Poezii
de Ion Maria
puteam să fim
puteam să ardem amândoi
ca două candele în aceeaşi
balanţă
sau în cuptor eu să fiu
combustibilul şi tu oxigenul
am fi putut fi cărămizile
din zidul catedralei
ori culorile din pânzele
lui van gogh
am fi putut să fim eu marea
şi tu valul
ori vântul alergat
de soare
pădure aş fi fost iar tu
zăpada mea
lumina şi oglinda
am fi putut fi orice
dacă am fi fost vreodată
împreună
sufletele noastre s-au cunoscut
înainte de marele big-bang
al universului
şi tot de atunci se tot aleargă
prin transparenţa lumii
ne vedem ca print-un geam
ce ne ţine despărţiţi
cu toate că suntem
infinit
de aproape
rana
cred că îngerii m-au uitat
o fi o greşală de contabilitate
îi înţeleg e prea greu să te lupţi
cu diavolul
şi să ai în acelaşi timp grijă de om
ce poate fi aşa de imprevizibil
poate calculatoarele lor
s-au defectat norii sunt
atât de fragili şi îngerii
calculează la abacul
stropilor de ploaie
cred că îngerii m-au uitat
merg prin oraş cu o mare
rană în piept
în rouă a crescut un întreg oraş
locuitorii lui microscopici
au îngeri păzitori ori sunt uitaţi
aşa cum sunt şi eu?
nici nu ştiu de ce sunt
atât de singur
când plouă o parte din mine
e în fiecare strop de ploaie
la anul când veţi mânca pâine
îmi veţi simţi
gustul
îmbrăcat în idei
îmbrăcat doar cu idei trec
prin oraş pe lângă câinele
ce vrea mereu să mă muşte
deşi îi sunt prieten
aşa e poetul cum dă colţul străzii
cum întâlneşte un critic
ştie el mai bine cum se scrie
poezia
deşi tu în noaptea când ai scris
ai murit şi ai înviat de mai multe ori
sufletul tău a fost în piatra
pe care Iisus a luat-o în mână
să le arate celor ce voiau
să lovească femeia
că nu este aşa uşor
îmbrăcat doar cu idei am fost
în colibe
şi plate
am umblat pe ape şi prin cer
am tot căutat un om şi vechile iubiri
noaptea când mi-a fost frig
m-am învelit cu cerul înstelat
ziua când mi-a fost prea cald
am oftat şi mi-a fost mai bine
am învăţat lecţia de umilinţă
şi măreţie
acum nici ideile nu mă mai pot
îmbrăca
sunt gol ca Adam
caut un măr
noi
suntem afectaţi avem agende mici
în care scriem numerele de telefon
ale îngerilor
îi sunăm şi ei nu ne răspund
suntem fericiţi
chiar dacă ghilotina
a prins aripi şi zboară
prin destinul nostru
când plecăm lăsăm casele deschise
vin unii şi ne fură amintirile
îi blagoslovim le dăm povara
turnăm plumb în penele
de vultur
noaptea se aude un zumzet
nu putem dormi
diavolii se agită
în stupul lor
pe la fereastră luna
joacă şotron cu stelele
şi noi suntem copii
numai că ne-am luat din grabă
un corp
mult prea mare
îl fluturăm
ca pe un steag
de piraţi
|