Experiment

Departamentele şi facultăţile de teatru  din Bucureşti, Iaşi şi Craiova  s-au întâlnit în cadrul Studioului de teatru  amenajat  cu pricepere şi dăruire de profesorii Remus şi Smaragda Mărgineanu, cunoscuţi profesionişti ai scenei  Naţionalului craiovean. În  acest spaţiu acordat de Universitatea din Craiova  la Facultatea de Agronomie, s-a desfăşurat un incitant dialog al creativităţii teatrale, mijlocit de spectacolele–experiment derulate  în beneficiul studenţilor participanţi atât ca interpreţi cât şi ca spectatori, fiecare trupă având de învăţat din evoluţia celeilalte aşa cum şi fiecare profesor-îndrumător a preluat interesantele sugestii oferite de partenerii de dialog.

Mai întâi au evoluat studenţii bucureşteni care au propus versiunea lor scenică pentru piesa „Ulciorul sfărâmat“ de Henrik von Kleist. Pe linia unei tradiţii deja consolidate, evoluţia lor a surprins prin viziune şi reuşita noutate în conceperea şi individualizarea personajelor. A urmat dezbaterea spectacolului prin intervenţiile  studenţilor interpreţi şi ale studenţilor spectatori.

Cea de a doua zi a marcat evoluţia studenţilor din anul II actorie de la Departamentul de Teatru şi Teatrologie al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi. Într-un spectacol care urma să fie prezentat la  Festivalul de teatru studenţesc de la Piatra Neamţ, studenţii ieşeni s-au străduit să coaguleze viziunea fiecărui interpret în crearea unui singur tip de personaj, clownul, cu intenţia declarată de a-i pregăti pe studenţi pentru un capitol important în pregătirea lor, Commedia dell Arte. Folosind mijloacele pantomimei, ale mişcării plastice şi dansului, defilează în scenă o întreagă galerie de personaje-clowni: ghiduşul, cerşetorul, pescarul, poştăriţa, clownul-ceas, păpuşă etc. Personajele care conferă unitate acestor evoluţii independente şi le încadrează în spectacol sunt clownul în alb, generos, naiv şi romantic opus clownului în negru, rău şi demonic. Râsul poate trece astfel în plâns, generozitatea în meschinărie iar visul romantic poate fi demonetizat în mercantilismul cotidian ca în filmografia celebrului Chaplin.

Discuţiile care au urmat au subliniat creativitatea rolurilor imaginate de fiecare student în parte, importanţa didactică a experimentului, dar şi nevoia unei interpretări mai sigure, mai joviale, mai molipsitor umoristice, care să treacă rampa către spectatori cu naturaleţe şi har.

După o scurtă pauză, au intrat în scenă studenţii craioveni, în timp ce studenţii ieşeni şi mulţi colegi ai lor din Bănie au devenit spectatori. Ideea experimentului, prezentată de prof. Remus Mărgineanu, a aparţinut studenţilor şi a fost realizată în afara orelor de curs, cu entuziasmul propriu vârstei, sub îndrumarea proaspătului absolvent al clasei de actorie, Nicu Laurenţiu. Folosind mijloacele dansului clasic, studenţii craioveni au încercat o epică a  secvenţelor coregrafice care să trimită la scene cunoscute din piesele shakespeariene  „Romeo şi Julieta” şi „Hamlet”. Pe un fond muzical susţinut de violină, chitară ori flaut cei zece interpreţi , în costume negre strâns mulate pe corp, au reuşit să transmită fiorul artei lor celor prezenţi în sală şi au exprimat cu talent, prin ritmica şi plastica mişcărilor îngemănate într-o coregrafie inspirată, prin mimică şi pantomimă sentimentele personajelor imaginate, pasiune, naivitate feciorelnică, devoţiune, durerosul proces de cunoaştere a adevărului şi de autocunoaştere  prin iubire şi suferinţă. Discuţiile ce au urmat au relevat travaliul deosebit  al interpreţilor şi al îndrumătorului lor pentru a-şi însuşi adecvat elemente ale limbajului dansului clasic, expresiv, în contextul absenţei cuvântului şi al comunicării exclusiv prin atitudinea  plastica. Desigur că se mai putea lucra la şlefuirea trecerilor de la un moment la altul, la fluenţa tablourilor coregrafice, la naturaleţea ridicărilor, dar, în întregul său, spectacolul a plăcut şi a fost deseori întrerupt de aplauzele celor din sală, demonstrându-se astfel împlinirea funcţiei estetice dar şi utilitatea didactică.

Un  recital de  excepţie -

Tamara  Buciuceanu–Botez

Un veritabil recital actoricesc  de zile mari, l-a prilejuit evoluţia  îndrăgitei actriţe Tamara Buciuceanu-Botez  în piesa de actualitate „Nepotu“ de D. Lustig, prezentată sub egida  Teatrului de Comedie Bucureşti. Partitura relativ simplă, dar ingenioasă, pe care o oferă textul dramatic, este măiestrit interpretată de cunoscuta actriţă, astfel încât personajul principal, Tovarăşa Maria, importantă activistă de partid şi de stat înainte de 1989, capătă valori exponenţiale pentru o lume care încă n-a părăsit scena politică autohtonă  şi are plăcerea cinică de a-i şicana pe reîmproprietăriţi  şi chiar pe vechii „tovarăşi“ care, dacă nu au murit  sau nu  sunt psihopaţi, lucrează la  Senat.”

Într-un decor simplu, un apartament de casă veche, în stadiu avansat de degradare ca şi starea civilă  şi economică  a  Tovarăşei Maria, doar  masa pe care aşteaptă  să fie aprinsă o lumânare şi pe care stau două farfurii sugerează că protagonista aşteaptă pe cineva drag, restul mobilelor sunt acoperite cu huse pentru ca ploaia infiltrată prin tavan să nu le ude. Cel aşteptat este Nepotu, fiul natural al unei surori a Mariei, înfiat şi crescut de tovarăşa, actualmente pensionară, fugit din ţară în America, personaj interpretat cu rafinament artistic de actorul Şerban Pavlu. Apariţia acestuia nu are nimic spectaculos, nimic nu arată prosperitatea nepotului care este falimentar atât material cât şi moral.

Tamara Buciuceanu-Botez transmite spectatorilor sentimentele contradictorii pe  care  le încearcă mama adoptivă şi totodată  fosta activistă  care, dacă nepotul ar fi rămas în ţară, i-ar fi putut aranja  un post la Guvern! Eforturile Mariei, fosta ţesătoare,  de a fi fost considerată comunist de omenie sunt contracarate de nostalgiile participării la congresele partidului, de ţinutele vestimentare adecvate acestor evenimente, completate de nelipsitul coc fals, de amintirea chiolhanurilor care se terminau cu beţii crunte ce necesitau  tratamente specifice „revenirii la realitate”. Sub impulsul amintirilor şi al vişinatei, fosta tovarăşă îşi aruncă cocurile pe fereastră, gest ce va fi regretat după „revenirea la realitate”. Complexitatea rolului este rezolvată de Tamara Buciuceanu – Botez cu mult firesc, realizând magistral balansarea între tragic şi comic, între hilar şi grotesc. Mătuşa - mamă adoptivă şi nepotul ei se aseamănă pentru că ambii reprezintă generaţii care au pierdut sensul existenţei, care sunt dominate de sentimental ratării şi al neîmplinirii sufleteşti, pentru că nu mai pot să creadă într-o lume perfectă. Personajele nu mai văd licărind nici o luminiţă la capătul tunelului în care se pierde destinul fiecăruia.

Numerosul public aflat în sala Teatrului Elena Teodorini a aplaudat îndelung un spectacol – recital realizat de doi actori talentaţi aflaţi la  vârste artistice definitorii.