Viziune, referenþialitate, limbaj

Asupra semanticii, a semnificaþiilor conþinute ori sugerate în titlurile operelor literare se insistã deseori în textele de criticã literarã sau în demersurile  hermeneutice de tip didactic. O astfel de explicitare este reclamatã ºi de un titlu precum Distracþie de fiare, conferit de Calistrat Costin celui mai recent volum de  poeme al sãu, apãrut la Editura Universitas XXI, Iaºi, 2007. În cazul de faþã, pentru a „indica“ unele sensuri ºi sugestii, aº cita în întregime poemul „Omul – acest învins... învingãtor!“, cu care se încheie volumul. Mã rezum însã la a reproduce câteva versuri de la începutul ºi finalul poemului menþionat: „«Omul» (restul care rãmâne dupã ce ai ucis „bestia“ din tine!) / îºi consumã tacticos porþia  de taine proscrise / (din „tortul“ festiv al urgisitului neant); / «omul» pare a fi atins cândva, ºi el, câteva clipe de sublim“. ªi versurile finale ale poemului: „«Omul» împãcat definitiv cu sine, cu învingãtorii, inclusiv cu Bunul Dumnezeu, / apreciazã cã cine considerã cã umanitatea / (aceastã lume sufocatã de bube, otrãvuri, crime dar nelipsitã de fantezie ºi farmece!) / s-ar cuveni orânduitã într-un alt chip, / se înºealã amarnic...“ Aceste versuri ale poetului se întreþes pe temeiul unor resurse ale memoriei culturale din istoria umanitãþii, în care nu lipsesc însã nici referirile la  persoanã, la individualitate. („Omul e mai puþin decât umanitate, umanitatea mai puþin decât omul! / Cum vine asta?“ (Aritmeticã umanã, pag. 28). Încã din primul poem „Nu cred... ºi totuºi exist!“ (pag. 8) textul poetului mi-a reamintit de o anume consonanþã de viziune cu o anumitã secvenþã – pe care aº numi-o  „fuga de pe cruce“ – din volumul de debut al lui Emil Cioran, „Pe culmile disperãrii“, din 1934, iar în alte douã poeme, referenþialitatea ori mai bine zis, pretextul producerii textelor este explicitã, chiar din precizãrile inserate dupã titluri: „Cicã niºte «purtãtori de cântec»... – din dor de LUCIAN BLAGA –“ (pag. 60-61 ºi, respectiv, „Naturã moartã cu «momâie de bronz»!“ – „Bacovia – þara când tace...“ (pag. 73-74).

ªi, fiindcã cele 49 de poeme care alcãtuiesc volumul „Distracþie de fiare“ conþin fiecare în parte, într-o structurare coerentã în subtextul lor, încorporeazã sugestii, situaþii, individualitãþi cu nume distinctive, e necesar sã reamintim mãcar o operã fundamentalã ºi universalã ale mai multor poeme, anume, Biblia. Dar Noul Testament conþine ºi Fericirile pe care Isus le-a rostit  în faþa celor mulþi ºi umili, iar cuvântul „fericire-fericit“ este utilizat destul de frecvent, în anume contexte, în poemele din volum. Deºi, doar cu puþini ani în urmã, am citit ºi cartea lui Ovidiu Hurduzeu, „Sclavii fericiþi“, iar cartea „Existenþa tragicã“ a filosofului D.D. Roºca, apãrutã în ediþia princeps în 1934, continuã sã reprezinte  pentru noi o lecturã periodic reluatã.

„Distracþie“ nu e un cuvânt perfect sinonim cu „divertisment“ ºi cu atât mai puþin „plãcere“, acesta tot mai frecvent folosit ºi la noi în ultimii câþiva ani. Desigur cã ºi denominaþiile „Joc ºi joacã“ pot fi asociate, într-o anumitã mãsurã, unor conotaþii din sfera semanticã a unui cuvânt precum „distracþie“. Voi reaminti cã în programa ºcolarã în vigoare pentru învãþãmântul liceal, este prevãzutã tema „Joc ºi joacã“, ilustratã în toate manualele alternative pentru clasa a IX-a, prin opere literare, dar ºi cu fragmente din lucrãrile teoretice ale lui Roger Caillois („Jocurile oamenilor“) ºi Johan Huizinga („Homo ludens“). Iar poemul lui Tudor Arghezi, „De-a v-aþi ascuns...“ ºi cel „Dupã melci“ de Ion Barbu, în esenþa ºi semnificaþia lor profundã, „poeme filosofice“, sunt înserate, la tema menþionatã, în vreo douã dintre manualele alternative de literaturã românã.

Dacã aº fi aflat pentru prima oarã de existenþa unui poet contemporan român numit Calistrat Costin, numai prin lectura volumului sãu de poeme „Distracþie de fiare“, fãrã  sã cunosc nici un element din „bio-biografia“ poetului, aº fi fost înclinat sã-l includ, în bunã mãsurã, în rândul „nouãzeciºtilor“ ori în sfera „poeziei douãmiiºtilor (milenariºtilor)“. Dar i-am citit pe parcursul ultimelor trei decenii câte ceva din „producþia sa poeticã“ ºi chiar referinþe critice asupra acesteia. Dintre acestea, poetul a extras propoziþii, fraze, pasaje, grupându-le la finele volumului „Distracþie de fiare“, sub genericul  „Din «cartea de impresii» despre...“, aparþinând, în ordine cronologicã, criticilor literari Ion Bogdan Lefter, Eugen  Simion, Emil Manu, Laurenþiu Ulici, Ion Mureºan, Adrian Jicu, Constantin Cãlin ºi Ion Roºioru.

Reproduc din referinþele critice, pe cele selectate de poet din articolul pe care Laurenþiu Ulici i-l consacrã în masivul sãu volum „Literatura românã contemporanã“ (1995, pag. 257-258): „inteligenþa de tip speculativ, spirit  ironic“; „SATIRà DUHURILOR MELE – apariþie relativ frapantã în contextul poeziei contemporane, un amestec bizar de  poezie umoristicã, notaþii pãtrunzãtoare despre viciile lumii moderne, alegorii, fabule, inserþii parodice ºi  fulgurãri moralizatoare, totul sub un regim de ironie acutã, de zeflemea cu subsol grav“. În esenþã, ºi poemele  din volumul „Distracþie de fiare“ îºi pãstreazã atributele enunþate de Ulici, în principal cu referire la volumul „Satirã duhurilor mele“ al lui Calistrat Costin, publicat în 1980. Dar sentimentul finitudinii apare tot mai accentuat (al individului, dar ºi al umanitãþii?) în recentul volum, programatic structurat, cu semnificaþii sugerate, în douã cicluri-secþiuni, „Reprezentaþie de galã“ ºi „Curajul de a (mai ºi) râde!“ Sã mai citãm: „Galbene file – cicatrici  de istorie, timp pierdut, / te stingi ºi tu o datã cu noi, ca ºi  noi, Doamne?“ (Sfântã disperare, pag. 10)

„Discursul prozaic“ din primele trei volume ale poetului, dintre  anii 1974-1978, sesizat de acelaºi critic literar, se adânceºte treptat printr-o expresivitate de profunde rezonanþe, limbajul, în aparenþã minimalizat, este substanþial ºi esenþializat, reflexiv ºi angrenând într-o lecturã de tip reflexiv, cu reveniri ºi în planul trãirilor spirituale.