Târgul Național de Toamnă al Cărții, Drobeta Turnu - Severin
de Ioana DINULESCU
Timp de două zile, 8 și 9 noiembrie a.c., sala de recepții a Palatului Culturii Theodor Costescu din Drobeta Tr Severin a fost din nou, pentru a opta oară, capitală a cărții românești. În organizarea Centrului Cultural Mehedinți (dir: dna Emilia Mihăilescu), a Casei de Cultură a Municipiului și a Inspectoratului Școlar Județean, edituri din București, Craiova, Timișoara, Pitești și, desigur, orașul gazdă, au prezentat publicului amator apariții editoriale recente, cele mai multe dintre ele de mare inters atât pentru tinerii studioși, cât și pentru adulții fideli , peste mode și timp, Galaxiei Gutenberg. Menționând cu deosebită plăcere expoziția de fotografie artistică a domnului Louis Guermont, cetățean francez stabilit cu trup și suflet de doi-trei ani la Sibiu, aș remarca, în primul rând, prezența Editurii Ramuri cu două foarte frumoase cărți de poezie (antologia 100 de poeme de Gabriel Chifu și volumul În grădina lui Tagore de Petre Tănăsoaica), ambele premiate, apoi pe cea a Editurii Paralela 45 cu monumentala lucrare Istoria Presei de Pamfil Șeicaru, ediție îngrijită de scriitorul și universitarul George Stanca. Editura timișoreană Eubeea , coordonată de prozatoarea Nina Ceranu și de poetul și gazetarul Ilie Chelaru, a ieșit în întâmpinarea cititorilor cu Duhul fluviului, noul roman al Ninei Ceranu, cu volumul de critică literară Lecturi la fileu de Maria Nițu, cu două noi cărți aparținând unor reputați scriitori timișoreni, poetul Anghel Dumbrăveanu și prozatorul Laurențiu Cerneț, cu antologia 13 poeți timișoreni vii, bonus-ul reprezentându-l ultimele două numere ale foarte frumoasei reviste Orient latin, publicație complementară mai vechii și, în consecință, mai cunoscutei în țară Orizont .
O prezență editorială cu totul excepțională și la această recentă ediție a Târgului Național de Toamnă al Cărții, a constituit-o volumul documentar Lupeni 77. Filajul continuă. Nume de cod Sîrbulescu, lucrare de dimensiuni monumentale, în care cei doi autori - poetul Marian Boboc și profesorul și gazetarul Mihai Barbu, ambii din Petroșani- reunesc între coperte documente din Arhivele CNSAS, referitoare la persecutarea de către regimul comunist a minerilor participanți la marea grevă și acțiune anti-comunistă din 1977 și la urmărirea scriitorului Ion D. Sîrbu, fiu al Petrilei, fost deținut politic (timp de 7 ani la Periprava), apoi condamnat la domiciliu forțat în Craiova, până la finele vieții sale, în septembrie 1989. Ultima notă informativă asupra lui Gary a fost cea de la înmormântarea sa, în Cimitirul Sineasca, în ziua de 19 septembrie 1989.
S-a remarcat prin numărul mare de titluri având ca grup țintă în primul rând tinerii stuioși, dar și profesorii, foarte tânăra și dinamica editură severineană Ștef, în rimp ce Editura Prier, coordonată de scriitoarea Ileana Roman, a prezentat volumul de versuri Mașina de bătut al poetului Mihailo Vasilievici din Kladovo, Serbia, redactor șef al revistei în limba română Vorba noastră. De menționat că volumul a fost subvenționat de Centrului Cultural Județean Mehedinți, instituție care a găsit și în acest an resursele financiare, deosebit de modeste e-adevărat, pentru a acorda următoarele premii: Premiul pentru Cartea Anului antologiei 100 de poeme de Gabriel Chifu, Premiul Cartea de Poeme volumului În grădina lui Tagore de Petre Tănăsoaica, Premiul pentru Roman i s-a atribuit scriitoarei Nina Ceranu pentru Duhul fluviului, Premiul pentru volum documentar a revenit poetului Marian Boboc și profesorului Mihai Barbu, Premiul pentru istoria presei i-a revenit scriitorului George Stanca, editorul lucrării Istoria Presei de Pamfil Șeicaru, Premiul pentru roman tradus în limba italiană prozatorului craiovean Jean Băileșteanu, în timp ce tânărul și prolificul poet drobetan Eugen Dulbaba a primit, la rândul, său un Premiu pentru Poezie.
Felicitându-i pe organizatorii Târgului Național de Toamnă al Cărții de la Drobeta Tr Severin, pentru tenacitatea, perseverența și angajarea lor sufletească în acest atât de generos proiect ce are în centru cartea românească, nu putem trece cu vederea slaba prezență la standuri a publicului cititor și, eventual, cumpărător. Ne întrebăm, cu firească îngrijorare, care mai este rostul dascălilor de toate gradele, al profesorilor, în a menține legătura dintre învățăcei și carte, dintre tineri și cultură, dacă ei înșiși nu se ostenesc să treacă pragul librăriilor sau al târgurilor de carte? Iată o întrebare la care nici participanții la Colocviul Cartea, prețul și disprețul, inițiat și moderat de scriitoarea Ileana Roman, nu i-au aflat, din păcate, un răspuns optimist.
|
|