| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Mihai Amaradiaprimeiro poema de Miguel Santiago de Amaradia para donzela Ana Maria Munez Ca să desluşim lucrurile mai pe larg, după două ispititoare nelămuriri, ultima premeditată îndelung de donzela Elisea, dom Miguel sfredelea cu privirea acelaşi corp ceresc numit Dumnezeu, femeile cu trandafiri roşii în păr oftau şi se rugau să-i treacă, vânturile din acele părţi se preocupau să-i sufle lăcrimările şi dom Miguel tăcea îngrijorător, semn rău. Oraşul era în primejdie şi clocotea în nelinişte, se jurase în biserică să nu mai scrie poezie pentru vreo femeie şi totul a fost lăsat aşa o vreme, un miros necunoscut venea dinspre fluviu, zilele deveneau tot mai întunecate şi bărbaţii nu mai mergeau după trestie, puteau să-şi taie mâinile, veneau veşti cum că în oraşul Elefantinha la 10 mile depărtare e soare şi totul decurge normal. Dom Santiago privea acelaşi corp ceresc nevăzut numit Dumnezeu. A fost convins cu greutate şi sub ameninţarea machetei bărbatul celei mai frumoase femei, abia s-a lăsat înduplecat s-o lase să meargă să-l ispitească, de la nimeni altul nu s-a putut afla nimic, o segundo poema de Miguel Santiago de Amaradia para donzela Ana Maria Munez sunt lucruri vrednice să fie povestite, aşa cum de pildă râsul în hohote al fântânii din curtea interioară de unde donzela Ana Maria Munez scotea apă dimineaţa şi se spăla peste tot şi dom Miguel Santiago de Amaradia îşi ocupa locul din spatele draperiei să primească zâmbetul ei, micile lui tabieturi legate cu sforicică subţire, îngăduitoare, la un capăt în umbră la celălalt în soare, chiar vântul auzind acestea venea şi se bucura şi el de avuţia omului, şi aducea şi el ce avea, mreje, trestii, cântece, vorbe nebăgate în seamă părul ud peste umărul stâng al donzelei Ana Maria Munez, mirosul plantaţiei de cafea, motanul întors din vecine, lucruri ale dimineţii când se promite de-o zi curată, ela, linda, ridicând de pe jos un pui de andorinha, goală, prin urmare ziua aceasta avea să aibă o urmare de nepovestit se poate întinde pe pâine cu unt ca pe o câmpie şi din această câmpie oamenii să poată trăi. o terceiro poema de Miguel Santiago de Amaradia para donzela Ana Maria Munez O dată pe an, la începutul sezonului ploios, fiecare cârmuitor al vreunui ţinut, avea o pretenţie din cele mai neimportante, al nostru, o dată a cerut rochia florăresei din piaţa Jacare, altă dată un pescar din Surubim i-a dat buimăcit ancora de la barcă, anul trecut a cerut să i se aducă de-acasă ceasul lui de mână şi proteza dentară, să muşte la oră fixă dintr-un ou de şarpe, anunţul era făcut cu trei zile înainte şi lumea râdea gândind la ce-o mai cere. omul s-a lăcomit anul acesta, părea că în anii trecuţi a răbdat şi s-a pregătit, anunţul a fost scris în afara altarului bisericii, LAGRIMAS DA ANA MARIA MUNEZ şi din nou oamenii din Fonte Boa începură a se tângui, îi învălui o tristeţe mare. Dom Miguel Santiago de Amaradia cioplea în curte scândură pentru pardoseli donzela Ana Maria Munez cosea feţele de pernă, Herodot se privea singur în oglindă, prima zi oamenii nu spuseră nimic, rochia florăresei fu smulsă de pe ea de doi câini, semn rău, a doua zi pescarul nu-şi mai află barca şi oamenii ştiau că ceva rău se va petrece, quarta poema de Miguel Santiago de Amaradia para donzela Ana Maria Munez Lucrurile cu adevărat frumoase acolo se petreceau, |