Experiment

Departamentele ºi facultãþile de teatru  din Bucureºti, Iaºi ºi Craiova  s-au întâlnit în cadrul Studioului de teatru  amenajat  cu pricepere ºi dãruire de profesorii Remus ºi Smaragda Mãrgineanu, cunoscuþi profesioniºti ai scenei  Naþionalului craiovean. În  acest spaþiu acordat de Universitatea din Craiova  la Facultatea de Agronomie, s-a desfãºurat un incitant dialog al creativitãþii teatrale, mijlocit de spectacolele–experiment derulate  în beneficiul studenþilor participanþi atât ca interpreþi cât ºi ca spectatori, fiecare trupã având de învãþat din evoluþia celeilalte aºa cum ºi fiecare profesor-îndrumãtor a preluat interesantele sugestii oferite de partenerii de dialog.

Mai întâi au evoluat studenþii bucureºteni care au propus versiunea lor scenicã pentru piesa „Ulciorul sfãrâmat“ de Henrik von Kleist. Pe linia unei tradiþii deja consolidate, evoluþia lor a surprins prin viziune ºi reuºita noutate în conceperea ºi individualizarea personajelor. A urmat dezbaterea spectacolului prin intervenþiile  studenþilor interpreþi ºi ale studenþilor spectatori.

Cea de a doua zi a marcat evoluþia studenþilor din anul II actorie de la Departamentul de Teatru ºi Teatrologie al Universitãþii de Arte „George Enescu” din Iaºi. Într-un spectacol care urma sã fie prezentat la  Festivalul de teatru studenþesc de la Piatra Neamþ, studenþii ieºeni s-au strãduit sã coaguleze viziunea fiecãrui interpret în crearea unui singur tip de personaj, clownul, cu intenþia declaratã de a-i pregãti pe studenþi pentru un capitol important în pregãtirea lor, Commedia dell Arte. Folosind mijloacele pantomimei, ale miºcãrii plastice ºi dansului, defileazã în scenã o întreagã galerie de personaje-clowni: ghiduºul, cerºetorul, pescarul, poºtãriþa, clownul-ceas, pãpuºã etc. Personajele care conferã unitate acestor evoluþii independente ºi le încadreazã în spectacol sunt clownul în alb, generos, naiv ºi romantic opus clownului în negru, rãu ºi demonic. Râsul poate trece astfel în plâns, generozitatea în meschinãrie iar visul romantic poate fi demonetizat în mercantilismul cotidian ca în filmografia celebrului Chaplin.

Discuþiile care au urmat au subliniat creativitatea rolurilor imaginate de fiecare student în parte, importanþa didacticã a experimentului, dar ºi nevoia unei interpretãri mai sigure, mai joviale, mai molipsitor umoristice, care sã treacã rampa cãtre spectatori cu naturaleþe ºi har.

Dupã o scurtã pauzã, au intrat în scenã studenþii craioveni, în timp ce studenþii ieºeni ºi mulþi colegi ai lor din Bãnie au devenit spectatori. Ideea experimentului, prezentatã de prof. Remus Mãrgineanu, a aparþinut studenþilor ºi a fost realizatã în afara orelor de curs, cu entuziasmul propriu vârstei, sub îndrumarea proaspãtului absolvent al clasei de actorie, Nicu Laurenþiu. Folosind mijloacele dansului clasic, studenþii craioveni au încercat o epicã a  secvenþelor coregrafice care sã trimitã la scene cunoscute din piesele shakespeariene  „Romeo ºi Julieta” ºi „Hamlet”. Pe un fond muzical susþinut de violinã, chitarã ori flaut cei zece interpreþi , în costume negre strâns mulate pe corp, au reuºit sã transmitã fiorul artei lor celor prezenþi în salã ºi au exprimat cu talent, prin ritmica ºi plastica miºcãrilor îngemãnate într-o coregrafie inspiratã, prin mimicã ºi pantomimã sentimentele personajelor imaginate, pasiune, naivitate feciorelnicã, devoþiune, durerosul proces de cunoaºtere a adevãrului ºi de autocunoaºtere  prin iubire ºi suferinþã. Discuþiile ce au urmat au relevat travaliul deosebit  al interpreþilor ºi al îndrumãtorului lor pentru a-ºi însuºi adecvat elemente ale limbajului dansului clasic, expresiv, în contextul absenþei cuvântului ºi al comunicãrii exclusiv prin atitudinea  plastica. Desigur cã se mai putea lucra la ºlefuirea trecerilor de la un moment la altul, la fluenþa tablourilor coregrafice, la naturaleþea ridicãrilor, dar, în întregul sãu, spectacolul a plãcut ºi a fost deseori întrerupt de aplauzele celor din salã, demonstrându-se astfel împlinirea funcþiei estetice dar ºi utilitatea didacticã.

Un  recital de  excepþie -

Tamara  Buciuceanu–Botez

Un veritabil recital actoricesc  de zile mari, l-a prilejuit evoluþia  îndrãgitei actriþe Tamara Buciuceanu-Botez  în piesa de actualitate „Nepotu“ de D. Lustig, prezentatã sub egida  Teatrului de Comedie Bucureºti. Partitura relativ simplã, dar ingenioasã, pe care o oferã textul dramatic, este mãiestrit interpretatã de cunoscuta actriþã, astfel încât personajul principal, Tovarãºa Maria, importantã activistã de partid ºi de stat înainte de 1989, capãtã valori exponenþiale pentru o lume care încã n-a pãrãsit scena politicã autohtonã  ºi are plãcerea cinicã de a-i ºicana pe reîmproprietãriþi  ºi chiar pe vechii „tovarãºi“ care, dacã nu au murit  sau nu  sunt psihopaþi, lucreazã la  Senat.”

Într-un decor simplu, un apartament de casã veche, în stadiu avansat de degradare ca ºi starea civilã  ºi economicã  a  Tovarãºei Maria, doar  masa pe care aºteaptã  sã fie aprinsã o lumânare ºi pe care stau douã farfurii sugereazã cã protagonista aºteaptã pe cineva drag, restul mobilelor sunt acoperite cu huse pentru ca ploaia infiltratã prin tavan sã nu le ude. Cel aºteptat este Nepotu, fiul natural al unei surori a Mariei, înfiat ºi crescut de tovarãºa, actualmente pensionarã, fugit din þarã în America, personaj interpretat cu rafinament artistic de actorul ªerban Pavlu. Apariþia acestuia nu are nimic spectaculos, nimic nu aratã prosperitatea nepotului care este falimentar atât material cât ºi moral.

Tamara Buciuceanu-Botez transmite spectatorilor sentimentele contradictorii pe  care  le încearcã mama adoptivã ºi totodatã  fosta activistã  care, dacã nepotul ar fi rãmas în þarã, i-ar fi putut aranja  un post la Guvern! Eforturile Mariei, fosta þesãtoare,  de a fi fost consideratã comunist de omenie sunt contracarate de nostalgiile participãrii la congresele partidului, de þinutele vestimentare adecvate acestor evenimente, completate de nelipsitul coc fals, de amintirea chiolhanurilor care se terminau cu beþii crunte ce necesitau  tratamente specifice „revenirii la realitate”. Sub impulsul amintirilor ºi al viºinatei, fosta tovarãºã îºi aruncã cocurile pe fereastrã, gest ce va fi regretat dupã „revenirea la realitate”. Complexitatea rolului este rezolvatã de Tamara Buciuceanu – Botez cu mult firesc, realizând magistral balansarea între tragic ºi comic, între hilar ºi grotesc. Mãtuºa - mamã adoptivã ºi nepotul ei se aseamãnã pentru cã ambii reprezintã generaþii care au pierdut sensul existenþei, care sunt dominate de sentimental ratãrii ºi al neîmplinirii sufleteºti, pentru cã nu mai pot sã creadã într-o lume perfectã. Personajele nu mai vãd licãrind nici o luminiþã la capãtul tunelului în care se pierde destinul fiecãruia.

Numerosul public aflat în sala Teatrului Elena Teodorini a aplaudat îndelung un spectacol – recital realizat de doi actori talentaþi aflaþi la  vârste artistice definitorii.