mauritius, Amazonia, 1909)

• Regia: Ciro Guerra

• Scenariul: Ciro Guerra şi Jacques Toulemonde Vidal, bazat pe jurnalele lui Theodor Koch-Grunberg şi Richard Evans Schultes

• Distribuţia: Nilbio Torres (tânărul Karamakate), Antonio Bolívar (Karamakate matur), Jan Bijvoet (Theo), Brionne Davis (Evan), Luigi Sciamanna (Gaspar), Yauenkü Migue (Manduca), Nicolás Cancino (Anizetto)

• Compozitor: Nascuy Linares

• Imagine: David Gallego

• Montaj: Etienne Boussac

• Designer de producţie: Angélica Perea 

• Costume: Catherine Rodriguez

• Producător: Cristina Gallego

• Durata: 125 min.

• Pelicula a fost filmată în regiunea Amazonia din Columbia. S-a filmat şapte săptămâni în Departmentul Vaupés şi o săptămână în cadrul Departamentului Guainía. Locaţiile exacte în care s-a filmat sunt: Cerros de Mavicure (trei movile care fac parte din zona vestică a Podişului Guiana, din nordul Americii de Sud); zona Steaua Inrida, o parte din Râul Inirida; Râul Vaupés, afluent al fluviului Amazon, parte din frontiera internaţională dintre Columbia şi Brazilia.

• Producţie: Columbia, Venezuela, Argentina

• Premiera: 15 mai 2015, la Festivalul de Film de la Cannes; 25 mai 2015 în Columbia.

• Filmul a fost proiectat în secţiunea Fortnight la Festivalul de Film de la Cannes 2015, unde a câştigat The Golden Apricot, la Festivalul de Film Internaţional de la Erevan (2015),Armenia, pentru cel mai bun film artistic; Premiul Special al Juriului la Festivalul de Film de la Odessa şi Trofeul Spondylus la Festivalul de Film de la Lima. Regizorul Ciro Guerra a fost decorat de Guvernatorul Departamentului Guainía cu Ordinul Florii Inírida.

• El abrazo de la serpiente (2015) a cucerit 21 de premii şi 17 nominalizări, dintre care: Festivalul de Film de la Cannes 2015: premiul Art Cinema – Ciro Guerra; Premiile Academiei Americane de Film, ediţia 88 (2016): nominalizare cel mai bun film străin; Festivalul Internaţional de Film de la Mar del Plata 2015: Golden Astor; Festivalul Internaţional de Film de la Odessa, 2015: Golden Duke, Premiul Special al Juriului; Festivalul de film de la München, 2015: nominalizare cel mai bun film străin; Premiile Societăţii Internaţionale a Cinefililor, 2016: cel mai bun film etc.

După alte două filme despre călătorii – Las sombra del caminante (2004) şi Los viajes del viento (2009, selecţia oficială Un Certain Regard, Cannes), regizorul columbian Ciro Guerra mizează din nou pe tema călătoriei, spre desăvârşirea spiritului şi spre descoperirea necunoscutului, în noua sa peliculă, El abrazo de la serpiente/ Îmbrăţişarea şarpelui (2015). Ca un contrapunct la cromatica luxuriantă din Los viajes del viento, dar păstrând pendularea dintre secvenţele tensionate, dramatice sau comice şi planul poetic, definit prin cadre ample de o rară frumuseţe şi simplitate, cea mai recentă peliculă semnată de Guerra este filmată într-o uimitoare imagine alb-negru. Insinuant şi ademenitor precum descoperirea secretului plantelor sacre, filmul lui Ciro Guera poate fi considerat o palpitantă aventură, în care oniricul împletindu-se cu acţiunea predomină în cel mai discret mod posibil. Îmbrăţişarea şarpelui (2015) este primul film columbian nominalizat pentru cel mai bun film străin la Premiile Academiei Americane de Film, ediţia a 88-a, şi a cucerit, la toate competiţiile în care a intrat, 21 de premii şi 17 nominalizări.

Scenariul are la bază jurnalele de călătorie ale oamenilor de ştiinţă Theodor Koch-Grunberg şi Richard Evan Schultes. Îmbrăţişarea şarpelui surprinde lupta cu malaria şi ultimele zile de viaţă ale exploratorului şi etnologului german Theodor Koch-Grünberg (1872-1924), care a murit subit în Brazilia, în 1924, după contractarea bolii într-o expediţie pentru a cartografia cursul superior al Rio Branco. Cercetător cu o valoroasă contribuţie la studiul popoarelor indigene din America de Sud, indienii Pemon din Venezuela şi indigenii din regiunea Amazonului, Theodor Koch-Grünberg (Jan Bijvoet) este personaj în pelicula columbiană, iar scenariul păstrează date biografice notabile, precum publicarea în 1906 (în lucrarea fundamentală Indianertypen aus dem Amazonasgebiet nach eigenen Aufnahmen während seiner Reise în Brasilien) a fotogravurilor cu oamenii pe care i-a întâlnit în expediţia dintre anii 1903-1905, de pe râul Yapura şi Rio Negro. Jurnalul expediţiei sale, incluzând şi studiul său despre indienii Baniwa, a fost publicat în două volume sub titlul: Doi ani printre indieni. Călătorii în Nord-Vestul Braziliei. Cel de-al doilea cercetător căruia îi este călăuză şamanul, personaj principal al peliculei, este biologul american Richard Evans Schultes (1915-2001), considerat părintele etnobotanicii moderne, mai ales prin studiile despre indigenii Americilor, despre utilizarea plantelor halucinogene, în Mexic şi Amazonia.

Personajul central al peliculei lui Ciro Guerra este şamanul Karamakate (Nilbio Torres – tânărul Karamakate/ Antonio Bolívar – Karamakate matur), ultimul supravieţuitor al tribului amazonian Cohiuano, distrus de baronii cauciucului. Karamakate devine călăuza cercetătorilor Theodor Koch-Grunbergand şi Richard Evans Schultes, la distanţă de zeci de ani (în 1909 şi în 1940) călătoresc alături de el, spre a descoperi sacra yakruna, o miraculoasă plantă halucinogenă vindecătoare. Închipuind, aşadar, două călătorii paralele, regizorul mânuieşte cu delicateţe trecerile dintre cele două planuri, numitorul comun fiind şamanul din canoe şi scopul explorării. Karamakate este imaginea exponenţială a singurătăţii de nepătruns, a celui care se abandonează cosmicului. Şamanul este cel posedat, cel care anulează limitele dintre muritori şi zei, canalul viu de comunicare cu forţele cosmice, el este vrăjitor, tămăduitor, preot şi războinic. Călătoria iniţiatică intensă a celor trei devine un drum spiritual, de purificare, un drum către centrul junglei, dar, mai ales, un drum către centrul spiritului. Temă recurent legată de iniţiere şi confruntare, de încercare a forţelor şi de cunoaştere de sine, călătoria este mereu o provocare, o încercare a destinului şi o experienţă necesară. Şi călătoria celor trei, la distanţă de zeci de ani în timp, păstrează constantele acestei provocări a destinului: ca în orice călătorie, există un scop călăuzitor, abandonarea zonei cunoscute, asumarea riscurilor şi incursiunea în necunoscut. Confruntarea şi depăşirea obstacolelor ivite, neprevăzutul situaţiilor devin teste de anduranţă, constituindu-se într-o călătorie iniţiatică, ce aduce modificarea spirituală a celui care o accesează. Simbolic, rătăcirea prin jungla apei Amazonului corespunde rătăcirii mitice din labirint; pustietatea de ape devine probă de rezistenţă pentru un trup extenuat, sfâşiat de malarie şi de amărăciunea că nu poate continua cercetarea. Karamakate cel matur vorbeşte despre călătoria iniţiatică necesară recunoaşterii maturităţii şi depistăm aici o izbitoare asemănare cu strania încercare crypteia (ascunzişul) a tinerilor spartani, în care aceştia se retrăgeau şi trăiau singuri în sălbăticie, asemenea unui lycantropos (om-lup). Actorii Nilbio Torres şi Antonio Bolívar, precum şi toţi nativii din film, sunt actori amatori: Antonio Bolívar este unul dintre ultimii supravieţuitori ai poporului Ocaina, iar Nilbio Torres are 30 de ani şi nu a pus piciorul vreodată într-o sală de sport. Uimitorul său fizic a fost sculptat prin munca dificilă din agricultură, iar aceasta este prima sa experienţă de cinema.

Filmat în jungla columbiană, discursul cinematografic se converteşte deopotrivă într-un elogiu adus memoriei indigenilor de pe Amazon şi cercetătorilor de pretutindeni, dar şi într-un semnal de alarmă către umanitate şi puterile distructive ale colonialismului. Scena cu Mesia cel închipuit şi autoproclamat, ivit în hăţişul junglei, se bazează pe un eveniment real, în care un alb cu minţile rătăcite supune băştinaşii la adorări şi persecuţii finalizate cu sinucideri rituale, într-un ultim delir îi invită pe adepţii săi să consume trupul şi sângele său.

Coloana sonoră compusă de Nascuy Linares mixează sunete de harpă, diverse corzi, tobe şi clopoţei, în ritmuri tribale, cu sonorităţi cunoscute, dar şi misterioase şi surprinzătoare (ţipete, sunete de păsări sau animale), imprimând tensiune dramatică. Muzica fost compusă după un prim montaj al peliculei, iar meritul ei este că devine extatică, unindu-se uimitor cu imaginea desăvârşită, în viziunea estetică propusă. La un moment dat, în mijlocul junglei amazoniene, la un fonograf, Evan ascultă alături de şaman, în mijlocul junglei, acorduri din Creaţia lui Haydn. Ritmul peliculei este surprinzător, de la filmări lente la plonjări rapide ale obiectivului, în funcţie de acţiune.

Un film ţesut precum un vis din mitologia amazoniană şi realitatea istorică, Îmbrăţişarea şarpelui este straniu şi are imagini minunate, în care spaţiul şi timpul devin personaje importante ale peliculei. Scenariul aduce în discuţie ceremonia nocturnă a băuturii halucinogene Ayahuasca, oferită de şamani pentru inducerea transei vindecătoare. Bogat numit Îmbrăţişarea şarpelui, titlul peliculei vorbeşte de o realitate concretă (imensul Amazon, care taie jungla precum un şarpe gigantic) şi simbolistica generoasă a unui arhetip fundamental, cel al şarpelui care întruchipează psihismul obscur, tainic şi misterios, dar şi şarpele cosmic care stă încolăcit la baza axei lumii şi pe care îl regăsim la temelia oricărei cosmogeneze. Aici, şarpele subacvatic devorează un alt şarpe, simbolizând permanenta dialectică materială a vieţii şi a morţii. Enigmatic, şarpele ţâşneşte mereu dintr-o bouche d’ombre, se încolăceşte, împresoară, înghite şi mistuie.