Noi, oamenii, avem multe defecte. Unul dintre cele mai uşor de sesizat este acela că ne închipuim de câte ori avem o opinie asupra unui fapt, unei întâmplări sau persoane, că toţi cei din jur observă şi consideră la fel lucrurile. Dacă nouă ni se pare că războiul lui Putin împotriva Ucrainei este nu doar nedrept, ci strigător la cer de nedrept şi de ticălos, atunci suntem uimiţi când, nu departe de noi, auzim o opinie exact contrară, evident împotriva adevărului şi a ceea ce nouă ne pare a fi evidenţa însăşi.

Noianul de minciuni proferate de Kremlin asupra acestui război ni s-a părut de neacceptat de orice persoană cât de cât rezonabilă. Începând cu declaraţia că acesta este o „operaţie specială” împotriva unei bande de nazişti drogaţi sau nazişti şi drogaţi, care ar fi luat ostatic poporul ucrainean. Să auzi şi să nu crezi! Să citeşti şi să te freci la ochi! Continuând cu măsurile de represiune sălbatică împotriva tuturor ruşilor cinstiţi care protestau împotriva războiului. Cui i-ar fi trecut prin cap că un stat poate legifera ce are dreptul presa să scrie şi ce nu, altcuiva decât unui admirator al sistemului comunist sau al celui nazist? E drept, cândva, într-un trecut îndepărtat, au fost arşi pe rug oameni care descoperiseră, de pildă, că Pământul nu e centrul Universului, ci că se învârte în jurul Soarelui. Dar tot atât de drept este să crezi că acele vremuri au trecut de mult, că minţile au mai evoluat, că oamenii şi-au mai deschis ochii asupra a ceea ce se întâmplă în jurul lor şi chiar ceva mai departe de această împrejurime. Ei bine, eroare! Astăzi, în secolul XXI, există o ţară în care parlamentul a promulgat o lege conform căreia oricine răspândeşte „ştiri false”, adică altele decât minciunile oficiale, poate fi condamnat la trei ani de închisoare. Această ţară, aţi ghicit, este Rusia.

Am văzut documentare asupra gulagului sovietic, acum/atunci desfiinţat. S-ar putea ca urmaşii noştri îndepărtaţi să vadă, peste ani şi ani, altele, despre noul gulag, reînfiinţat pentru cei care continuă să-şi dea seama de minciuna oficială a regimului Putin. Sper să nu fie aşa, însă pericolul există. La doar câteva zile după începutul invaziei ruseşti în Ucraina, erau deja arestaţi peste zece mii de cetăţeni ai Rusiei care manifestaseră împotriva acestui război murdar. Sigur, gulagul lenino-stalinist a „adăpostit” mult mai multe persoane, infinit mai multe, unele dintre ele – e adevărat – nici măcar nu spuseseră „vreun cuvinţel”, vorba lui Lenin, împotriva regimului comunist. Acum, peste 50 de ani, puteai să descoperi într-unul dintre multele volume care cuprindeau şi la noi „operele” lui Vladimir Ilici Ulianov, poreclit Lenin, un ordin către responsabilii bolşevici din gubernii, prin care li se ordona să aresteze şi chiar să-i împuşte pe toţi duşmanii aşa-zisei revoluţii, „cât şi pe şovăielnici”! Dar asta se petrecea prin anii 1918-1920, iar noi am fi cu un secol după. Un secol, însă, e nimic pe scara istoriei, ca să aduc în discuţie un cunoscut loc comun. După cum nici cele mult mai multe de la arderea pe rug a lui Giordano Bruno sau de la condamnarea lui Copernic – s-a dovedit – nu sunt destule pentru ca astfel de decizii să mai poată fi luate. Fireşte, la altă scară, nu se mai înalţă ruguri, ci se aplică ani grei de temniţă, dar delictul e acelaşi ca atunci: de opinie.

Şi ca să mă întorc la mirarea de la început: descoperi cu stupefacţie că mai există oameni, şi nu numai în Rusia, unde ei conduc, ci chiar în patria noastră aflată, totuşi, azi, în martie, oarecum departe de război, există asemenea oameni care proferează „adevărurile” Kremlinului şi la noi. Există chiar partide care răspândesc falsele informaţii despre războiul din Ucraina şi, fireşte, de data asta, aici, într-o – încă – democraţie, nimeni nu-i pedepseşte. Te întrebi în zadar ce fel de minte au aceştia, pentru că, probabil, nu de minte e vorba aici, ci de unicul interes către banii ruseşti, cu care vor fi fiind „sponsorizaţi” întru răspândirea neadevărurilor celor mai strigătoare la cer. Şi pentru a marca faptul că aceste rânduri sunt scrise într-un moment când nu se ştie ce urmări, oricum grave, va avea războiul murdar al Rusiei, voi data acest text: 6 martie 2022. După cum unii oameni îşi vor fi aducând aminte, chiar dacă nu au trăit acea dată, de 6 martie 1945, cea mai neagră zi a României postbelice, când bolşevicii ruşi au instalat la Bucureşti guvernul Petru Groza, cu ajutorul căruia au început îngenuncherea acestui popor pentru 45 de ani. Şi atunci, ca şi acum, au existat în ţara noastră oameni care i-au primit pe ruşi cu flori şi au acceptat să se considere „eliberaţi”, cu toate că era evident pentru toţi cei cu capul pe propriii umeri despre ce „eliberare” e vorba. Şi atunci se folosea minciuna cea mai sfruntată în locul adevărului.

După cum se vede, oricât de vast e progresul tehnic, ştiinţific, artistic, cultural în general, oamenii rămân guvernaţi, fie şi doar pe ascuns, de porniri greu de definit, chiar dacă finalmente explicabile.