După debutul său cu volumul de poeme în proză intitulat Consolatio, Camil Tănăsescu revine sub aceeaşi prestigioasă egidă a Editurii Ramuri cu volumul de proze Caligraful , fapt ce ne îndeamnă să credem că tânărul condeier are o aplecare mai specială către epic, chiar dacă infuzia de liric este pregnantă în fiecare pagină a noii sale cărţi. Cele 23 de proze evoluează de la epicul pur ( ca în Rivalitate şi Pavilionul ) la proza simbolică din Paznicul de vânătoare şi la eseul disimulat sub masca epicităţii ( exemplare în acest sens ni se par Apologia devenirii şi Suferinţele bucuriei ), râul subteran al liricităţii fiind background-ul comun tuturor textelor.

Pavilionul, textul care deschide volumul, pune în ecuaţie relaţiile intra-familiale: doi soţi încă tineri, fiecare cu aspiraţiile intime şi cu fanteziile erotice neconsumate, merg să-şi petreacă vacaţa într-o mică staţiune turistică. Sejurul se metamorfozează rapid într-un timp al suspiciunii faţă de celălalt, aşezând sub semnul întrebării aparenţa de cuplu fericit. Soţia îşi ispiteşte mereu soţul cu întrebări vizând impresiile pe care i le lasă acestuia femeile întâlnite în timpul plimbărilor, iar soţul este marcat de aşteptarea apariţiei unei femei de care fusese îndrăgostit, fără ca amorul lor să se realizeze în plan practic. Intenţionat sau nu, nuvela stă sub semnul influenţei prozei lui Gib Mihăescu, femeia visată, dorită, aşteptată fiind o sosie imperfectă a Donnei Alba sau a Rusoaicei, în timp ce personajul-narator este o replică a locotenentului Ragaiac aşteptând pe malurile fluviului apariţia himericei rusoaice-rusalce. Finalul textului este unul din domeniul fabulei moralizatoare: în timp ce soţul tânjeşte după femeia visurilor sale extra-conjugale, soţia este cea care–şi vede aspiraţiile împlinite, evadând dezivolt din micul infern matrimonial.

Rivalitate este unul dintre cele mai consistente texte ale volumului, prin pregnanţa personajelor aflate într-o confruntare ale cărei semnificaţii depăşesc cu mult opiniile celor din jur, spectatori naivi ai unei drame puternice. Este vorba de doi jokey, Teodor şi Bruno, aflaţi într-un perpetuu duel competitiv pe hipodrom şi dincolo de fruntariile acestui spaţiu sportiv. Naratorul este cel care-l însoţeşte ca o umbră pe Teodor, în încercarea de a desluşi înţelesurile acestei rivalităţi. Reamarcabilă este plasticitatea acestei proze, atmosfera ei simbolică, mulţimea care freamătă urmărind cursele hipice fiind şi ea un personaj bine conturat. O bună parte dintre textele volumului ( Ultimul izolat, Inocentul, Înaintemergătorul) sunt străbătute de un puternic filon simbolic şi liric , evoluând la graniţa dintre prozastic şi poematic, centrate în jurul unui personaj ( Zburan, Alberta etc) exotic, nomad, aflat într-o permanentă căutare a propriei identităţi. Volumul se rotunjeşte cu proza intitulată Jelania, articulată în jurul personajului Netu şi a relaţiei acestuia cu naratorul-martor. Micului Netu, în urma unui accident, îi creşte în locul ochiului stâng un cerc mic de oglindă, brăzdată de firişoare sângerii. Personajul povesteşte el însuşi naratorului întâmplarea care-l face să se deosebească atât de mult de ceilalţi oameni: ...după ce mi s-a umflat ochiul, îl simţeam mare şi greu, parcă era un glob pământesc pe care se învârteau fel de fel de lighioane , m-am ascuns de privirea oamenilor şapte zile şi şapte nopţi. Resimţind ca o povară diabolică ochiul în care se oglindeşte lumea cu freamătul şi zgomotele ei, Netu îl scoate şi-l aruncă-n Văgăuna Bulacului, înlocuindu-l cu ciobul de oglindă : A trebuit să recunosc că imediat îmi lipsea ceva şi atunci mi-am pus ciobul ăsta de oglindă. Dacă toţi se obişnuiseră să se privească în el, m-am gândit că tocmai chinul meu le face bine lor.

Volumul Caligraful, a doua carte a lui Camil Tănăsescu, cu o inspirată copertă realizată de Gabriel Goga, o reproducere a lucrării Filozoful ( sec XVII) atribuită lui Jose de Ribera, reprezintă o experienţă literară asumată cu luciditate şi perseverenţă, un drum singular care-l recomandă şi de astă dată pe autor amatorilor de literatură situată la graniţa dintre epic şi liric.