Manifestare dedicată lui Mihai Eminescu la Drobeta Turnu Severin
de Ioana DINULESCU
Din inițiativa personală a prozatorului Florian Copcea, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Craiova, a apărut pe harta culturală a țării Festivalului Internațional de Poezie Mihai Eminescu, ajuns în acest an la cea de-a XVII-a ediție. Sprijinit financiar de Consiliul Județean Mehedinți (președinte: Constantin Sârbulescu) prin intermediul Centrului Cultural Mehedinți( director: Emilia Mihăilescu) ediția recentă s-a desfășurat în zilele de 14 și 15 ianuarie la Turnu Severin, Orșova și Băile Herculane a avut ca invitați pe scriitorii Slavco Almăjan, Ioan Baba, Vasile Barbu și Mihailo Mihailovici din Serbia, Mihai Cimpoi și Arcadie Suceveanu din Republica Moldova. Juriul prezidat de profesorul Adrian Dinu Rachieru de la Universitatea de Vest din Timișoara, a acordat premii poeților Slavco Almăjan, Ioan Baba, Ioana Dinulescu,Mădălina Olteanu, Sabin Opreanu, Arcadie Suceveanu, dar și, spre nedumerirea noastră, prozatorilor Gheorghe Arhip, Jean Băileșteanu , Isidor Chicet și Florian Copcea.
La inițiava scriitoarei Ileana Roman, membră a juriului, luni, 14 ian. 08, după festivitatea de decernare a premiilor pentru literatură Eminescu și a premiilor pentru publicistică Pamfil Șeicaru (unul dintre acestea revenindu-i, spre nedumerirea noastră, politicianului Eugen Nicolicea), a avut loc colocviul cu tema Eminescu-Înger și Demon, moderat de reputatul critic și sociolog literar Adrian Dinu Rachieru. La dezbateri au luat parte scriitorii Ioan Baba, Jean Băileșteanu, Florian Copcea,Ioana Dinulescu, Tudor Nedelcea, Ileana Roman, profesorul și publicistul Gheorghe Florescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Mehedinți și nu în ultimul rând, profesorul Gheorghe Popescu, care a pus în lumină viziunea europeană a lui Mihai Eminescu asupra rosturilor învățământului în dezvoltarea capacităților intelectuale ale tinerilor studioși.
Din păcate, trebuie să spunem că domnul Tudor Nedelcea , care a deschis lucrările colocviului, s-a abătut de la tema pusă în discuție , readucând pe tapet, cu un accent subiectiv puternic, opiniile unor tineri literați exprimate în urmă cu peste cinci ani într-un număr al revistei Dilema , opinii al căror sens era tocmai dez-idolatrizarea personalității și întoarcerea la text, la o nouă lectură care să ne împrospăteze percepția asupra operei eminesciene. Și , cum de la Eminescu la Mircea Cărtărescu nu-i decât un pas, domnul Tudor Nedelcea l-a făcut rapid, vituperând împotriva contemporanului nostru, scriitorul român cel mai cunoscut în plan european. Intervenția promptă a scriitoarei Ileana Roman, apelul domniei sale de a respecta tema pusă în dezbatere n-a avut succesul scontat, fiindcă domnul Jean Băileșteanu, pe tonul hâtru cu care-și farmecă de obicei auditorii, a reluat ideile domnului Tudor Nedelcea, îndreptându-și domnia sa săgețile verbale împotriva lui Mircea Cărtărescu. Noroc cu moderatorul care, atent, a readus discuțiile în făgașul lor normal și civilizat, așa cum stă bine unei dezbateri la care iau parte scriitori profesioniști , colocviul continuând cu expunerea Concepția lui Mihai Eminescu asupra limbii literare ca măsurariul civilizațiunii unui popor, susținută de semnatara acestor rânduri și cu intervenția poetului Ioan Baba din Uzdin(Serbia) referitor la traducerile din textele eminesciene publicate în țara vecină.
Spre bucuria celor care îndrăgesc cu adevărat literatura de calitate, programul festivalului a cuprins și lansarea unor cărți și reviste. Amintim aici și acum volumul de eseuri Eminescu și abisul ontologic de Svetlana Paleologu Matta, carte aflată la cea de-a III-a ediție și publicată sub egida editurii timișorene Augusta, și antologia Trecut-au anii cuprinzând texte ale celor zece scriitori premiați de juriul recentei ediții a festivalului drobetan. Dincolo de festivitatea de premiere și de colocviul Eminescu-Înger și Demon, au mai fost în program : depuneri de coroane la cele două busturi ale lui Mihai Eminescu (unul, operă a sculptorului Gheorghe Anghel, aflat în curtea Colegiului Traian din Drobeta Turnu Severin, celălalt , operă a artistului Marcel Guguianu, străjuind Dunărea, la Orșova), o întâlnire cu cititorii la Băile Herculane, patronată de scriitorul Sabin Opreanu, grupuri de copii și profesori recitând texte eminesciene.
|
|