|
Poeme
de Mircea Teculescu
Culori
Aşa cum ochiul
frunză este,
când verde ţi se arată
ţie,
norocosului ajuns în pădurea
unde se poate afla
secretul învierii din morţi
al copacilor,
dacă iubeşti rugăciunea;
aşa cum ochiul
peşte este,
tăcut şi lunecător
printr-o apă ce curăţă,
când clipeşte semnalizând albastru,
pentru a apropia cerul
fără de care nu poţi exista
tu,
biata formă fără aripi;
aşa cum ochiul
stea este,
înfăţişându-se ţie strălucitor,
cu lacrimile uscate,
spre a te convinge
prin lumina ţintită spre inima-ţi,
mai curată decât raza soarelui,
de adâncimea ascunsă
în nopţile senine;
aşa irisul -
verdele, albastrul, negrul,
din ascunsa lume a şevaletelor.
Holograme
Holograma tainicului
foton de lumină
e crucea malteză;
datorită lui ajungi
să vezi
cum păsările
pun şiruri de cruci,
pe ţărână şi
pe zăpadă;
pe urmă, în al brazilor sinod,
descoperi urmele celor vechi,
făcuţi din ţărână cu
multe culori şi miresme;
urme de paşi
suprapuse de timp,
pe care te străduieşti să le urmezi,
astfel încât mersul, cu tine,
să urce spre cer;
să se albească omul de asfalt,
învelit în mantia-i de ceaţă,
care crede cu putere că
din serpentinele aerului
tot mai rece
se nasc urşii polari,
spre care văzătorii privesc
cu uimire, deşi, fără lumină,
ei nici n-ar şti că există
aşa ceva.
|
|
|