• Regia: Andrzej Wajda

• Scenariul: Andrzej Mularczyk, Andrzej Wajda

• Distribuţia: Boguslaw Linda (Wladyslaw Strzeminski), Bronislawa Zamachowska (Nika Strzeminska), Aleksandra Justa(Katarzyna Kobro), Bronislawa Zamachowska Zofia Wichlacz (Hania), Tomasz Wlosok (Roman), Paulina Galazka (Wasinska)

• Muzica: Andrzej Panufnik

• Imagine: Pawel Edelman

• Montajul: Grazyna Gradon

• Decor: Inga Palacz

• Costume: Katarzyna Lewinska

• Durata: 98 min.

• Filmările au avut loc în Polonia, la Lodz şi Varşovia

• Premiera mondială: 10 sept. 2016, la TIFF (Festivalul de Film din Toronto / Canada); 3 martie 2017 în Polonia.

• Premii şi nominalizări:

· Festivalul de Film polonez, 2016: - Andrzej Wajda, Premiul special al juriului.

· Camerimage, 2016: Pawel Edelman - nominalizare cea mai bună imagine.

· Premiile Criticilor de muzică de film, 2016: Alexandre Desplat – nominalizare cea mai bună muzică originală pentru o dramă.

· Festivalul de Film de la Montclair, 2017: Andrzej Wajda – nominalizare.

· Festivalul Internaţional Film Cleveland, 2017: Andrzej Wajda – nominalizare.

· Festivalul Internaţional Film de la Seatle, 2017: Boguslaw Linda – nominalizare cel mai bun actor.

Înainte de studiile de regie de film, între 1950-1954, la Şcoala de Film de la Lodz, sub conducerea lui Jerzy Toeplitz şi a lui Aleksander Ford, Andrzej Wajda (1926-2016) a supravieţuit celui de-al Doilea Război Mondial, doar alături de mama şi fratele său, s-a alăturat rezistenţei poloneze până la sfârşitul războiului, iar în 1946 s-a mutat la Cracovia, unde a început să studieze pictura impresionistă şi post-impresionistă la Academia de Arte Plastice. Probabil sub influenţa acelei perioade, a creat ultimul său film, Powidoki/ Persistenţa imaginii (2016), dedicat pictorului Wladyslaw Strzeminski.

Peste şase decenii de carieră şi 47 de lungmetraje stau mărturie că Andrzej Wajda este considerat un cineast novator şi cel mai însemnat regizor polonez, cunoscut în special pentru filmele Tărâmul promis (1975), Omul de fier (1981) şi Katyn (2007). A câştigat un trofeu Palme d’Or în 1981, un premiu BAFTA în 1984, iar în anul 2000 a fost laureat de Academia Americană de Film pentru întreaga carieră, în 2006 a primit Ursul de Aur, la Festivalul de Film de la Berlin, şi în 2011, la Cannes, pentru importanta sa contribuţie la evoluţia cinematografiei. Toate filmele sale notabile au filonul dramatic al luptei cu sistemul politic, fie că demască politica oficială de ucidere a muncitorilor din Uniunea Sovietică în 1962, sub conducerea lui Nikita Hruşciov, fie că demască manipularea oamenilor din clasa muncitoare (Omul de fier, 1981), fie că evocă un episod tragic din istoria personală, precum cel din filmul Katyn (2007), inspirat de imaginea tatălui său, unul dintre ofiţerii polonezi capturaţi şi executaţi de comuniştii sovietici după invazia germană a Poloniei, în masacrul pădurilor Katyn.

Ultimul film al lui Wajda, Powidoki/ Persistenţa imaginii (2016), a fost propunerea Poloniei la secţiunea cel mai bun film într-o limbă străină la Premiile Academiei Americane de Film, în 2017, însă nu a fost selecţionat. De-a lungul carierei sale au mai fost nominalizate la Oscar filmele Tărâmul promis (1975), Domnişoarele din Wilko (1979), Omul de fier (1981) şi Katyn (2007). Pelicula Persistenţa imaginii este o dramă biografică, al cărei scenariu se bazează pe experienţa reală a pictorului polonez Wladyslaw Strzeminski (1893, Minsk - 1952, Lodz). Andrzej Wajda　reconstituie încă o poveste esenţială în tragica istorie culturală a perioadei comuniste din Europa de Est şi a dramaticelor schimbări provocate de regimul totalitar. Personajul Wladyslaw Strzeminski (Boguslaw Linda) este renumitul artist polonez avangardist, care s-a opus regimului socialist, s-a zbătut şi a reuşit o perioadă de timp să îşi păstreze libertatea artistică, în ciuda presiunilor de ordin politic de care s-a lovit. Scenariul concentrează perioada dintre 1948 şi 1952, ultimii ani din viaţa artistului care era pictor, designer, grafician, teoretician de artă (creator al teoriei Unismului), profesor la Şcoala Superioară de Arte Plastice din Lodz (numită acum Academia de Arte Plastice Strzeminski). Prima secvenţă a peliculei îl surprinde pe profesor în mijlocul studenţilor săi, foarte entuziaşti, aflaţi într-o tabără de creaţie. Pe tot parcursul filmului, acest grup de studenţi va funcţiona precum un personaj colectiv, poate punctul cel mai slab al distribuţiei, lipsit de veridicitate şi dominat de clişee de expresie artistică. Filmul debutează, aşadar, cu o secvenţă didactică, uşor tezistă, unde este enunţat clar crezul artistic al lui Strzeminski, teoria Unismului, dezvoltat apoi în celebra sa lucrare Teoria vederii, unde a oferit o revizuire teoretică a practicii sale artistice şi a reflecţiei estetice. Premisa din spatele teoriei sale este că imaginea noastră despre lume evoluează în mod constant, modalităţile în care ne uităm la ea se schimbă şi se acumulează, în funcţie de condiţiile exterioare: experienţa istorică, precum şi contextul cultural şi social. În procesul de a vedea, lucrul important nu este ceea ce captează un ochi mecanic, ci ceea ce omul este conştient în viziunea sa. Unismul a început ca o experimentare artistică printr-o analiză a formei în pictură şi a fost extins în scurt timp la alte arte – sculptură, arhitectură şi tipografie. De fapt, aici este cheia pentru descifrarea titlului filmului, care se traduce prin sintagma persistenţa imaginilor, fenomen pe care se bazează cinematografia şi care constă în menţinerea senzaţiei vizuale pe retină un anumit timp după dispariţia obiectului văzut.

Fără îndoială, punctul forte al filmului îl reprezintă povestea, regia şi prezenţa în film a actorilor din rolurile principale. Boguslaw Linda îşi asumă deplin rolul artistului care nu a făcut nici o concesie în arta sa, care nu a permis politicii să intervină în creaţia sa, ignorând directivele partidului, asistând treptat la eliminarea sa din viaţa culturală şi îndurând persecuţia până în ultima clipă. Regizorul a concentrat povestea doar pe aspecte legate de persecuţia artistului, rămân neatinse detalii legate de mariajul său stins cu sculptoriţa Katarzyna Kobro. Tânăra actriţă Bronislawa Zamachowska o întruchipează pe fiica pictorului, Nika Strzeminska. La doar 14 ani, ei i s-a încredinţat acest rol dificil, pe care şi l-a asumat cu sensibilitate, rigoare şi profunzime. Scenele în care apare sunt dominate de prezenţa ei fragilă, emoţionantă, oglindind în miniatură demnitatea tatălui ei şi forţa de a îndura un destin potrivnic, aidoma părinţilor ei. Rămân în memorie ochii ei blânzi, mersul domol cu ghetele mereu jilave de la zăpadă, ducându-şi singură mama la îngropăciune.

Muzica filmului aparţine compozitorului şi dirijorului polonez Sir Andrzej Panufnik (1914-1991), care a contribuit la restabilirea orchestrei Filarmonicii din Varşovia după Al Doilea Război Mondial şi care a emigrat în Marea Britanie, pentru a scăpa de acelaşi climat sufocant al realismului socialist care l-a distrus pe Strzeminski. În aparenţă, Andrzej Wajda creează un film mărturie despre persecuţiile politicii asupra artei, despre un artist distrus de sistem, dar, în esenţă, pelicula vorbeşte şi despre pierderea sprijinului instituţional, despre efectele idealismului artistic în faţa doctrinelor totalitariste. Ultimul film al lui Wajda devine un emoţionant testament artistic, topit în forma unei poveşti despre libertatea creaţiei, despre verticalitate, curaj şi demnitate.