• Regia: Fatih Akin

• Scenariul: Fatih Akin şi Hark Bohm

• Distribuţia: Diane Kruger (Katja Sekerci), Denis Moschitto (Danilo Fava), Johannes Kirsch (Haberbeck), Ulrich Tukur (Jürgen Möller), Samia Chancrin (Birgit), Numan Acar (Nuri Sekerci), Rafael Santana (Rocco Sekerci)

• Imagine: Rainer Klausmann

• Editare: Andrew Bird

• Muzica: Josh Homme

• Costume: Katrin Aschendorf

• Durata: 106 min.

• Filmările s-au făcut în special în Hamburg/ Germania, dar şi în Grecia, la plaja Schinias, Marathon Athens, pentru ultima parte a filmului, numită „Marea”

• Premiera mondială: 26 mai 2017 la Festivalul de Film de la Cannes

• Filmul a primit 14 premii şi 17 nominalizări

Aus dem Nichts/ În întuneric (2017), cel mai recent film al regizorului Fatih Akin, este o teribilă dramă inspirată de fapte reale, crimele xenofobe comise în 2011 de grupul neo-nazist NSU (Gruparea Clandestină Naţional-Socialistă). Din aproape toată filmografia reiese predilecţia regizorului pentru teme care ating zona problematică a imigranţilor şi este cu atât mai important, pentru că Fatih Akin provine dintr-o familie de turci care s-au stabilit în Germania/ Hamburg, odată cu valul de emigranţi musulmani sosiţi la muncă în anii 1960. În prezent trăiesc în jur de trei milioane de turci în Germania, fiind cel mai numeros grup etnic de acolo. Fatih Akin a scris scenariul cu gândul la numeroasele atacuri teroriste care au loc în Germania şi în lume, în general, mai ales în ultimii ani. Regizorul construieşte situaţii de ajuns de contrastante pentru a bulversa spectatorul, alege surprinzătoare rezolvări cinematografice ale scenariului care pare conceput fără cusur. Pelicula a cucerit până acum numeroase premii şi nominalizări la festivaluri importante: cel mai bun film într-o limbă străină la Golden Globes 2018; cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Cannes 2017 şi nominalizare Palme d’Or. Aus dem Nichts a fost propunerea Germaniei la Premiile Academiei Americane de Film în 2018, la categoria cel mai bun film într-o limbă străină, însă nu a fost nominalizat.

Scenariul porneşte de la procesul lui Beate Zschäpe, singurul supravieţuitor dintre ucigaşi. Pelicula este structurată în trei capitole – „Familia”, „Judecata” şi „Marea” – destul de diverse la nivel vizual. Partea a doua a filmului fiind dedicată judecăţii, Akin s-a dus la München pentru a audia procesul: „Am vrut să văd ce fel de femeie a fost acuzata Beate Zschäpe. Ucigaşii din film, chiar dacă sunt mai tineri, sunt inspiraţi de ea: o femeie mută, care nu comunică cu instanţa decât în scris. Este ca o fantomă”. Pentru documentare, Akin a citit volume scrise de Stefan Aust, cunoscut jurnalist şi profesor, care a abordat tema terorismului în lucrările sale: Complexul Baader-Meinhof (1985), 11 septembrie. Istoria atacului terorist (2002), Irak: istoria unui război modern (2003).

Ceea ce este admirabil la Fatih Akin este izbânda lui de a face filme cât mai diverse: poveşti de dragoste şi aventură străbătute de umor straşnic (În iulie, 2002; Cu capul înainte, 2004; Taverna, 2009), pelicule dramatice sau istorice (De partea cealaltă, 2007; Tăietura, 2014), tragice (În întuneric, 2017). Găsim în filmografia sa mai mult sau mai puţin important detaliul prezenţei drogurilor în viaţa personajelor, ca un motiv recurent care atrage după sine complicaţii: procese, condamnări, acuzaţii. Tema călătoriei revine obsesiv în filmografia lui Fatih Akin (În iulie, 2002; Tăietura, 2014; Pa pa Berlin, 2016; În întuneric, 2017). În filmul Tăietura, asemenea lui Odiseu, Nazaret Manoogian (Tahar Rahim) reeditează tragic reîntoarcerea către Ithaca inimii sale – revederea copilelor dragi, dispărute în timpul deportării. Regăsirea familiei este unicul scop al călătoriei sale.

În cel mai recent film, În întuneric, călătoria Katjei (Diane Kruger) devine scop vindicativ. Finalul călătoriei aduce şi evadarea din situaţia tragică. Ea alege să pună punct vieţii criminalilor cu un gest extrem de penitenţă – îmbracă un rucsac al morţii, spre a se întâlni dincolo cu soţul ei şi cu iubitul lor fiu. Peste albastrul mării se ridică fumul negru al răzbunării şi al eliberării de suferinţă.

Familia Katjei se destramă brusc într-o zi când soţul ei kurd, Nuri, şi fiul lor, Rocco, sunt ucişi într-un atac cu bombă. Cum mai poate trăi acum fără ei? Mai există oare viitor pentru ea? Katja a pierdut tot ce iubea. Îndoliată în doar o secundă, Katja rămâne să se lupte cu durerea, cu suspiciunea şi acuzaţiile de trafic şi consum de droguri aduse de poliţie chiar ei şi defunctului soţ. La mărturia sa, poliţia arestează doi suspecţi, André şi Edda Möller, un tânăr cuplu cu conexiuni neo-naziste internaţionale, dar în ciuda dovezilor clare privind explozibilul folosit pentru bombă, găsit la domiciliul lor, aceştia sunt achitaţi şi eliberaţi.

Imaginile-şoc tulbură: alegerea sicrielor celor doi, pe care Katja le mângâie, mama plângându-şi fiul, cuibărită în pătuţul acestuia, cada însângerată de voinţa ei de a pune capăt acestei sfâşieri, poposirea tăcută şi dureroasă în ploaie la locul tragediei. Katjia îndoliată îmbrăţişează ca într-o rugăciune zidul cenuşiu însângerat de trupurile ciopârţite ale dragilor ei. Totul este potenţat dramatic de tânguitoarea coloană sonoră (Blood on the Wall) compusă de Josh Homme, vocalistul formatiei Queens Of The Stone Age. De altfel, titlul filmului provine de la una dintre melodiile acestei formaţii. Întunericul în care se cufundă viaţa personajului principal nu e doar doliul aşternut peste tragedie, ci simbolizează şi justiţia oarbă, negrul inimii oamenilor care pot ucide alţi oameni pentru ca apoi să fie achitaţi şi să râdă cu nonşalanţă.

Revelaţia peliculei este actriţa Diane Kruger, cunoscută publicului mai ales pentru rolurile din filmele Troia (2004) şi Inglorious basterds (2009). Acum a avut ocazia să joace pentru prima dată în limba ei nativă, rol principal pe care l-a onorat desăvârşit. Se pare că prima variantă a scenariului datează din 2012 şi era iniţial gândit cu un personaj masculin pentru rolul principal. Acest aspect s-a schimbat după ce Diane Kruger, aflată în juriul festivalului de la Cannes în acelaşi an 2012, a discutat cu Fatih Akin, mărturisindu-i că ar lucra cu plăcere cu el. Regizorul a recunoscut că a ales-o pe Kruger în momentul în care s-a hotărât ca eroina să fie blondă, ariană: „Diane m-a făcut să mă gândesc la comediantele din anii ‘20 şi ‘30, care au devenit staruri părăsind Germania. Este o Marlene Dietrich modernă, exilată ca ea. Căutam pe cineva care străluceşte” (Fatih Akin/ Cannes).

Fatih Akin a creat un film despre doliu, despre insuportabila pierdere a unor oameni nevinovaţi ucişi cu violenţă, un film despre sfâşietoarele momente prin care trec cei rămaşi în urma victimelor atacurilor, dar şi un film despre răzbunare, ca singura lege a celui căruia nu i s-a făcut dreptate.