Acesta este subtitlul unei cărţi recentisime (Odeurs et parfums en Occident) pe care Brigitte Munier a publicat-o în februarie la Édition du Felin, recidivând, practic, din punct de vedere tematic, pentru că, abordând tema mirosurilor şi a parfumurilor în Occident, ea continuă preocupări mai vechi, anunţate de volumul de eseuri intitulat Le parfum ŕ travers les sičcles. Des dieux de l’Olympe au cyber-parfum, apărut în 2003, la aceeaşi editură pariziană.

În ultimele decenii, bibliografia antropologiei culturale s-a îmbogăţit continuu cu lucrări, unele senzaţionale, despre felul în care simţurile încearcă să contribuie la descrierea realităţii.

Trimiterile la celebra statuie a lui Condillac sunt supraabundente, Merleau-Ponty, de asemenea. Senzaţiile abordate sub aspectul lor obiectiv şi cognitiv, capacitatea lor de a se modela cultural astfel încât fiecare cultură să poată crea ierarhii senzoriale cu maximum de putere comunicaţională sunt concluzii din ce în ce mai prezente pe piaţa alegaţiilor antropologice.

Noutatea temei nu mai şochează pe nimeni, interpretările, nici atât. Este absolut normal să vină şi timpul îngerului după ce bestia şi-a trăit spectaculos aventura.

Cu toate acestea, Brigitte Munier aduce ceva cu totul nou în prezentarea temei: ancorarea ei în cultura populară a mileniului al treilea, adică în cultura spaţiului virtual.

Fiind cercetător şi cadru didactic la Télécom-Paris Tech (una dintre cele mai bune şcoli de inginerie din Franţa, unii zic chiar din lume), unde predă antropologia, ea s-a specializat în studierea raporturilor dintre mitologie, gândirea simbolică şi tehnică, un fel de cyberologie cultivată.

Dar, cu tot ataşamentul ei pentru transformările pe care ştiinţa le aduce în viaţa noastră, conturând alte limite ale culturii, configurând altfel noţiunea de popular, ea nu uită acele subtilităţi ale culturii, care, paradoxal, au fost relativ recent reabilitate în câmpul cognitiv, senzaţiile, dar, mai ales, mirosul.

În noua sa carte, Munier tratează ceea ce ea denumeşte caracterul paradoxal al olfacţiei şi încearcă să-l demonstreze cu ajutorul unor substanţiale exemple lingvistice, literare, sociale, istorice, mitologice, religioase.

Consideră că lumea mirosurilor poate fi caracterizată prin intermediul a opt paradoxuri: 1. Deşi refuzat de cogniţie, fiind considerat un reziduu al evoluţiei, mirosul rămâne cel mai spiritual dintre simţuri (p. 271); 2. Parfumul se defineşte prin opoziţie primă faţă de mirosuri, fiecare dezvoltând alte arii simbolice, primul contextuând spiritualitatea, celelalte animalitatea (p. 272); 3. Omul este, în acelaşi timp, sursă de mirosuri şi creator de parfumuri (p. 273); 4. Olfacţia are un caracter imediat, dar solicită şi memoria, este instantanee, dar şi rememorativă (p. 274); 5. Imaginea peiorativă, chiar trivială, a nasului şi importanţa sa vitală (p. 275); 6. Lipsa de interes a oamenilor de ştiinţă timp îndelungat pentru studierea olfacţiei, opusă cercetărilor multiple şi complexe din ultimul sfert de veac (p. 275), 7. În antichitate, crearea parfumurilor, deşi utiliza elemente simple, era consideată o artă, în timp ce azi, deşi utilizează componente sofisticate, este desconsiderată (p. 276); 8. Obsesia contemporană de a deodoriza absolut tot, deşi subzistă o teamă cumplită de alergii (p. 277).

Autoarea ajunge la aceste concluzii, dezvoltând în cele şapte capitole ale cărţii o adevărată istorie a parfumului. Abordarea ei este una dublă, în diacronie, de la antichitatea care a stabilit funcţiile religioase terapeutice şi erotice ale parfumului până în contemporaneitatea care încearcă să-l virtualizeze în spaţiul web şi într-o cascadă de contextuări simbolice, mitologice, ce vizează cele mai docte sincronizări.

Una dintre acestea este dezoltată minuţios şi spectaculos în ultimul capitol, intitulat L’Osmologie au troisičme millénaire (pp. 239-271), în care autoarea face exces de informaţii privind lumea contemporană nu doar a creatorilor de parfum, ci şi a industriilor utilizatoare sau a proiectelor futuriste dezvoltate de acestea pentru utilizarea parfumurilor.

Ceea ce reuşeşte Brigitte Munier este o interesantă descriere a lumii din perspectiva olfacţiei, o demonstaţie de antropologie senzorială, căci vorbim de schimbări de comportament cultural care sunt produse de noi activităţi sociale, de o nouă viziune asupra lumii.

Ea pleacă de la felul în care parfumul este exploatat în lumea contemporană, de la obsesiile de purificare a interiorului până la capacitarea acestuia în marketing, prin crearea unor logouri olfactive, până la odorizarea virtualului, prin crearea cyber-parfumului şi a web-ului mirositor, a hărţilor urbane ale mirosurilor etc.

Foarte documetată asupra experienţelor, unele şocante, altele impresionante prin anvergura tehnologiilor pe care le înglobează, autoarea ne dezvăluie semnele unor schimbări radicale ale culturii care încearcă să absoarbă tehnologiile într-o manieră digerabilă, să facă din spaţiul virtual o componentă a culturii populare contemporane, odorizându-l.

Şi, pentru a oferi o coerenţă noului referenţial, construieşte chiar noi axe, paradigme obligatorii pentru coagularea comunicarii sociale coerente, pentru ordonarea unui real haotic. Parfumul devine pentru autoare ultima dintre artele frumoase, de aceea abordează chestiunile fireşti ale ontologiei artistice, statutul capodoperei, al semnăturii artistului, al drepturilor de autor.

Contribuind, în aceeaşi măsură, la crearea identităţii personale şi a reconfigurării socialului, parfumul devine în secolul nostru nu o scară către zei, ci una spre adâncimile noastre. Cuplat cu neuroştiinţele, parfumul, capacitând mirosul, permite olfacţiei să reveleze aspecte ale funcţionării noastre, capabile să contureze noi dimensiuni ale fiinţei, dar şi noi comportamente culturale.