A murit Gorbaciov, cel care a contribuit la încetarea Războiului Rece, cel care ar fi dorit o dezarmare, mai întâi nucleară şi apoi, cine ştie, în continuare. Cel care s-a trezit în faţa faptului împlinit, după atacarea aşa zisei „case albe” de la Moscova (că trebuia şi Moscova să aibă una, dacă americanii aveau) de către nişte complotişti care nu prea ştiau nici ei ce voiau. Sau ştiau, dar asta s-a văzut mai târziu. Atunci – îşi mai aduce aminte cineva? – Elţîn s-a suit pe tanc, oarecum ca Iliescu în februarie 1990, şi s-a proclamat apărătorul Rusiei. Mai exista încă Uniunea Sovietică. Din clipa când Elţîn a devenit preşedintele Rusiei, URSS-ul a rămas o vorbă în vânt, Gorbaciov, zice-se, singur într-un birou spre care nu mai suna nimeni, de unde nu se mai puteau da nici ordine, nici alte celea. Deci, preşedintele URSS a trebuit să declare URSS dizolvată. Dacă stăm să judecăm la rece, nu Gorbaciov este cel care a dizolvat Uniunea Sovietică, el a fost doar cel care a luat act de inexistenţa ei de fapt şi a declarat asta public, în spiritul glasnost-ului. Şi totuşi, ura nostalgicilor se îndreaptă împotriva lui, el este considerat de cei care regretă URSS-ul, alături de Putin, vinovat de dispariţia acelui imperiu cu picioare de lut (cum se spune). Sigur, din cauza glasnost-ului şi a perestroikăi, menite în mintea inventatorului lor să salveze Uniunea Sovietică.

Toată lumea ştie că Mihail Gorbaciov nu a dorit nici dispariţia Uniunii Sovietice, nici independenţa fostelor republici sovietice, nici instaurarea democraţiei în Rusia şi în celelalte ţări. Chestii care nici nu au apărut, decât doar aşa, fulgerător, dispărând în noaptea corupţiei şi a minciunii reinstaurate cu ajutorul oligarhilor. Şi totuşi lui îi suntem datori că am scăpat de acest gigant imperiu colonial care ne-a ţinut (pe noi, cei din „lagărul comunist”) într-un fel modern de lanţuri aproape 50 de ani. Dar, la urma urmelor, contează ce a fost în capul şi deci în intenţiile cuiva sau efectul acţiunilor sale? Contează, poate, mai mult faptul că Mihail Gorbaciov, înţelegând că URSS nu mai e în stare să susţină cursa înarmărilor, a făcut tot ce era în stare ca să o stopeze. Şi, cu ajutorul eternului adversar al Uniunii Sovietice, Statele Unite ale Americii, a reuşit. Că, după căderea lui şi, mai ales, a urmaşului său (totuşi), Elţîn, în capetele multor ruşi şi mai ales ale celor care conduc(eau) această ţară, rămasă imensă, s-a instalat din nou mentalitatea războiului rece, asta e cu totul altceva.

Noi, ăştia din Est, mai ales, dar cred că şi cei liberi de zeci de ani, din Vest, îi datorăm lui Gorbaciov eliberarea. Cineva avertiza că trebuie să fim atenţi să nu-l plângem prea tare, sigur, n-o s-o facem în hohote, dar un regret, totuşi, trebuie exprimat. Un regret că asemenea oameni nu i-au urmat la putere în Rusia, ca să nu mai vorbim de multe dintre republicile foste sovietice, exceptând Ţările Baltice, fireşte.

Ca fost conducător al fostului imperiu moştenit în mare parte de Rusia, mi se pare că Rusia i-ar fi datorat o zi de doliu naţional şi funeralii naţionale. Dar poate că e mai bine aşa, pentru că funeraliile lui Mihail Gorbaciov au fost şi un test de popularitate pentru Volodimir, pardon, Vladimir Putin. În ţări ca Rusia sau China, mii şi mii de oameni se mai duc zilnic să vadă mumii ale unor conducători, în general criminali, precum Lenin sau Mao. La înmormântarea lui Gorbaciov au fost, conform declaraţiilor televiziunilor, câteva sute de oameni. Însă declaraţiile lor despre rolul acestui om în istoria Rusiei au mai salvat ceva din faţa (necurată) a Rusiei actuale. Absenţii, desigur nu toţi, că nu toată lumea se înghesuie pe la înmormântări, fie ele şi ale unor oameni celebri, pot fi număraţi printre cei care regretă, asemenea lui Putin, că imperiul colonial rusesc, poreclit URSS plus „lagărul păcii ” (sic), nu mai există. Repet, nu că obiectul funeraliilor, celebrul Mişa, ar fi fost cândva de altă părere, dar rezultatul contează, aşa cum am mai spus/ scris deja, undeva, mai sus.

Iar rezultatul, scuzaţi, vă rog, chiar dacă nu e cel dorit în Rusia fostă sovietică, şi, poate, nici în celelalte ţări eliberate din lagăr, nu e aşa din pricina lui Gorbi. El a făcut ce avea de făcut, chiar dacă nu ştia ce face, mai departe e rolul popoarelor eliberate să înfăptuiască (verb drag, deoarece mincinos, comuniştilor) ce era de înfăptuit.