Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

        de Hristina Doroftei

1. (dimineaţa)

dimineaţa

sub plapumă

încetez să respir

până aud scâncetul

cheii în exteriorul uşii

sar la fereastră

îmi alunecă privirea

pe urmele femeii grăbite

devin stăpâna

apartamentului confort doi

reînviu hainele dosite

prin şifonier

eliberez stiletto-urile din cutii

şosetele din lână înlocuiesc

sânii încă neînfloriţi

îmi încâlcesc părul prin bigudiuri

îmi arunc nişte culori peste faţă

buzele-mi devin sângerii

mă plimb prin casă

cu o mină serioasă

tocurile se mai rătăcesc prin

cănacii covoarelor

imit teatral gesturile ei

vreau să o surprind

la întoarcere să nu mai ştie

care-i ea şi care-s eu

5. (Sunt în transă)

Sunt în transă

scriu de câteva ore

camera este înconjurată de întuneric

perdeaua de camuflaj taie orice legătură

cu exteriorul micului apartament cochet

în care am ales să mă regăsesc

şi să convieţuiesc cu spiritele ce se plimbă

nestingherite prin preajmă

le simt prezenţa dar încă nu le pot vedea

prezenţa ta nu le inoportunează

ba din contră

te găsesc interesantă sau poate chiar te plac

mulţi mă întreabă de ce nu am un pet

le am pe ele

îmi sunt suficiente

iar acum şi pe tine

sau mai degrabă amintirea ta

dorul mă face să retrăiesc prima noapte de amor

în care ne sărutam cu pasiune

şi ne miram de capacitatea noastră

de revenire la o nouă excitaţie

după fiecare orgasm

îmi lipseşte clinchetul cerceilor tăi

de fiecare dată când izbucneai în râs

6. (Dacă m-aş fi născut bărbat)

Dacă m-aş fi născut bărbat

şi te-aş fi cunoscut mai demult

te-aş fi aburit atât de tare

încât te luam de nevastă

îţi făceam vreo doi copii

şi te închideam într-o colivie din aur

pe care aş fi purtat-o cu mine peste tot

ţi-aş fi arătat toate frumuseţile lumii

te-aş fi scos sub cerul înstelat

şi am fi numărat stelele căzătoare

te-aş fi ţinut la umbră vara şi la căldură iarna

te-aş fi acoperit cu o eşarfă de mătase

când mă vizitau prietenii burlaci şi afemeiaţi

te-aş fi protejat de răutatea întregii lumi

dar aşa, nu sunt bărbat

nu am decât puterea limitată

a unei femei ale cărei arme

sunt lacrimile şi iubirea

în fiecare duminică

în fiecare duminică sunt înveşmântată

cu rochiţă

pantofiori de lac

ciorapi albi supraelastici

care-mi irită picioarele îngrozitor

şi-mi vine să mă scarpin mereu

păru-mi este strâns de-mi dau lacrimile

în două codiţe ca două corniţe

sunt purtată împotriva voinţei mele

la biserică

nu-mi place acolo

mă plictisesc îngrozitor

nu am voie să fluier (şi tocmai

ce-am învăţat!) nici să

cânt ultimele hituri

iar de legănat picioarele nici nu poate fi vorba

toate babele vin la mine şi mă pupă

eu ştiu că fac asta doar pentru

a se pune bine cu preotul

tata mă pofteşte-n altar

să mă aibă sub control

mă arestează pe-un scaun

un timp sunt atentă la ritualurile săvârşite

îmi cere ajutorul

sunt încântată să i-l ofer

trebuie să trag perdeaua de câte ori

intră şi iese din altar

încep să-mi pierd entuziasmul

nu reacţionez pentru că ştiu

că mă va trage de urechi

© 2007 Revista Ramuri