Poeme
de Ioan Evu
VĂZDUH ŞI VOCALE
Tu nu-ţi mai aminteşti nimic bătrâne alchimist
al verbelor cu lustru. Ai pactizat de mult
cu piatra cu fluturii din insectare cu guvizii.
Tu n-ai văzut nici prinse în cârlige
trupuri de pasăre agonizând pe ziduri
în marile cetăţi ale fervorii unde-mbrăcat de gală
optimismul îşi face zilnic rondul de rigoare.
Ai absentat la inventarul ce-l hărăziră zeii
conştiinţelor imaculate. Numai de nu s-ar cuibări
dezastrul în chiar sămânţa lor celestă.
Dar tu aştepţi. Depozit de himere inima ta
flaşnetă răguşită cântă prin crâşme cu beţivii.
Visai o casă cu pereţi de fulger şi iată-te
biet chiriaş al vechilor mansarde inundate.
Bun este trupul tău acum de azvârlit printre licheni.
La melci. Printre liane hoardei de termite!
Ah, tu auzi un veşnic zornăit de chei
un freamăt de sigilii de hrube cu chepeng
un scrâşnet de ferestre zăbrelite.
Urechea ta ascultă numai lamentarea
pietrei ermetice primare. În toate descifrezi
un semn de dincolo. O veste. Cauţi vitraliul
ce străpunge cupola prăbuşită sub vocale.
PRIVELIŞTILE IEDERII
Ce vede iedera căţărătoare pe zidul de piatră
roşia iederă ca o dâră de sânge prelinsă pe caldarâm
când plouă peste abatoarele fericirii
şi lacrimile poetului oxidează oraşe
când plânge statuia lui Bacovia printre
maşinile de fabricat iluzii brevetate
de comisia mondială a orbilor surdomuţi?
Ce vede iedera încolăcită pe sârma ghimpată
scrutând cu ochi indecenţi în camera amanţilor
prin geamul năduşit de îmbrăţişarea lor inflamabilă
ce vede ea doar pentru sine
ca un reporter concediat în provincie?
Ah arta poetică a iederii exclusă din manualele
de retorică publicate în ediţii de lux
încăpăţânata artă poetică a iederii cenzurată
de foarfecele ruginite ale gunoierilor municipali.
NICIODATĂ ADIO
Niciodată adio. Nici clipei ce-a fost
nici celei ce iată îţi bate la uşă
e-n toate desigur un limpede rost
ca-n floarea de foc roditoare-n cenuşă.
Niciodată adio. Vezi magicul dans
al flăcării suple sfidând inerţia
cum scrie pe ziduri în tainic balans
cuvântul ce-l tace-nadins poezia?
Niciodată adio. Din cer răstignit
pe aripi ce scapără-n zări cardinale
la ceas de soroc se va întoarce-nsutit
întregul temei al nădejdilor tale.
|
