| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Lazăr PopescuAm multe lacune... Desigur, nu am reuşit să citesc nici măcar acum Sutra Întrebărilor lui Subahu, cum nici elefantul minţii nu l-am ţinut prea bine legat... Însă ritmul l-am înţeles, întotdeauna l-am înţeles, aşa zic eu! N-am ştiut prea bine ce-s, de fapt, nici 28, nici 34, însă pe proşti i-am detectat peste tot cu urechea mea muzicală atentă la muzica lor. Am multe lacune... Scribul şi Ducesa Uneori se mai întâlneau în câte o bibliotecă a lumii. (El nu uitase imaginea celor doi tei ce străjuiseră casa ei). Ea practica yoga pisicii, el practica yoga maimuţei. Atunci era cald şi multă oboseală, şi multă plictiseală. Dar cel mai mult era de verde şi cel mai mult de verde era. Da. Aşa. Şi peste toate o inimă veghea, peste toate veghea o inimă. Verde que te quiero verde Pădure şi aer. Verde aprins de Târgu-Jiu, verde de tot. Uneori se mai întâlneau în câte o bibliotecă a lumii... Tăcere în Sistemul solar Ce ceaţă e pe Marte şi ninge! Ce tristă-i vara asta în ţara mea! Ce târziu s-a făcut în Univers În secunda aceasta grea! Mai va. Până se va afla. Nimeni de nimeni nu mai ştie Noaptea cad stele albe pe campie... Cum ninge pe Marte şi e ceaţă! Cum poate ceva ne mai învaţă Despre târziul acesta din lume Întâlnind apusul pe culme...
Pastel Se mişcă sau plânge salcia pletoasă la bătaia de vânt? Ce nori frumoşi ai tu, patria mea!
Patrie, nefericită ţară... |