Scriind despre America
de Marian BARBU
Aflat în Canada în anul 2007, cu o „bursă de familie”, am avut ocazia să cunosc „pe viu” o minunată țară, căreia Dumnezeu i-a hărăzit o natură inconfundabilă, unică și măreață, în același timp. Despre istoria, geografia, cultura și viața economică a ei, în parte, despre literatură, m-am exprimat în revista Observatorul, din Toronto, și în Dorul, din Danemarca. Urmează ca prin selecție, să ofer, și în România, imagini, gânduri, atitudini. Cu atât mai mult, cu cât, am constatat că nu numai față de Canada, la nivel informațional, suntem deficitari, ci și la gradul de înțelegere par lui même, înregistrăm absențe curioase de mentalitate. De aceea, cred că prin scrisul în limba română, presa canadiană a făcut mulți pași înainte față de ipotetica reciprocitate de la noi. Ba, după 1990, în urma unei descătușări a libertății de expresie, mulți scriitori de limbă română din Canada au realizat meritorii și uneori importante oferte editoriale. Ele definesc și impun un spirit de grup, care nu și-a pierdut identitatea de origine, deoarece componenții săi au fost locuiți de limba română. Ca noi toți, așa cum se pronunțau odinioară Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Nichita Stănescu.
Ei bine, din cele câteva sute de membri ai Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Canada, cu ștate editoriale recunoscute, am avut onoarea, de ce nu ?, și datoria, să cunosc trei cărți, semnate Alex Cetățeanu – Un român în Canada (Buc., 1996), Canada, țara hyperboreenilor (Rm. Vâlcea, 2003; o ediție în l. franceză, în 2005, în Franța), Străin în America (Ed. Junimea, Iași, 2007, 206 pagini).
Ultima, pe care autorul mi-a oferit un măgulitor autograf, se arată a fi „altceva”, față de anterioarele. Este o carte de și despre călătorii (efectuate cu intermitențe), cerute de oficiile economice și culturale în țara vecină – USA.
O precizare de ordin biografic se cuvine invocată, deoarece autorul, din zona Amărăști de Vâlcea, plecat din țară cu aproape 25 de ani în urmă, ori pe unde se află, dincolo de ocean, nu pierde din vedere mai nimic din ceea ce este românesc – fie în zecile de întâlniri și popasuri, dar și în propriile-i amintiri, extrem de stăruitoare. Din acest punct de vedere, am observat că el este un spirit drept, obiectiv, nu extremist în actele sale justițiare, condamnând politica roșie a timpului „de cândva”, dar nici un sentimental, în care lamentația îi dislocă existența prezentului. Aș pune un diagnostic în tot acest demers, care s-ar traduce prin totul cu măsură. Ori apelând la horațianul est modus in rebus, a scriitorului ce știe să încastreze referințele despre sine în cele mai ingenioase precizări despre alții și altele. Fiindcă trebuie spus că persoana întâi fluctuează admirabil în toate întâlnirile avute, fie că ele au loc sub semnul afacerilor, în câteva zeci de state americane, fie în sejururile de hotel ori de la prieteni, ori din aeroporturi, mai rar din trenuri, ori ca spectator la jocurile de coride și de baseball.
Supravegheat genetic de fibra olteanului – inteligent, cu umor și cu șfichiuirea ironiei, la nevoie, a satirei, Alex Cetățeanu își înviorează calculat impresiile de drum cu abateri lexicale culese din zonă, ori cu trimiteri fulger la acestea. Câteodată, ca să nu se expună prea mult „la soarele” speculațiilor de interpretare, atunci când îi displac…americanismele (situații, cuvinte, gândire, comportament, ciudățenii ș.a.), apelează la zisele câte unui interlocutor al zonei (român naturalizat) sau chiar americani sadea. Rețin una, pusă în seama scriitorului american Gerald Early : „Cred că sunt numai trei lucruri pentru care America va fi cunoscută de acum în 2000 de ani, când cineva va studia această civilizație : Constituția, muzica de jazz și baseball-ul.
Cum nu pun la îndoială previziunea americanului, căci în loc de două mii, putea să fie oricare cifră dintr-un viitor așa de îndepărtat, constat însă rădăcina nealterată de limbă română a lui Alex Cetățeanu. Este depistabilă din cuvintele lucruri (ajuns tic verbal, de talie națională – nu numai pentru aspectul vorbit al limbii) și de acum. Acesta din urmă, călcând în spatele …lucrurilor !
Desigur, știind cui se adresează, prin această Carte, Alex Cetățeanu și-a saturat textele de informații, din cele mai diverse domenii. Dacă ar fi să-i găsesc înaintași într-ale scrisului de călătorie, cu această tentă informațională, extrem de bine venită, cap de listă l-aș pune pe Dinicu Golescu, apoi pe mulți pașoptiști, iar în privința emancipării limbajelor, rezultante de impresii, altă listă, de altă factură, mai modernă, obiectivă, ar avea în prim-plan pe junimiști, urmașii din sec. al XX-lea, până la Ioan Grigorescu. Breșa pe care au produs-o cele 24 de secvențe, din lucrarea Străin în America sunt de talia foiletonului documentar (unele dintre ele au văzut lumina tiparului în „Curierul de Vâlcea”, director Ioan Barbu), toate refuzând entuziasmul sau euforia în fața realităților americane. De aici, absența binefăcătoare a stilului spumant, a vârtejurilor metaforice, deoarece autorul, deși cu pana ascuțită a limbii române, a venit din Canada, tot dintr-o țară capitalistă, unde, trebuie s-o spunem, economia, comerțul și cultura și-au început ascensiunea, sub imperiile francez și englez, cu semn alert de civilizație și religie insistentă, cu aproape două secole înaintea descoperirii Americii. Pe scurt, Alex Cetățeanu, devenit canadian fără complexe de origine și cultură, stăruie în periplurile sale în țara dintre oceane să-și lărgească orizontul de cunoaștere, având ca banderolă știința în domeniu, ca și economia de piață, cu variațiunile ei pe aceeași temă.
De aceea, observațiile sale în domeniu sunt mereu estompate, cu calcul de intelectual rațional care crede că pe cititorii de limbă română, care n-au văzut America sau o vor face într-un viitor (mai apropiat sau îndepărtat) ori niciodată, e bine să-i preocupe concretul, despre care cineva a fost implicat direct.
Ca un alt român, vâlcean și el, din orașul Bălcești, matematician american din Mexico City, Florentin Smarandache, glob-troter în peste 25 de țări ale lumii, tipărind și el cărți de călătorie, Alex Cetățeanu nu scrie, exclusiv cu informații din pliante și ghiduri, ci din convorbiri, dialoguri purtate cu oameni întâlniți la fața locului. Și ori de câte ori consideră că trebuie să traducă expresii, formulări specifice momentului trăit, își ia rolul în serios de translator pentru cititorul ideal (nevăzut), oferind și minime interpretări. Toate menite să dezvăluie acel „captatio”, pentru ca relatările lui să poată fi înțelese ca autentice. În acest sens, scriitorul se comportă, în primul rând, ca om care se deplasează în spațiul american, călăuzit de o stea norocoasă, oferindu-i lumină, dar și umbre. Uneori, micile capcane – la închirierea sau parcarea mașinilor, la zborul avioanelor (întârzieri, întoarceri din drum), la ciudățeniile de la hoteluri (cazare, atmosferă de cameră, bucătărie) – îl îndeamnă să fie și mai prudent sau calculat. Dar niciodată nu renunță la scopul propus. Să-i motiveze cumva zodia îndemnul sau calculul de înaintare, fiind născut pe 7 iulie ?
Din orice unghi am privi sau motiva calitatea scrisului – alert, logic și corect în morfo-sintaxa limbii române – încântarea cititorului vine dintr-o copleșitoare dorință a „reporterului frenetic” care nu numai că informează, ci și formează în spirit enciclopedic. Trecerea dintr-un registru de arhivă, într-unul de viață imediată, se realizează pe nesimțite sau oricum cu un calcul invizibil, subiacent. În toate însă Alex Cetățeanu pune transparență și luciditate – începând de la relații de familie (mamă, tată, frate, rude), până la cele oficiale, fie de dinainte de ’89 , când era în țară, fie la cele de ziarist, participant la activități culturale și sportive din USA.
Un loc privilegiat, bine întreținut cu argumente, note și comentarii, este rezervat lui Mircea Eliade (1907-1986). Sărbătorindu-se un veac de la nașterea sa în cadrul Universității din Chicago, Alex Cetățeanu împreună cu poetul George Filip, amândoi din Montréal (Canada), s-au implicat cu sinceritate și chemare spre omagiu, alături de alți cercetători din lume și din România.
Autorul cărții Străin în America își expune într-un mod clar dezamăgirea întâlnită „acolo” ca și modul superfluu, total inadecvat, sub așteptări, cum a fost receptată opera lui Eliade, nu numai în timpul vieții. Cu insistență nedisimulată, savantul român, abia la vârsta de 74 ani a acceptat cetățenia americană, pentru a se stinge din viață peste cinci ani. Ce s-a întâmplat, de fapt ?
Ajuns în acest punct, Alex Cetățeanu recurge la o serie de informații, în parte cunoscute de eliadiști, deoarece ciuma roșie din România devenise caracatiță pentru profesorul de istoria religiilor, după ce acesta refuzase de a veni în țară. Teroarea și propaganda comunistă atinseseră și fețe „luminate” din Italia, Franța și USA, împiedicându-l să participe la concursul pentru Premiul Nobel. Fiindcă, după oferirea „cetățeniei americane”, foarte multe instituții și academii din lume, universități i-au oferit onoruri și distincții.
Cât privește viața privată a lui Mircea Eliade și a soției sale, Cristinel, Alex Cetățeanu, într-o modestie care-l onorează și-l impune ca pe un spirit științific demn de laudă, îi dă cuvântul unui apropiat pe nume Stelian Pleșoiu, din Chicago. El este unul dintre cei câțiva care s-au oferit să-i dea lui Alex Cetățeanu… texte despre savant (Sorin Sonea, Claudiu Matasa, Virginia Zeani).
Deloc în trecere, transcriu, după Alex Cetățeanu, că Eliade s-a pensionat la 72 ani, cu 2500 $ pe lună, din care 1000 $ era chiria.
Textul lui Stelian Pleșoiu ar trebui republicat în ziare centrale de mare tiraj ca să se poată vedea ce viață obișnuită ducea savantul, tot mai chircit în întrebări, când detractorii s-au înmulțit, unii fiind manipulați sau plătiți pentru a-l defăima și degrada.
Ca orice călător modern, trăitor în epoca internetului, Alex Cetățeanu poartă cu sine laptopul. Prietenul nedespărțit îi inserează limbaje imediate, venite din toate locurile unde interesele l-au chemat , fără ca el să uite vreodată că tot ce vede și aude trebuie să ia calea scrisului dezvoltat. În această ordine de idei, expunerile sunt voit mozaicate, urmărind o linie de zigzag informațional, din care nu lipsesc bruioane de politică, punerea adevărului pe masa clarității. Vezi războaiele din Irak și Afganistan, alegerile de președinte al USA, autorul luând pulsul indivizilor, fără să-i întrebe de ce etnie sunt, ce opțiuni electorale au . Ș.a.m.d.
Sub umbrela unui fel de „știați că…”, practicat în multe ziare din lume, Alex Cetățeanu consemnează unele curiozități ale lumii americane – de la campionatul de sex al lumii, la festivaluri anuale ale homosexualilor și lesbienelor, la înregistrarea ierarhică , a aeroporturilor, la unele băuturi alcoolice sau mâncăruri cu specific zonal ori local.
În majoritatea cazurilor, ca orice român aflat în postura lui Stan Pățitul, cunoaștem și prețurile acestora. Ce vrei mai mult, când un om care a trăit acolo nu zice ca odinioară poetesa X – Ție, îți vorbesc Americă ! Nu, el poate înlocui cuvântul țării – lui străină, cu cel al României. Și nu o face cumva de a blama, ci de a-și oferi experiența de om, scriitor și de business-man, ca semn de luare aminte. La urma urmei, necunoscutul îi sperie ori îi înfioară pe rău-voitori sau pe cârcotași, nu și pe cei care-și concep viața pentru ei și pentru ceilalți ca pe o formă dinamică de a cunoaște și a progresa.
Cu o asemenea mentalitate, în fond normală, și de admirat, Alex Cetățeanu, exprimându-se pe sine, cel din spațiul american, a evaluat corect la întoarcerea sa în Montréalul canadian, ne-a convins că nu întotdeauna căile Domnului sunt întortocheate pentru toți românii, fie și călători. În acest sens, a oferit 16 fotografii, în policromie, într-un album atașat cărții. Lângă prezența lui și a prietenilor – George Filip, Septimiu Sever, Jean Țăranu, a americanului erou, pilotul Alexander Vraciu, în semn de reală cinstire – se găsesc fotografii ale lui Mircea Eliade, a mormântului acestuia, precum și al lui Elvis Presley. Celelalte sunt câteva imagini tot din popasuri americane.
Având ca redactor de carte pe poetul și directorul Editurii Junimea, din Iași, Cezar Ivănescu, care a scris și o notă de survol critic despre „exilul românesc”, cartea prezentă mai are două drapări – una semnată Doru Moțoc și alta de autor însuși.
Conchid cu bucuria cititorului care și-a desfătat spiritul prin două lecturi succesive ale cărții, mai cu seamă că pe anumite trasee, de cultură, din zona megapolisului Chicago, m-am întâlnit bucuros cu modernul scriitor Alex Cetățeanu.
De asemenea, mă văd dat la o parte de autor prin complexitatea scrisului său, a informației enciclopedice pe care o conține, eu manifestându-mă aproape specializat pe filologie, stilistică și derivate, literatură, istorie și geografie. Așa că vom învăța mereu de la colegi, dacă știm să le deschidem cărțile mai des pe pupitrele noastre, vorba lui G. Călinescu.
10 –20 noiembrie 2007
|
|