Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Comunicate U.S.R.

        

Uniunea Scriitorilor din România, prin preşedinte dl. Nicolae Manolescu, anunţă faptul că, prin decizia civilă nr. 3382/20.09.2016, Tribunalul Bucureşti a respins apelul declarat de dl. Teodorescu Cristian George împotriva sentinţei civile nr. 5790/05.04.2016.

Reamintim că, prin sentinţa civilă nr. 5790/05.04.2016, instanţa a dispus suspendarea efectelor pretinselor hotărâri ale pretinsei adunări generale din data de 19.03.2016 a membrilor «Asociaţiei Uniunea Scriitorilor din România».

Prin respingerea apelului, această sentinţă a devenit definitivă, ceea ce înseamnă că, până la pronunţarea instanţei asupra legalităţii pretinsei hotărâri din data de 19.03.2016, aceasta nu produce niciun efect şi nu poate fi invocată.

Deşi această hotărâre nu vizează decât efectele pretinselor hotărâri ale pretinsei adunări generale din data de 19.03.2016, suspendarea definitivă a efectelor acesteia este un element care clarifică raporturile juridice, în sensul că, până când instanţa nu verifică legalitatea pretinsei hotărâri, susţinătorii acesteia nu se mai pot prevala de ceea ce un număr de 28 de persoane (membre şi nemembre) au decis, fără respectarea dispoziţiilor legale şi statutare, în numele celor 2.625 de membri ai Uniunii Scriitorilor din România.

© 2007 Revista Ramuri