| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Nichita DanilovChipuri Chipurile charismatice ale trecătorilor (un, doi, trei ş.a.m.d.) urcate şi coborîte unul cîte unul şi apoi două cîte două şi, în fine, toate laolaltă cu ajutorul unor scripeţi pe terasa blocului şi înapoi pe trotuar (se folosesc plase de prins fluturi, sacoşe obişnuite, dar şi năvoade sau crîsnice, în care atîrnă ierburi, scoci, melci, moluşte sau alte animale marine) Da, pe terasa blocului turn unde déjŕ au fost aduşi paşii, astfel că se aude o leorpăială, un clipocit continuu (lip-lip-lip şi lipa-lipa-lipa, ţur-ţur-ţur ş.a.m.d.): unicul scop al acestei mişcări perpetue fiind mişcarea însăşi, mişcarea în sine care dă naştere la nemişcare. Abandonate pe trotuar sau chiar în mijlocul străzii stau trupurile drepte ca nişte lumînări deposedate de chipuri şi măşti, încearcă să-şi acopere cu mîinile locul unde s-a aflat cîndva, nu de mult, faţă dar dau mereu peste gol dau peste un vîrtej care îi absoarbe încet înlăuntru astfel încît din fiecare trecător rămîne doar o pată, străjuită de mucuri de ţigară sau de alte lucruri mărunte (o brăţară, un ceas, o legătură de chei, uneori nişte tocuri, o poşetă, un ruj, o oglinjoară sau un portofel burduşit cu bancnote), Un lichid galben, amestecat cu ceva verde se prelinge peste pantofi pierzîndu-se odată cu amurgul în piesajul noptatic, cînd chipurile trase pe sfori sînt coborîte iarăşi şi iarăşi pe scripeţi înghesuite în vitrine sau pe galantar în magazinul aflat la parter. Buzele dorm, pleoapele clipesc alene, capetele mişcă uşor din urechi încercînd să asculte muzica sferelor, după care se pleoşteşc scurgîndu-se încet de pe umeri pe duşumea şi apoi, pe sub uşă, pe trotuarul luminat de paşi umezi
Lumină Din umbrele pe care le calc ziua în picioare se ridică noaptea o cruce de lumină....
Dialog egumenic Preabunul frate Feofan l-a întrebat pe bunul frate Daniel: Cîte picături de apă şi cîte de vin trebuie să bea în chilia lui ca să nu i se usuce sufletul? Cît bea o pasăre, dacă vrea să fie ca pasărea sau să bea ca peştele, dacă vrea să fie ca peştele, i-a răspuns acela, Cum ai vrea să tac ca peştele, odată ce apa nu leagă, ci dezlegă limbile? Tu să guşti atît ca să devii pe jumătate mut. De ce pe jumătate şi nu pe de-a-ntregul? Pe de-antregul nu, fiindcă tot ce-i nerostit se întoarce înzecit şi însutit împotriva ta şi te va acoperi de păcate, pe cînd tot ce-i rostit pe jumătate, în golul din sufletul tău îşi va găsi alinarea Dacă vrei să fii ca pasărea, călăuzeşte-te după ea, iar dacă vrei să alegi calea muţeniei, nu vorbi decît noaptea cu pietrele, dar cu măsură, i-a spus acela şi a adăugat: Dacă vrei să te mîntuieşti, porunca de care trebuie să asculţi e aceasta: Fugi cît mai departe de oameni, îndepărtează-te de ei şi de tine însuţi ascunde-te în pustiul din tine, în locul cel mai arid
Cîte suflete Cîte suflete calpe încap în buzunarele (mereu sparte) ale vîntului? Seara colind pe străzi, Căzut pradă unor nelinişti înşelătoare. În loc de vitrine şi ziduri văd poşete, tocuri, sutiene, rujuri şi sîni şi mîini aruncînd zaruri printre picioare... Îmi întind tremurînd palma la fiecare colţ şi aştept numărînd clipele, numărînd orele, să-mi cadă în palmă... Cîte suflete calpe încap în buzunarele mereu sparte ale vîntului? (unul, niciunul, o mulţime?) Luna trece razant peste capete rase ale mulţimii de suflete, culege monedele calpe de pe străzi şi le îndeasă în propriile-i buzunare... Deasupra oraşului, noaptea îşi înalţă ciutura palmelor goale se văd umflîndu-se venele albăstrii şi vinete presărînd cenuşă peste chipurile livide ale trecătorilor. Amin, amin zic vouă, nu fiţi îngrijoraţi pentru ziua ce trece nici pentru cea care vine, căci fiecare zi îşi are socoteala ei...
|