Romanul Şi vom muri cu toţii în chinuri al lui Bogdan Teodorescu propune o panoramă asupra societăţii actuale şi sintetizează, în cele trei planuri narative, tragedia omului modern care trebuie să fie iniţiat în tainele emoţiilor negative, declanşatoare de ură. Această tulburare a sensului primordial care rupe toate conexiunile pozitive este sintetizată în roman prin concluzia titlului. De fapt, autorul descrie o lume a valorilor inversate, unde puterea înseamnă mai mult decât viaţa, unde dreptatea şi adevărul sunt doar idealuri îndepărtate, iar realitatea este redusă la o acţiune simulată. Autorul aduce în prim-plan o abordare postmodernă, reinterpretând evenimentele din toate unghiurile. Bogdan Teodorescu vrea să inducă probabil ideea că oricât s-ar strădui personajele, oricât ar fugi de sine şi de ceilalţi, oricât s-ar juca cu acţiunile teroriste, până la urmă ajung în acelaşi punct, cel al morţii. Practic, autorul semnalează faptul că orice rivalitate se armonizează şi se reduce la o simplă legătură, moartea, momentul care îi aduce în acelaşi punct, fie că au ridicat mâna împotriva celuilalt, fie că au stat să îşi primească lovitura.

Observăm că în romanul lui Bogdan Teodorescu accentul nu cade pe dirijarea adevărului, ci pe semnificaţiile pe care ura le capătă în naraţiune. Acest sentiment este devoalat în fiecare acţiune prin imaginea unei manipulări ingenioase: „Ce să faci cu iubirea, ce să faci cu bunătatea, ce să faci cu speranţa atunci când peste casa ta cad bombe, atunci când cei dragi, neputincioşi şi ei, dispar dintr-un capriciu?”. Imediat cu familiarizarea celor trei planuri prezentate, cititorul poate observa că este aparentă lipsa legăturii între cele trei destine prezentate. Bogdan Teodorescu pătrunde atent în biografia personajelor şi găseşte conexiuni semnificative. Aceste trei planuri prezintă modul în care ura schimbă vieţi obişnuite în drame umane. Observaţiile de la începutul capitolelor, cât şi alternanţa acestora, par a fi semnele unei piese de teatru care are fiecare detaliu bine pus la punct.

În capitolul „Vizitatorul (Într-o capitală europeană, un birou bine pus la punct într-o clădire impozantă”) ne apare Securitatea care se află într-o acţiune de urmărire a susţinătorului opoziţiei. Un alt capitol, „Investitorul (O staţiune europeană la malul mării)” vizează urmărirea lui Nick, personaj cu statutul pe care îl menţionează titlul. În urma unui atentat terorist, Nick este bănuit ca fiind vinovatul. Investitorul este însoţit de Lisa, personajul care trăieşte doar pentru a imita alte vieţi şi pentru a-şi construi o personalitate fictivă.

O altă parte a romanului, „Refugiatul”, descrie o faţetă a urii care este privită acum prin ochii refugiatului Arif. Probabil în acest capitol se află esenţa şi calitatea cărţii lui Bogdan Teodorescu. Nu avem în aceste pagini o perspectivă care să se concentreze doar în jurul acestei teorii a urii, ci observăm cum autorul diluează duritatea evenimentelor şi îl lasă pe Arif să se ridice deasupra acestei slăbiciuni prin trăirea simplă. O astfel de abordare o întâlnim la Orhan Pamuk, care în romanul Mă numesc Roşu are în vedere o parte referitoare la rolul individualităţii, o altă perspectivă narativă care se referă la miniaturistul ucigaş şi o parte care prezintă o lecţie despre prietenie şi încredere. Există câteva similitudini, la nivel narativ, între romanul lui Bogdan Teodorescu şi cel al lui Pamuk, între care îmbinarea părţii negative (miniaturistul ucigaş şi atentatul terorist) cu partea pozitivă, care în romanul lui Bogdan Teodorescu aparţine lui Arif, iar la Pamuk este dată de povestea de dragoste.

Bogdan Teodorescu subliniază în paginile romanului şi faptul că reţelele de socializare au readus ura în lume: „Ura în interiorul comunităţilor, ura intraspecie. Toată societatea umană se bazează pe ură, ierarhia se bazează pe ură, economia se bazează pe ură, revoluţiile pornesc din ură”. Prin scrierea acestui roman, Bogdan Teodorescu proiectează o imagine apocaliptică a societăţii actuale.