Regatul Magic
de Kathleen Graber
Scriind primul poem la vârsta de 35 de ani în timpul unui atelier de creaţie de la Evadarea prin poezia şi proza iernatică în Cape May, este posibil ca Graber să fi păstrat cuvintele şi experienţele potrivite până când era pregătită să-şi creeze opera. Atenţia şi grija cu care întrebuinţează limbajul este crucială pentru poemele lui Kathleen Graber. Poate că acei ani care au dus la descoperirea poeziei de către aceasta i-au permis să realizeze poemele bogate, cu versuri lungi, pe care le creează azi. Puteţi vedea aceste lucruri în fragmentele care au apărut în New Yorker: Regatul magicşi Beţia lui Noe.
Din acest punct de lansare, Graber a început să participe la ateliere mai aproape de casa ei din Wildwood. A început să studieze la Facultatea Richard Stockton cu Stephen Dunn şi Peter Murphy, doi poeţi premiaţi care au ajutat-o pe Graber să se dezvolte ca artist. A absolvit apoi programul de creaţie literară al Universităţii din New York în 2002 şi a început să caute o editură pentru manuscrisul cărţii ei Corespondenţe, anul următor. La scurt timp, în 2005, Corespondenţe a fost ales de poetul Bob Hicock să primească Premiul Saturnalia Books pentru poezie din acelaşi an şi Graber a câştigat un grant destinat studiului artistic Artist Fellowship din partea Consiliului Cultural al Statului New Jersey şi un premiu literar Rona Jaffe.
În 2007, Graber a primit premiul Hodder al Universităţii Princeton, urmat de bursa Amy Lowell care permite unui poet să călătorească şi să scrie. Această perioadă în care a călătorit a dedicat-o lucrului la cea mai nouă publicaţie a sa, Oraşul etern.
Cu un epigraf din Freud în care compară mintea cu un peisaj în care tot ceea ce a fost odată persistă, Oraşul etern oferă dovezi elocvente ale luptei de a înţelege prezentul prin conversaţia cu trecutul. Punând sub semnul întrebării ce înseamnă să posezi şi să fii posedat de obiecte şi tehnologii, Kathleen Graber reuneşte sublimul şi cotidianul pentru a-i aduce în prim-plan pe Marcus Aurelius, Klaus Kinski, Walter Benjamin şi Johnny Depp. Precum Enea, care scapă din Troia purtându-şi tatăl în spate, eul poetic al acestor poeme ambiţioase intelectual şi emoţional jonglează cu greutatea istoriei publice şi private în timp ce este transformat din locuitor în pelerin.
Regatul Magic
Aşa cum în accidentele cotidiene ale vieţii fiecare om este,
se poate spune, ameninţat de nenumărate morţi, atâta timp
cât rămâne nesigur care dintre ele este soarta sa, aş întreba
dacă nu este mai bine să suferi şi să mori, decât să trăieşti în teamă?
Sf. Augustin, Oraşul Domnului
În această dimineaţă, am găsit pe o bucată de hârtie pusă într-o carte
o listă de întrebări pe care le scrisesem cu ani în urmă pe care să i le pun
doctorului . Dacă s-a răspândit? Este posibil să fiu eu nebun? Tocmai
m-am întors din Florida, unde o vizitasem pe ultima soră a mamei mele,
care are optzeci de ani şi o duce bine. La aeroport, cursa mea fusese anulată
din cauza unei furtuni, am cumpărat o revistă, care s-a deschis la o fotografie
cu trei raţe lopătar care-şi aruncau uşor umbrele elegante pe câmpul verde-
gălbui de reziduri de îngrăşăminte.
Două fetiţe îşi goliră punguţele resigilabile de biscuiţi sub formă de peştişori
aurii de la Pepperidge Farm pe covor şi le culeseră unul câte unul, cu mare
delicateţe, înainte de a le arunca în gură. Mama lor, afară fumând, le urmărea
prin geam. După ce vărul meu a murit, a murit şi tata, apoi fratele meu. Pe
urmă, fratele mai mare al tatălui meu şi soţia lui. Şi în final, după ce a murit
mama, mă aşteptam să mor şi eu. Şi pentru că aceasta s-a întâmplat foarte
repede şi pentru că aceştia erau cu-adevărat aproape toţi oamenii pe care-i
cunoşteam, îmi petreceam fiecare zi spărgând vase cu unul dintre ciocanele
unchiului meu şi lipindu-le diferit. Era o muncă ciudată şi periculoasă,
deşi încercam să mă protejez- purtând un halat de baie matlasat şi ochelari
de protecţie şi mănuşi de piele de lucru şi deschizând toate ferestrele chiar
şi pe zăpadă, din cauza vaporilor de la adezivii industriali. În mai toate zilele
acum mă scol târziu şi fac cafea, şi mirosul se ridică din ibricul vechi emailat
pe care a trebuit să-l echilibrez sub picătura neagră a cafelei de la filtru de
când vasul de sticlă pe care îl luasem cu aparatul se spărsese în maşina de
spălat vase luna trecută.
Într-o dimineaţă am găsit un nodul la sân şi nu mai vedeam decât punctiform
şi am început să transpir. Picioarele şi braţele mi s-au înmuiat iar inima îmi
bătea nebuneşte să-mi spargă pieptul. Nu ne-a fost scris să fim în siguranţă.
În poveştile de demult, drumul fiicei tăietorului de lemne o duce, de fiecare
dată, prin pădurea întunecată. Există cuvinte noi pentru toate astea: un puseu
de panică devine freamătul glucocorticoizilor semnalând sistemului nervos
simpatic printr-un răspuns reglat de sensibilitatea axei hipotalamice-pituitară-
adrenală. Şi în timp ce înaintez, aceste amulete relizate recent zornăie
împreună în pielea catifelată a gâtului de parcă laringele n-ar fi decât un saculeţ
cu talismane legat cu un şnur şi purtat la gât. Dar îţi spun că am stat pe podeaua
din baie ore întregi, tremurând. Şi îţi pot spune asta pentru că nodulul era doar o umflătură şi în unele zile nici măcar nu-mi mai e groază de sfârşit deşi ştiu că
va veni. Garajul e plin cu găleţi cu vase de porţelan sparte. Fetele alergau una
după cealaltă şi dădeau din mâini făcând vrăji, modelul rochiilor lor din pânză
cadrilată, rozul electric al aripilor păsărilor. Se transformau în prinţese şi
super-fete şi apoi se prefăceau că se preschimbă la loc. Oh, nu. Ai uitat să spui
pentru totdeauna! Spuneau pe rând cu o consternare dramatică, topindu-se în
în propriile băltoace cu sandalele şi genunchii arşi de soare dispărându-le sub tivuri.
Traducere şi prezentare: Alina Sorescu
|