| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Liviu Ioan StoiciuAscultând ecoul Sunt puşi în genunchi să sărute pirostriile şi mâna naşilor: ea e îmbrăcată în nour, în superba rochie de mireasă a mamei mamei mirelui, nour de materie aflată în stare primordială, el e îmbrăcat în semeţia bisericii înlăuntrul căreia, dacă doreşti, poţi să te urci până în deal să admiri satul, ascultând ecoul că se cunună robul lui Dumnezeu şi să târăşti, mai departe, după tine, pe bolta cerească, din aramă, rămăşiţele unei corăbii misterioase, filosofând despre miez în moduri diferite Lasă, te spânzuri mâine Neliniştile ţi-au împletit în jurul gâtului o nouă funie de spânzurătoare. Nelinişti şi tufe de liliac înflorite pe maldărul de bălegar uscat, în ograda casei bătrâneşti mirosul tufei de liliac te salvează, azi. Lasă, te spânzuri mâine. Îţi zici: Boule, stai suit pe scaun, înnebunit de nelinişti, cu funia în jurul gâtului şi nu te mai hotărăşti, acum s-a găsit liliacul să înflorească, mâine va înflori iubita ta Recunoşti. Te mulţumeşti să te tângui numai. Nu eşti decât o păpuşă în mâinile căutătorilor de glorie, cerşetori ei te-au împins la extrem. Gloria noastră? Doar naivitate şi fum. Te urci pe umerii anticilor să vezi mai departe, dar neliniştile Nebunie Atâta lume o ia razna: când va veni şi rândul meu? Se buluceşte la Spitalul 9: o masă informă, cu ghimpi, gâlme, frunze de brusture pe cap, împotriva insolaţiei, canini de lup înroşiţi, rădăcini de cartof la subsuori, cu pietre scoase de la rinichi, cât pumnul, găurite, legate la gât, cu tot felul de cărnuri atârnate Te salut: ai venit şi tu să laşi o urmă pe lumea asta? Sunt în vizită. Ai rezervat salonul celor ce se vor azvârli în hău. În hăul dinlăuntru, bine? A întors spatele acestei lumi care îi întoarce dispreţul, la rândul ei. Azi nimeni nu-l ascultă: opreşte-te din avânt! Răneşte-te, pune-ţi sare pe rană Nu, ne pare rău, nu eşti destul de nebun. Întinde numai mâna Culege flori sălbatice şi întinde mâna să-i mângâie când pe Cel Rău, când pe Cel Bun, în poiana Cabanei Nemţişor, ar fi trebuit să se întoarcă din drum. Nu huli! Diavolul şi Îngerul de la Mănăstirea Sihăstria, de pe pereţi te însoţesc pretutindeni, oricum: le simţi jugul pe grumazul tău trudit? După ce ai coborât din scăldătoarea Sfintei Teodora, în care ţi-ai clătit sufletul, numai piatră peste piatră. După ce ai ieşit cu toate gândurile brusc înfrigurate din peştera Teodorei, în care Teodora a trăit 60 de ani, la capătul cărora arde candela Îşi înăbuşă zbieretele. Acesta e misterul venirii tale viitoare. Sfătuit de călugărul de la Schitul Sihla, în plin canon: Să nu te mai întorci la propriul sine! Nu? Că unde eşti, Doamne? Sunt în florile sălbatice, azi, îi răspunde. Eşti acasă, aici, Doamne? Sunt, întinde numai mâna să mă atingi Culege flori sălbatice. Închide ochii şi vede Ameninţătoare, lasă în urma ei cruci, desenează cruci cu şampon şi cu sare, cu untdelemn, zahăr şi cu ce se mai găseşte, la întâmplare, e grăbită, nervoasă, deşi n-o identifică nimeni, varsă găleţile cu apă, vrea să nu treacă neobservată, te deoche, numai aşa se explică de ce mi-a fost azi atât de rău, a trecut pe lângă mine sau prin mine, iată de ce e în stare o femeie normală, o fi blestemată. Dar de unde ştii că e femeie? Poate e demon. Vede un film. Ridică din umeri, închide naibii televizorul că te tâmpeşti. Dar nu e televizor, e un supraveghetor. Că vine apocalipsa. Aude o voce stricată: e vorba de lanţul dinlăuntrul minţii tale, el trebuie rupt. Închide ochii şi vezi: vremea s-a învechit prea tare Sângerez Am un vis. Miroase a putreziciune. Că s-a întors cenzura, nu-mi mai arde de nimic. Să trăiţi! Vă simţiţi mai puternic muşcând din muşchii mei? Scuipaţi aici. Nimic de zis, ne-am întors de unde am plecat. La jocul cu măşti. Ăsta e canibalism. Care nu înseamnă nimic. Ba e cancer Noul cenzor mestecă mărunt: lumea nu se poate întinde la mai mult decât spun eu e filozof. Lumile ordonate sunt inegale, când mai mari, când mai mici, unele lumi cresc, altele înfloresc şi altele decad, stă cu ochii în gol. Îl înjur în gând de mamă şi-l întreb, strigând: pot să mă întind să mor? Să mă las de tot-tot-tot, inclusiv de scris şi de citit? Că sângerez urât Îmi sugerează să scriu un bileţel: Am murit de inimă rea, ca un prost. Bă, sângerările se autocenzurează, nu se lasă de tot-tot-tot, nici de scris şi nici de citit. Vrei să te integrezi în jumătatea moartă a neamului? N-ai decât! Stai la rând: să torn plumb şi să-ţi ghicesc viitorul Un păcat mic Acesta este un păcat mic, zice tânărul rob şi-şi ridică, deasupra capului, cuţitul însângerat, după ce şi l-a înfipt în inimă şi l-a scos icnind, căzut în genunchi. În faţa oglinzii dulapului. Ce am vrut să demonstrez cu asta, Moşule? Că sunt îndrăgostit! Linge sângele de pe cuţit, are gust bun. Aici, unde domnesc plecăciunile pe covoare roşii. Fapta mea vine din trecutul mai îndepărtat, care mocneşte sub cenuşă. Matale ştii toate aceste lucruri mai bine ca mine: te rog, deschide fereastra! În duh. Moşul îşi face cruce: eşti martor la întoarcerea ciocârliilor acum, fiule, către cine vrei să te îndrepţi? Oprit la lumina tremurătoare a unei candele. Ciocârliile te vor călăuzi, oricum, greşit trei zile mai târziu. Să trimiţi o telegramă, dacă ajungi, că: Am sosit la Moscova, totul e bine. |