Dulci nimicuri

Cele trei cãrþi ale lui Florin Oncescu citite de mine la relativ mari intervale de timp au, laolaltã, o singurã obsesie, minorã ce-i drept – cotidianul. Dacã în cartea de debut tânãrul autor de atunci era oarecum preocupat de un experimentalism ce viza structurile narative, discursul ºi personajele – o veritabilã modã în acea vreme, venind în siajul optzeciºtilor – în cea de a doua prozatorul ne oferea spre lecturã secvenþe de viaþã ºi întâmplãri banale, transmutate din universul citadin românesc în zone mai greu accesibile, mã refer la distanþa în spaþiu, precum Franþa, dar mai cu seamã Canada ºi Statele Unite. Aºijderea, datoritã într-un fel unei amprente lãsate de mediile tangente la povestire, în prima carte aveam de a face cu o atmosferã mai sumbrã, dureroasã, pe alocuri stranie – „teatrul de operaþiuni” era doar România comunistã – în vreme ce în cea de a doua atmosfera era mai destinsã, nu arareori uºor insolentã ori chiar surâzãtoare, iar substanþa povestirii glisa mai mult cãtre anecdotic.

Situaþia nu este cu mult schimbatã nici în cea de a treia carte de prozã scurtã semnatã Florin Oncescu – Ilustrate din America, Editura Limes, Cluj, 2007. Mai mult decât precedenta, aceastã carte merge firesc înspre un discurs simplificat la maximum, ce poate sã ne parã adeseori o simplã transcriere a unor dialoguri la modul dramatic ori telegrafic, sau o descriere fãrã pretenþii a unor medii familiare autorului: emigranþii români „transoceanici” ºi locurile lor de muncã, unde ei vin în contact cu o lume neaºteptat de eterogenã, însã cu un stil de lucru perfect american. Problematica emigrãrii angajeazã, de la un capãt la altul, toate demersurile „diegetice” ale lui Florin Oncescu ºi el o face cu simplitate, cu onestitate ºi cu un spirit detaºat, mereu speculând anecdoticul subtil ºi antrenând uºor o înclinaþie spre ludic. Din aceste pricini impresia de uºurinþã, dar nu ºi de expeditiv sau de superficial, este dominantã. Cu toatã dezinvoltura sunt exploatate cele mai obiºnuite fapte ºi situaþii, în secvenþe foarte scurte, autorul nepierzând aproape niciodatã din vedere ca în final sã insereze o lapidarã anecdotã sau sã tragã, pentru curioºi, niºte învãþãminte. De aceea aº fi înclinat sã consider – ºi o fac cu lejeritate – cã destule povestioare dintr-ale lui Florin Oncescu „se fac vinovate” de un discret ton moralizator, marcat întotdeauna de bunãvoinþã ºi de toleranþã. Nu sunt departe nici de tentaþia de a vedea în Ilustrate din America un fel de manual al emigrantului – ºi m-am gândit amuzat la The Bible of the Immigrant pusã în circulaþie de americani spre uzul câºtigãtorilor de green cards. Cred cã, barem în subconºtient, nici Florin Oncescu nu este prea departe de aceastã intenþie. Un pic anecdotic, un pic moralizator ºi relativ instructiv, scriind o carte desprinsã din realitatea imediatã ºi din experienþa recentã, prozatorul româno-canadiano-american (sic!) le poartã un pic de grijã ºi compatrioþilor expatriaþi voluntar din România purtându-ºi de grijã sieºi, deoarece „are aproape mereu România în cap” ºi se gândeºte cum sã facã sã  nu-l prindã bãtrâneþile tocmai pe coasta de vest a Statelor Unite sau în inima Canadei, la Montréal. Rãmas patriot ºi dupã doisprezece-treisprezece ani de emigrare – a plecat în Canada în 1995 – Florin Oncescu îºi pãstreazã cu tenacitate identitatea, ba ne relateazã cum l-a mustrat cu severitate pe fiul sãu cãruia, într-o situaþie mai delicatã, i-a fost jenã sã recunoascã faptul cã e român. Îmi aduc aminte, tot cu un zâmbet uºor amuzat, cum Ioan Sîrbu, tatãl hâtrului Gary, l-a mustrat asemãnãtor pe acesta când, împreunã cu alþi copii „polietnici” din colonia Petrilei, îºi râsese de un muntean îmbrãcat în straniul lui port popular care tocmai trecea pe una din uliþe, strigându-i rãutãcios te budes oláh: „Mã, sã nu mai faci aºa, cã ºi tu eºti ca el!”, cu aluzie la originile moþeºti ale minerului Ioan Sîrbu, cel ce se trãgea de pe la Roºia Montanã. Mã gândesc acum cã în loc sã scrie scurtele lui povestiri, Florin Oncescu ar fi putut foarte bine sã þinã un jurnal, ca Ion D. Sîrbu, deoarece conþinutul faptic al textului ar fi constituit, aproape identic, substanþa jurnalului. Diferã numai scriitura, modul de relatare, stilul, organizarea secvenþelor.

Ilustratele din America sunt grupate în jurul a patru teme: România vãzutã cu ochi de turist (I); Subiecte (II); Ghidul contractorului (III); Nostalgii ºi aroganþe (IV). Spiritul sistematic al inginerului de aeronave Florin Oncescu nu se dã bãtut. Ceea ce revine originalitãþii este nonºalanþa unui om de lume fãrã complexe, a unui partener de ºuetã cãruia îi plac la nebunie cozeria, cafeaua, întâmplãrile cu prieteni, profesia. Autor ºi consumator de dulci nimicuri vãzute, trãite, povestite în premierã sau în reluare, Florin Oncescu nu este un prizonier al sacrei banalitãþi a vieþii cotidiene, ci un cronicar ºi, indirect, un apologet al ei. El se detaºeazã de „sacra banalitate” consfinþind-o prin scris. Un patriot ºi un nostalgic rezonabil – o dovedesc atât prima cât ºi ultima parte a Ilustratelor… – el este ºi un bun observator ºi… sfãtuitor – a se vedea Ghidul (!) contractorului – dar ºi un amator de mici întâmplãri cu tâlc: îi place sã rememoreze, sã se amuze, sã caute insolitul, ca, mai cu seamã, în Subiecte. Aºadar un veºnic cãutãtor ºi amator de subiecte de scris, de povestit, pe care le descoperã cu cea mai elementarã dexteritate, la tot pasul, în jurul lui. Tocmai în aceasta se ascunde secretul lejeritãþii, al simplitãþii ºi al firescului. De atâtea ori minionele lui proze mi-au lãsat impresia unor transcrieri ale unor secvenþe încã proaspete în memorie, impresia unor retro-transcrieri. Lejeritatea este aproape mereu vecinã cu gratuitatea.

Recenta carte a lui Florin Oncescu oferã aºadar o literaturã relaxantã, agreabilã ºi, cu toate cã autorului îi displace formula livre de gare uzitatã de francezi cu referire la lecturile uºoare, ea poate fi o reuºitã „carte de vacanþã”, un foarte simpatic „animal livresc” de companie. Ilustratele din America se citesc cu aceeaºi uºurinþã cu care au fost scrise. Pragmatismul simplu ºi eficace al unui absolvent de institut politehnic, deprinderea ºi plãcerea de a citi oriunde, chiar sau mai ales în tren, naturaleþea ºi modul direct, mereu deschis, de a se comporta, de a discuta, de a lega relaþii ºi de a pãstra legãturi cu oamenii fac parte din modul de viaþã dar ºi din reþeta de a scrie. Alþi prozatori cautã formule sofisticate, dinamiteazã metode ºi structuri, se dau în vânt dupã senzaþii tari sau figuri bizare, vor neapãrat sã ºocheze, neglijând ceea ce pune în aplicare Florin Oncescu, anume cã suntem înconjuraþi de cotidiana prozã care trebuie doar dispusã în texte a cãror oralitate simplã, familiarã, aproape jubilând în libertatea ei (deseori exasperant de) banalã poate fi, de cele mai multe ori, ignoratã fãrã probleme. Mã refer aici iarãºi la tehnica de a scrie, la „formula secretã” a lui Florin Oncescu cel care trimite, fãrã complexe, cui vrea sã le „vadã”, niºte simpatice Ilustrate din America. O reþetã pentru contemporani, cei doritori sã afle, sã înþeleagã, sã înveþe cum se prezintã ºi cum poate fi suportabilã America pentru un emigrant mai tot timpul cu gândul la România. Inevitabil, trecutul face parte din prezent.