în dimineaţa aceea
liniştea ni s-a părut insuportabilă
zăpada abia începuse să îngheţe pe acoperiş
şi noi am scos în grădină
micile scaune metalice
cu tapiţerie turquoise
şi câteva boluri
cu seminţe aromate de fenicul
pentru păsările permanente
mi-a vorbit atunci
după o lungă perioadă de timp
stăteam întorşi cu spatele spre casă
şi degetele lui subţiri
făceau mici sculpturi
în mătasea ciorapului meu
mi-a spus
livia casa noastră e o hologramă
nu vom mai călca niciodată acolo
şi apoi a tăcut
şi chiar şi păsările s-au îndepărtat temătoare
pentru că se înserase de-a binelea
şi noi simţeam în spate
aprinzându-se lumânările iernii
şi pisica
neştiind la picioarele cui
să se încolăcească prima dată