Dorind să recomand cititorilor (elevi, studenţi şi cercetători ai folclorului) volumul de studii publicat de Cornel Boteanu, nu ne-am putut despovăra de emoţia trăită cândva, atunci când am citit suita de portrete morale ale cărturarilor români adunate de Nicolae Iorga într-o carte memorabilă. Fie că era vorba de personalităţi de prim plan (Dosoftei, D. Cantemir, M. Eminescu) ori de truditorii anonimi ai locului, toţi erau evocaţi sau amintiţi cu pioşenia şi respectul celui ce le omagia generozitatea cu care s-au dăruit făuririi culturii naţionale. Cu puterile lor, toţi erau mucenici ai neamului care au aşezat o cărămidă la templul valorilor perene ale spiritualităţii româneşti îndemnându-şi urmaşii să continue acţiunea lor temerară.

Într-o astfel de oglindă a prins contur imaginea cărturarului (etnolog, folclorist, istoric literar şi poet) Cornel Boteanu, bănăţean pe care soarta (celebra repartizare din epoca totalitară) l-a aşezat de peste trei decenii la Baia de Aramă ca profesor de literatura română. Neliniştit, cu mari disponibilităţi intelectuale, s-a ataşat de locuri şi de oameni mai temeinic decât oltenii de baştină spre a-şi salva dorinţa de împlinire şi a devenit intelectualul emblematic pentru Plaiul Cloşanilor din judeţul Mehedinţi. A ştiut astfel să evite riscurile celor trei „R” care ameninţă orice carieră didactică (rutină, rugină, ruină) descoperind comorile locului pe care şi-a propus să le scoată la lumină. Cu bicicleta sa demodată a cutreierat satele şi cătunele risipite prin munţii Mehedinţiului, în căutare de variante ale unor legende, colinde, cântece de înmormântare, a fotografiat şi a cercetat istoria unor biserici de lemn rămase din veacuri şi a scris cărţi inedite despre cultura ţărănească a locului: Legendele comorilor din Plaiul Cloşanilor, Colindeţii din Plaiul Cloşanilor, Cântecul zorilor din Plaiul Cloşanilor, Bisericile din Plaiul Cloşanilor, Bisericile de lemn din judeţul Mehedinţi. A redactat monografiile localităţilor prin care a trecut (Ponoarele, Bala, Baia de Aramă) fără să-şi neglijeze nici vocaţia de critic literar exprimată în cele două eseuri consacrate lui George Bacovia şi Emil Manu. Pentru că nu are stare şi este la vârsta maturităţii creatoare, s-a decis să se înscrie şi la doctorat cu o teză despre poezia lui Ion Pillat.

Cartea pe care o recenzăm, apărută la Editura MJM din Craiova, în 2008, este structurată pe două secvenţe, de fapt pe cele două pasiuni consacrate ale cercetătorului: literatura română- De vorbă cu Iona şi folclorul- În ţara lui Zamolxis. Deşi afirmă cu modestie că eseurile sale se adresează profesorilor şi elevilor care pregătesc examenul de bacalaureat, Cornel Boteanu surprinde prin performanţele analizei de text generatoare de contribuţii inedite. Aşa ne apare comentariul la Noaptea de decembrie a lui Alexandru Macedonski ce are în centru observaţii asupra prezenţei imaginii focului de la focul scrumit din rama de început, la „elementul de legătură” din secvenţa emirului stăpân peste Bagdad, la flacăra arzătoare a drumului întrezărit spre himerica cetate sfântă. În poemul luminii cum etichetează el capodopra lui Al. Macedonski, Cornel Boteanu descoperă apoi o adevărată „simbolistică a culorilor” specifică unui vizual rafinat, creator de veritabile sinestezii.

Primatul textului şi reflecţia concentrată sunt atuurile eseistului. Graţie lor, Cornel Boteanu redescoperă drama eului liric bacovian, cu trecerile sale „brutale” de la angoasă la comportamentul histeric; „timbrul poetic” profund al poeziei lui Ion Barbu; „iniţierea magică a auzului” din Peste vârfuri; combustia concentrată a eului romantic din Odă (în metru antic) şi ne propune observaţii pertinente despre textele din manual ce aparţin lui Tudor Arghezi, Ion Pillat, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Ion Creangă, Ioan Slavici, Mihail Sadoveanu etc. Când foloseşte grila folclorică, în care este, indiscutabil, specializat, eseistul avansează puncte de vedere surprinzătoare: apropie drama emirului de cea a lui Făt-Frumos, citeşte Luceafărul ca „descântec de dragoste”, descoperă recuperarea iubirii prin mit în Maitrey.

Cu aceste „contribuţii” trece spre cea de a doua secvenţă ce cuprinde studii despre folclorul din Plaiul Cloşanilor. Peregrinările prin satele de munte s-au finalizat prin culegerea unor variante extrem de interesante la baladele Mioriţa, Iovan Iorgovan, la colinde şi cântece funerare. Exegetul le stabileşte cu siguranţă originea, autonomia şi coloratura locală după ce le raportează la arhetipurile consacrate spre a face evidentă originalitatea lor. Peste tot străbate ideea că Plaiul Cloşanilor a conservat o comoară, cea a unei spiritualităţi româneşti ce şi-a conservat până în zilele noastre câteva mărci identitare. Este elogiul constant şi discret care însoţeşte strădania intelectualului legat definitiv de istoria unei părţi a Olteniei care l-a adoptat.