(din Ramuri, nr. 12/2011)
Uneori în somn, departe de mine
trupul meu încearcă să plece.
Gheara mea de argint doar ce-l ţine.
Se zbate el ce se zbate, dar îi trece
până dimineaţa, mai ales de când
i-am promis că-i voi face curând
O casă din lame de ras pe Champs-Élysées,
o nimica toată pentru mine,
dacă mi-o pun în gând.
Marile spirite nu se ocupă niciodată de nimicuri,
mi-a replicat el, franţuzeşte, fireşte.
Bine, i-am zis eu, atunci nu-ţi mai fac casă,
dar nici tu nu-mi mai cere de prin buticuri
cămăşi de ciprină şi, zilnic pe masă,
capete de bărbaţi.
Imediat după asta au venit la mine-n vis
un centaur şi-un câine cu cap de mistreţ.
Nu mă mai întrebaţi
cine-a mai venit şi ce mi-a promis,
adevărate subiecte de melodrame,
şi oricum nu m-aţi crede
important e că de-atunci trupul meu
se-mbracă doar în holograme
şi că am părul verde!