Disperat de acumularea urgenţelor, de senzaţia că toată etnologia românească stă sub semnul recuperării timpului pierdut în urma blocajelor politice, financiare, instituţionale, epistemice, disperat de accentuarea defazajelor faţă de şcoli, tendinţe, curente, teme, bibliografii din lumea întreagă, copleşit de lipsa de inadecvare a programelor universitare, de vocea discretă a şcolii naţionale, de ruptura dintre societate şi şcoală, societate care tratează etnologia ca pe o curiozitate intelectuală, tolerând mănunchiul de savanţi ca pe nişte exemple de aventurieri ştiinţifici sau derivate nu tocmai lăudabile ale filosofiei, sociologiei, filologiei, etnologul a descoperit noţiunea de proiect.

A intrat brusc într-o ecuaţie a lumii moderne, care îl provoacă, dar, în acelaşi timp, îl obligă să gândească propria activitate în cadrul unor coordonate noi, aş zice, chiar improprii meseriei lui: cele ale arbitrariului competiţiei şi ale constrângerilor temporal-contabile.

Oricât de generos ar fi un proiect din punct de vedere ştiinţific, el trebuie câştigat, implementat, etapele parcurse, raportate sistematic, contabilitatea respectată cu mai multă stricteţe decât opiniile ştiinţifice, activităţi care conturează o nouă dimensiune a etnologiei noastre, birocraţia aplicată sau adaptivă. Aceasta este un fel de mezalianţă de nevoie, dar foarte presantă, între ştiinţă şi interfaţa instituţională a societăţii, între responsabilitatea faţă de subiectul cercetării şi arhitectura legislativ birocratică a statului.

Rezultatul este crearea unui etnolog cu personalitate multiplă. În ochii săi şi ai confraţilor, el este un savant. Pentru ei, contează concepţia, munca, ancheta finalizată, textul publicat. Pentru finanţator, el este manager de proiect, o personalitate neutră, fără identitate fermă, un contractant. Textul nu reprezintă decât o investiţie şi ceea ce contează este doar balanţa contabilă.

Acest Janus de modă nouă trebuie să se adapteze unei birocraţii copleşitoare şi, în acelaşi timp, să o adapteze nevoilor ştiinţei lui. De multe ori, rezultatele sunt impresionante. Alteori, ele rămân într-un anonimat sinonim eşecului. Şi aici intervine diferenţa. Cu toate că pentru lumea ştiinţifică proiectul nu reprezintă nimic notabil, el a fost un succes contabil, managerial. S-a cheltuit tot, s-au respectat legile şi principiile achiziţiilor publice, transparenţa a fost totală. Rezultatul rămâne, însă, opac.

Această birocraţie adaptivă a proiectelor ştiinţifice are şi o putere modelatoare impresionantă. Competiţia impune inventivitate şi constrângeri, modelează comportamente ştiinţifice, în raport de timpul desfăşurării proiectului, de sumele alocate acestuia, de specificul echipei. Construieşte o modă.

Temele propuse se adaptează unor contexte generale, dezvoltare rurală, dezvoltarea turismului, identitate regională etc., insinuându-se cu supleţe logică în retorici alogene, mereu atente la termene, sume, finalitate, fezabilitate. Cercetarea de tip aşezat, multianuală, uneori pe viaţă, cu teme uriaşe, autoimpuse, asumate, validate de consiliile ştiinţifice ale unor institute de profil se vede concurată de cercetări anuale sau bianuale, încorsetante, validate de comisii anonime ale unor ministere.

Etnologul trebuie să se adapteze din mers noilor condiţii, pentru că de capacitatea lui de adaptare depinde acurateţea ştiinţifică a rezultatelor, utilitatea şi pertinenţa acestora.

Recent realizate, îmi servesc drept exemplu două proiecte. Sunt relevante pentru felul în care s-au construit, pentru tipul de finanţare, pentru terenul cercetat, pentru metoda utilizată şi chiar pentru debuşeele ştiinţifice propuse. Ambele s-au finalizat prin publicaţii care au o însemnătate ştiinţifică indeniabilă.

Primul ascunde sub un titlu utilitar, Living heritage – an unlimited resource for tourism development – MIS ETC 1324 (toate au coduri, obscure înşiruiri de litere şi cifre, care le marchează destinul birocratic!), program de cooperare transfrontalieră România-Serbia, o cercetare de teren efectuată de Otilia Hedeşan şi echipa ei în Banatul sârbesc, la Uzdin în Vojevodina şi în Banatul românesc sub semnul comun al armoniei tradiţiilor şi care s-a finalizat cu trei cărţi.

Luai Uzdinu de-amăruntul. Amintirile unei povestitoare prodigioase: Mărioara Sârbu este semnată de Otilia Hedeşan, Pe sub drumul-al mare. Locuri şi poveşti din Banat (ediţie bilingvă, româno-sârbească) ale cărei autoare sunt Eliana Popeţi şi Miliana-Radmila Radan Uscatu şi ultima, tot o ediţie bilingvă, Pocărăi şi meşpaisuri: dulciuri din Banat, reţete culese de Andreea Lişiţă şi Nicoleta Muşat.

Otilia Hedeşan a impus în ultimul timp un fel de etnologie nucleară, concentrată în jurul unui personaj „prodigios”, povestitoare carismatică, în general, care este capabilă să fisioneze subiecte multiple referitoare la existenţa comunităţii sale. După baba Riţa, autoarea construieşte acum faima mitologică a Mărioarei Sârbu. Prin astfel de arhive comunitare vii, autoarea impune o altă logică a terenului.

Renunţă la construirea acestuia ca o asamblare a unei multitudini de subiectivităţi (atât a informatorilor, cât şi a anchetatorilor!), focalizându-se asupra unui singur informator. Metoda sa este o adaptare a poveştii de viaţă, căci ea nu culege astfel de naraţiuni de la mai mulţi informatori de o calitate diferită, uneori discutabilă, centrate în jurul unei teme, pentru a reconstrui realitatea prin juxtapunerea acestor naraţiuni.

Ea optează pentru un personaj cheie, recunoscut ca atare de către comunitate. Logica ei este una foarte eficientă. Prin calitatea memoratelor, se construieşte un palier referenţial martor, un fel de traducător automat, care poate fi folosit ca un epurator narativ, o grilă de lectură în evaluarea celorlalte naraţiuni de viaţă, culese de la informatori diferiţi din comunitatea respectivă.

Cartea are trei secţiuni, „alcătuită din colaje” (p.15), „mizând pe jocul dintre personal şi comunitar, prezentând aspecte din viaţa cotidiană dar şi lucruri neobişnuite, elemente de viaţă rurală încă active şi amintiri de odinioară, alternând povestirea cu imaginile, dar şi discursul povestitoarei cu comentariile succinte însă (sper) pregnante ale subsemnatei” (p.15). Este un exemplu perfect al metodei folosite de profesorul timişorean, astfel încât, extrapolând sensurile afirmaţiei ei din text, putem sublinia alături de Otilia Hedeşan că este o „carte de învăţătură” (p.15).

Prima secţiune este povestea de viaţă a Mărioarei, care se dovedeşte a fi o scriitoare naivă, pandant al unei întregi picturi naive, care a făcut faima locului şi care caracterizează cultural spaţiul bănăţean. Această realitate aparte, pe care Otilia Hedeşan o numeşte „fenomenul complex al scrisului ţărănesc” (p.13), pune în discuţie chestiunea oralităţii folclorului. În ce măsură o astfel de scriitură poate fi considerată deviaţie de la oralitate, pseudo-oralitate, scripturalitate complementară sau document? A doua secţiune este o construcţie narativă a intimităţii vieţii satului, de la muncile cotidiene la hrană, de la comportamentele mărunte la norme şi reguli. Descrierile Mărioarei aduc mult cu tematica picturii naive, tablouri vii ale activităţilor de zi cu zi ale comunităţii săteşti. A treia secţiune este construită în jurul descrierii ritualului nupţial, un document valoros, cu divagaţii ce se cer verificate şi decriptate cu ajutorul caietului cu amintiri.

Otilia Hedeşan pune în discuţie o serie de subiecte, care, plecând de la evidenţa terenului, au o importanţă teoretică aparte: oralitate vs. scriitură, metodă, relativism cultural, observaţia participativă şi limitele ei în contexte date.

Proiectul s-a finalizat şi cu publicarea unei culegeri de reţete de dulciuri, care vorbeşte despre subtilitatea convieţuirilor culturale, frământată în aluaturi şi distilată în siropuri, dar şi cu o culegere de povestiri, legende toponimice, care traduc felul în care oamenii îşi descriu locul unde vieţuiesc, amestec de realism şi legendar, de veridic şi magic.

Şi te întrebi dacă turismul, sub semnul şi spre propăşirea căruia se desfăşoară acest proiect, nu este cea mai autentică etnologie, pentru că, oricum, orice etnologie este, în fond, o călătorie.