| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Liviu GeorgescuSub lupă Prin luneta întoarsă-năuntru poţi să vezi convergenţele iubindu-se, încolăcite în sexul abstract. Şi pătrunzi în Minutaria unde explozia de afară pare un peştişor purpuriu în acvariu. Nemişcarea se măreşte în lentile la flacăra ritmurilor interioare, razele sunt purtate în cârcă de vietăţi microscopice se încing sub lupă ca inima fetei morgana apoi trec pe partea nevăzută a lunii scufundate prin fante din ce în ce mai subţiri. Liniştea se refugiază în scoici, într-o veche nemişcare şi ceasuri aruncate pe plajă se contorsionează acoperite de apa sărată. Havuzurile trezite din somn se revarsă la fiecare bătaie de aripă peste neuronul rece smuls din creier.
Luptă Luna aleargă prin noaptea ruginită cu risipă de perle peste fărâme de ochi aruncate ca zarurile. Muzica sferelor înfloreşte în urechea ruginită de strigăt. Se dă o luptă înfricoşătoare pe câmpii întunecate între viscerele asurzitoare şi polii luminii. Noaptea se lasă prădată cu vertebre de ceaţă pe promontoriile rupte şi durerea cristalizează în cuiburi de chinină pe pleoapele noastre umflate. Aerul spartan şi cenuşa stelară coboară în materie cenuşie.
Dacă ai credinţă pe luciul alb Semnale mute ideile sunt începutul cuvintelor precum o ninsoare fantastică defrişând albastrul pădurii. Un oraş ridicat pe iazuri îngheţate crescut din ieroglifele zâmbetului de sus, un oraş iluzoriu din nisipuri mişcătoare. Pe luciul alb, prin văi minerale între linii de telegraf şi focuri preistorice semnale mute începutul cuvintelor precum o fantastică ninsoare. Ideile defrişează întunericul şi marele iris absoarbe meteorul înverzit al sufletului. Prin geamul deschis, o lebădă albă inundă o foaie albă. Dacă ai credinţă poţi merge pe ape.
Fără speranţă nu poţi să începi oglindă în care argintul s-a răsucit şi-a crăpat, cornetul jupuit cu seminţe virile s-a spart oglindă cenuşie cu pieliţă ştearsă şi sâmburi amari balcanică dihonie unde eşti când vrei să te vezi umbră încinsă peste blestem cocoş cu creastă de lacrimi pe dealurile mute în sifonul stelar cu burtă melodică îţi strigi iertarea te mai vezi, mai vrei să te vezi?!
Încleştare Timpul ne presează capetele în insectare, în pustia lucrurilor perfecte unde realitatea şi irealul se zbat transparenţe în degradare placente prefăcute în uitare prin care încleştarea materiei cu spiritul naşte o guşă de lumină.
Prins verdele se rupe în fâşii de ochi împunşi de lancea luminii şi liniştea înghite taurii coridei se înserează în cristale cu aripi reci de libelulă şi gânduri nenăscute verdele se rupe în fâşii de ochi: oglinzile întruchipând moartea - avalanşă de plâns şi râs peste trupul meu îndurând tragerea pe roată şi arderea pe rug în minciuna cuvintelor
Gaură neagră ochiul negru absoarbe lumina din deşeuri stelare din mlaştini solare din confuzii lunare când ţipetele păsărilor scapă în neant ochiul negru absoarbe lumina prin mineralul orfan prin petele din vitraliu ochiul negru seacă lumina din carcera mea rubinie
Asalt. Victorie fără arme flota cuceritoare vântură sarea valului peste portul blocat asfaltul privirii se scurge dincolo de gratiile strălucitoare luna se scurge roşie prin noaptea senină peste fărâme de gând şi cuvinte fărâmiţate oraş dislocat şi dislexic umflat de consoane impulsive extirpate din simunul altui continent colonizare inversă!
Moarte transparentă sub cupole de Murano căluţi de mare mor sufocaţi în scâncetul văzduhului: un plâns de libelule când viespile bântuie amiaza prin cristale ciobite sărutul înveninează frunzele autoportretul umbrei la pândă
Palimpsest Eclipsă totală peste rodia înroşită pe tipsii de argint capul tăiat cu dansul bulbilor de vitriol, destine îmbrăţişează alt adevăr, străin. Pete încinse avortează în pereţi, când soarele se scurge prin radiografiile reci lasă umbre scăzute în Palimpsest.
Pe lumină amiază leneşă în tufe de metal strălucitori colţii sfâşie pânza o înroşesc cu fiinţele vânate trompetele deşteaptă un sunet peste lume s-au urnit plantele spre un verde hoinar prin goana copacilor în privirea la pândă lănci cad în mine şi pasărea ucisă pluteşte în auz târziu în iazurile asfinţitului ochi luminoşi mă închid în frunze în cămăşile rupte de naşteri
Gong trişti oameni uitaţi în gările dărâmate ferecaţi în vidul ars al duminicilor înzăpeziţi de visuri de afişe în dansul păpădiei vechi oameni cu zâmbet oval cu funinginea vorbirii pe linguri
Regim oglindă inversă greierii sunt împuşcaţi sub coji de apă pe dâmbul plânsului cheagul de lopeţi se opreşte în inimă şi corbii ne aştern uitarea dimineaţa ne privim chipul curat prin roua zilelor în oglinda petalelor putrede lumina se înfige în nori inima huruie prin zorile oarbe un cactus - ca un ordin de graţiere
Poem hârtia ruptă la marginea ei începe să ardă până în inima berbecului sacrificat începe să vadă devine ecran cosmic
Definiţii Ecourile sunt paşii unui înger distrat. Sentimentele: ceramica unui imperiu. Ploile sunt plânsul zilei, pătrat Gândurile: derivă de stea şi arderi de heliu, tremurul vast din ochiul plăpând. Norii: un sfârşit amânat peste gura unui soare atârnând de grinzile indiferenţei. Primăvara e amnezia pietrei, prăvălire de ciută, Iarna: o iubire pierdută. Necuprinsul: denestinsul în geometria fluenţei.
Canale În piaţa porumbeilor zac tratate de alge mortificate: alături, printre caii hipodromului prădat, sub cupole de Murano, gâfâie viermele în mărul otrăvit.
Vuiet amplificat strigăte amânate figuri vechi pe promontorii când soarele se topeşte inimi de piatră ridică rugi în amfiteatre antice amplificând vuietul mării
Dimineaţa iertării Pe cerul însângerat în iris de şoim trupul înfrigurat umbră încinsă cu creastă de lacrimi cocoş cu strigăt atomic pe dealurile mute în sifonul stelar, cu burtă melodică îşi strigă iertarea.
Poveste mândrele castele sus pe bulumaci sunt tăiate-n stâncă -n praf de diamant toate la castele sunt ca în poveşti mătrăgune rele babe cloanţe-n ceşti zace-o lighioană cu capete de foc într-o călimară cu puf şi amoc delirând prin stele şiroind prin maci într-o râpă-adâncă într-un soi de pat mândrele domniţe prinse de neant de o roată-n spiţe turnir delirant zâne bune-n zeruri zmei cu miez de humă pitici fel şi feluri prunci cu ochi de lună aur şi cu perle şi bufoni de cârpă pantomime chele amintiri uzurpă zmeu-i de cerneală prinţu-i ventriloc închişi în cămară în miezul de foc beau din vinuri dulci marii logofeţi zâne cu papuci îi mângâie pe feţi babe cloanţe sterpe se mlădie-n cale şi pitici cu jerbe chiţăie în vale regii domnitori se aşeză-n jilţ cântă din viori lăutarul chiţ într-un cozonac se coc şi dospesc prinţesa-i de mac în puf îngeresc
Psalm Îţi strig numele la amiază pietrele îngenunchează şi numele se schimbă în lacrimă umbrele grele se clatină şi aprind focuri pe metereze. În ceruri argintii şi obeze păsări îşi fac cuib pentru noapte. Pe deal crucile au început să fie şoapte şi trupul Tău să-nvie în arii miruite cu vitralii. |