| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Leo ButnaruÎnceputul Frumuseţea va salva lumea. Dostoievski Câte un răsărit de zi se arată atât de neobişnuit prin ataşamentul său, parcă, de ce e jos pe pământ încât se creează impresia că la începutul acelei zile frumuseţea chiar a început cu adevărat să salveze lumea. Muzele neaoşe Chiar de ele impulsionat mi le imaginezi pe ele muzele care au inspirat anonimii autori de folclor ele, să fi fost vreo patru sau cinci exact cum zice dicţionarul: divinităţi alegorice simple cât se poate un fel de ţărăncuţe încântătoare generoasele muze patru sau cinci în ii cu râuri pe mâneci de la altiţă la manşetă şi în uşoare opinci. Însă după obiceiul de a inspira creatori de folclor dincolo de limitele de gen unde încep academii peripatetice cu poeţi şi filozofi sau timide biserici cu teozofi sau, pur şi simplu, dincolo de vreun înflorit câmp de cartofi deja muzele-ţărăncuţe de ieri inspiră mai rar păşesc mai stângaci nu ştiu cum pe înaltele tocuri de pantofi Ele, patru sau cinci, neaoşe, de pe aici Scurt debut în rai Lui Nicolae Manolescu Lumea de apoi, în special cea din rai, ideală, din cât de puţin se cunoaşte despre ea (aproape nimic!), pare ţinută în blocadă informaţională. Acolo poate e chiar un fel de contraspionaj, o cenzură contra excesului de curiozitate, jind sau ură. Rigorile serviciului de contrainformaţie ca blocare a oricărui gen de înştiinţare este impus din interior, din cancelaria raiului, pentru ca cele aflate dincolo să nu le perturbeze pământenilor calitatea şi durata traiului. Astfel că, la soroc şi în conformitate cu condica de fapte, albă la capitolul păcate cel care merită ajunge în rai trece provizoriu printr-o carantină într-un foişor-amvon unde, pe ascuns, însă numai cu intenţii bune este privit ca un pardon! spion. Şi iată că stă noul sosit cu condica dinainte, curată la capitolul păcate şi se întreabă ce-i de făcut cu ea. Mai întâi, oarecum interiorizat, preocupat, frământat, mângâie derutat hârtia castă a destinului său pământesc rămas într-o altă lume, atât de departe, apoi, ca din senin, făptuieşte pe nepătata albeaţă a nesăvârşitelor păcate, scriind prima sa poezie atât de târzie ca o frumuseţe curmată sau ca o bucurie uşor cuprinsă de agonie O fi bucurie o fi taină ceea ce-l înfioară? se întreabă parcă involuntarul creator de poezie, însă neamânat este luat de o aripioară (e de spus, celor care nimeresc în rai le pot creşte aripi drept distincţie protocolară); deci, luat de o aripioară şi, cu delicateţe, fără violenţă, este scos în afară! unde sfântul Petru, portarul paradisului deloc al paradelor tuturor, îi zice cu blândeţea sa de înalt cuvios: Cu părere de rău, tu ba nu, dumneata, cel care o viaţă ai rezistat creştineşte ispitelor, păcatelor, deja nu mai eşti adecvat cerinţelor raiului; adresează-te uniunii scriitorilor Punctul Şi punctul mort va reînvia odată cu vieţile care vor ajunge la el la punctul mort şi punctul va fi din nou viu neameninţând destine acţiuni iar morţilor ce vor reapărea în Ziua Învierii le va reintra sufletul pe gura din care li se urcase la cer în grădinile respiraţiilor adică foştii morţi îşi vor reprimi duhul pe care şi-l dăduseră şi va fi o mare taină fremătătoare în aceste Circuite ale Învierii oamenilor morţi şi punctelor moarte şi lume multă va reîncepe să vorbească în limbile sanscrită şi latină şi alte limbi care de veacuri se considerau moarte şi care în Ziua Învierii vor reînvia şi ele cu tot cu vorbitorii şi scriitorii lor stinşi de prin antichitate până la naşterea lui Hristos unul din ultimii vorbitori de latină încă vie (cel puţin pe Peninsula Sinai alias Asia Apuseană); da latina limbă ce avea să moară şi ea după Pilat din Pont ce se spălase pe mâini şi pe dinţi se spălase de limba latină ce era deja pe cale de nefiinţă vorbită; şi la Înviere din ceruri se va auzi: Iată omul reînviat şi Iată limba reînviată despre punct tăcându-se pentru că se va subînţelege de la sine că va reînvia şi punctul mort cândva iar într-o nouă viaţă Pilat ar fi învăţat şi el o limbă franceza sau engleză să zicem după care să se numească Pilat din Point adică Pilat din Punct şi de la capăt, şi pune virgulă, pentru că spre deosebire de punct virgula nu moare niciodată deci nici nu reînvie ceea ce nu înseamnă că nu e sensibilă la tristeţi la drame pentru că iată, virgula pare o lacrimă căzând invers spre cerurile unde se reînvie. Între Între pedeapsa capitală şi recompensa capitală sau invers pentru cel vinovat că a iertat o vină sau gratulat că a uitat o vină uneori morala şi legea omului sunt hiene hăitaşe şi hoitaşe sau zeiţe ce încunună cu lauri; chiar aşa morala şi legea pendulează între pedeapsa capitală şi recompensa capitală sau invers în sărăcăciosul timp mărunt al marii însingurări fie a celui încoronat sau tot a lui în ipostaza secundă decapitat cu tot cu coroană. |