În Germania nazistă a existat o foarte activă organizaţie de tineret, Hitlerjugend, un fel de NSDAP pentru tineri, în URSS Komsomolul şi, după aceste ilustre modele, am avut şi noi UTM-ul, apoi UTC-ul nostru naţional şi pesemne că în toate statele din lagăr au fiinţat asemenea „meşteşuguri de tâmpenie”, vorba lui Creangă. În ultimele zile, poate săptămâni, ale Războiului Mondial trecut, Hitler, slăbit, distrus, dar dorind să prăbuşească o lume întreagă odată cu el, a mai adunat bătrâni, femei şi adolescenţi care mai puteau ţine o armă în mână pentru a-i sacrifica pe frontul de fapt inexistent. Scena aceea tragică, în care Führerul îi trece în revistă pe adolescenţii ce urmează să se ducă la moarte, bătându-i uşurel pe obraz, într-un gest ce se vrea uman, e exemplară pentru absurditatea războiului: dacă te uiţi la copiii ăia, îndoctrinaţi poate, sau doar fascinaţi de marele conducător ajuns o ruină, vezi dincolo de aparenţa lor un şir de cadavre zadarnice în care vor fi transformaţi peste câteva ore, asemenea multor milioane.

Aflu fără mirare că, în zonele din răsăritul Ucrainei ocupate de armata rusă („eliberatoare”, nu-i aşa?) s-au înfiinţat nişte organizaţii care cuprind chiar adolescenţi, care se pregătesc pentru a deveni un adevărat Putinjugend. Putin nu e führer, ci ţar, adică o versiune răsăriteană a aceluiaşi detestabil rol, iar procedeul aminteşte, totuşi, de cel al confratelui său criminal din „bârlogul lupului”.

În paranteză fie spus, lupul ăsta e invocat şi la ruşi, în titulatura teribilului lagăr unde a fost ucis Alexei Navalnîi.

Organizaţia despre care vorbesc are drapel, lozinci, „elan revoluţionar”, tot tacâmul unui hitlerjugend redivivus, chiar şi cu masca roşie pe figură.

Cât despre copiii răpiţi chiar de la părinţii lor spre a fi transformaţi în ruşi, în fond spre a deveni carne de tun, să ne amintim că, după 1990, când au început să mai iasă la iveală unele adevăruri asupra trecutului aşa-zis imediat, deja atât de departe de noi, dacă judecăm la scara unei vieţi de om, am aflat că mulţi dintre copiii greci, refugiaţi şi la noi, ca şi-n alte ţări din acelaşi lagăr, în urma războiului civil din Grecia (1946-1949), nu erau orfani de război cum se declara, ci fuseseră pur şi simplu răpiţi de la părinţi de către comuniştii greci, ca să-i îndoctrineze şi să facă din ei ceea ce, probabil, dacă ar fi rămas prin familiile lor, n-ar fi devenit din proprie iniţiativă.

Iar noi, aici, în ceea ce era aşa-zisa Românie Socialistă, în anii comunismului biruitor (sic), am avut acele trupe de tineri orfani, cu privirile de sticlă, despre care s-a speculat că au devenit, în decembrie 1989, terorişti, pentru că fuseseră spălaţi pe creiere, pentru a-l servi chiar şi cu preţul vieţii pe „conducător”. Că întotdeauna, când şeful statului nu-i ales, el se numeşte cl. Dacă, însă, toţi cei spălaţi pe creiere (cu dero-ul socialist) ar fi devenit apărătorii lui N. Ceauşescu, atunci şi azi tot regimul ăla ar fi trebuit să-l suportăm...

Toţi istoricii„mai mult sau mai puţin oneşti” afirmă de câte ori vine vorba despre similitudinile dintre întâmplările istoriei, că aceasta nu se repetă. Nu se repetă, dar nu putem să nu observăm atâtea asemănări între întâmplări esenţiale din istorie, sau chiar figuri istorice, detestabile sau, mai rar, admirabile, încât mai că-ţi vine să-i contrazici, aşa, lipsit de orice autoritate cum te afli în această materie, ca şi-n atâtea altele.

Chiar dacă istoria nu se repetă, pare că nu sunt prea multe modele de şefi de state, mai ales în zona dictatorilor cruzi şi iraţionali.