Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Un roman despre victimele războiului

        de Mircea M. Pop

După ce a publicat o proză memorialistică, Din Văianu la Toronto (în 2010), şi volumul de nuvele Cireşe amare (în 2011), Ion C. Gociu este prezent, acum, cu romanul Maia (Editura Societatea Scriitorilor Militari, Bucureşti, 2012, 238 p., prefaţă de prof. Dr. Zenovie Cârlugea), care aduce în prim-plan aspecte ale celui de-al doilea război mondial. Este vorba, în principal, despre evacuarea evreilor din Iaşi şi despre deportarea ţiganilor în Transnistria, cu toate consecinţele neomeneşti care le-au însoţit. Mulţi au murit, iar cei rămaşi au fost mutilaţi sufleteşte pe viaţă. În asemenea cazuri, dibăcia şi norocul sunt elementele salvatoare. Este relatată viaţa evreicei Maia Zimmerman(n), fiica unui negustor de coloniale din cartierul Păcurari din Iaşi, devenită Mariţa, şi a celui care va deveni soţul ei, Trifu, de fapt fruntaşul dezertor Trifon Mogoş, din comuna Valea Mare, amândoi victime, înţelese, acceptate şi salvate de comunitatea ţiganilor, în care se vor integra, drept recunoştinţă, până la moarte.

O tematică asemănătoare, până la un punct, întâlnim în romanul sasului Claus Stephani (născut în 1938 la Braşov), Blumenkind / Copil din flori, apărut în 2009 la Schirmer Verlag, München, în care este redat destinul tragic al tinerei evreice Beila, din Arviniţa, un sat în apropiere de Focşani, al cărei soţ, Jacob Aaron Altmann, fusese ucis de legionari. Spre deosebire de acesta, romanul lui Gociu este mai complex şi, ca o adevărată saga, se întinde pe două generaţii. În plus, mai aduce la lumină şi obştea romilor cu viaţa şi problemele lor.

E vorba aici de cu totul altceva decât în romanele obişnuite. Autorul încearcă şi reuşeşte să redea crâmpeie de viaţă dintr-o lume prea puţin cunoscută şi prezentată în literatură, cea a lăieţilor, care îşi au legile lor nescrise, dar pecetluite cu sânge. Ba, mai mult, autorul foloseşte expresii neaoşe din limba romilor dar şi din cea oltenească (fiindcă acţiunea romanului se desfăşoară pe două planuri), expresii pe care le explică într-un Glosar, anexat la finele cărţii.

O carte bună nu o mai laşi până când nu o termini de citit. Iar apoi meditezi îndelung la cele relatate şi nu o poţi şterge din memorie prea curând. O astfel de carte este şi acest volum al gorjeanului Ion C. Gociu. După lectură, încerci să-ţi imaginezi ce va urma în al doilea volum, pe care-l aştepţi cu interes. Nu ştim în ce măsură este sau nu vorba de fapte reale, dar istoria relatată pare verosimilă.

Romanul lui Ion C. Gociu are un puternic suport umanist, evocând încrederea în oameni, altruismul în momente dramatice.

Nr. 06 / 2012
Premiile Uniunii Scriitorilor pe anul 2011

Nominalizări la Premiile USR pe 2011

Despre mersul simultan pe drumuri diferite
de Gabriel Chifu

Irina Mavrodin
de Gabriel Dimisianu

Pagini de jurnal (24)
de Gheorghe Grigurcu

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

O carte despre Sf. Anton de Padova
de Adrian Popescu

Epoca înlocuitorilor s-a întors
de Nicolae Prelipceanu

Haloul poetic stănescian
de Nichita Danilov

Un poet proteic
de Dumitru Chioaru

Demonul construcţiei
de Paul Aretzu

Cartea unui poem
de Ioana Dinulescu

Un anotimp în infern
de Gabriela Gheorghişor

Victoria şi nostalgia trecutului
de Daniela Firescu

Un roman despre victimele războiului
de Mircea M. Pop

Poeţi gorjeni
de Mircea M. Pop

Biografia imaginară ca posibilitate
de Ştefan Vlăduţescu

vitrina cărţilor
de Nicolae Coande

Cântecul de departe
de Florea Miu

Străinul
de Viorel Dianu

Poeme
de Virgil Diaconu

Aurel Pantea
de Mircea Bârsilă

Avalanşa recuperărilor
de Nicolae Oprea

Tinerii trebuie să aibă astăzi neapărat modele…
de Florea Firan

Premiul revistei Ramuri la Festivalul Internaţional „Tudor Arghezi“
de Ana Maria Lupaşcu

Poeme
de Constantin Preda

Amici. Un punct de vedere
de Constantin M. Popa

Pe insula fecioarei de la Hozeva
de Luiza Barcan

Sergiu Celibidache şi vocaţia serenităţii
de Florin Caragiu

Prolog la Curtişoara
de Cătălin Davidescu

O farsă englezească într-o interpretare de excepţie
de Toma Grigorie

Manifestare culturală în comuna Osica de Sus, judeţul Olt

Festivalul Internaţional de Literatur㠄Tudor Arghezi“

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Poeme
de Hans Magnus Enzensberger

© 2007 Revista Ramuri