Poem
de Leonid Dimov
Jale
Ros fiind de remuşcări levantine
M-am gândit şi mi s-a făcut ruşine,
La jalea şi tremurul matinal
Ale cioclilor lui Sardanapal
Când cărau în lectice violete
Odată cu zorii, trupurile de fete
Merg zâmbitoare şi înjunghiate
În marile clipe de voluptate
Cu miresme animaliere
Şi văpăi răsfrânte în giuvaere
Totul devenea atunci fără rost
În afară de amintirea celor care au fost
Atât de fragede şi deştepte
Şi n-au ajuns să mai aştepte
Încă o zi, o săptămână, un an
Până la viitorul chiloman
Unde, pentru a-l înveseli pe casap
Ar fi făcut tot ce le trecea prin cap
Şi nu li s-ar mai zvârli, pe ploaie măruntă,
Goliciunea sidefie în groapa de nuntă.
(Ramuri, serie nouă, anul IX, nr. 10, 15 octombrie 1972)
|
|
