titanicul a fost un vaporaş imens cu ajutorul căruia obiecte şi corpuri mai grele

decât apa şi aerul la un loc ba poate chiar şi cu pământ cu tot

au fost aduse în starea de a pluti câteva mii de mile

până la fatala întâlnire cu aisbergul

din momentul acela nimeni n-a mai avut ochi şi urechi pentru muntele de gheaţă

toată lumea şi-a îndreptat atenţia către vaporaşul imens

şi maşinile lui plutitoare şi scufundate de-atunci înainte

şi către victime

ba nu de mult au găsit şi epava pe fundul oceanului în nord

dar muntele de gheaţă domnilor şi doamnelor are şi el o viaţă aşa cum

şi lăutarii de pe titanic avuseseră până în momentul când cântând

el şi-a continuat netulburat cursa căci nimeni nu s-a gândit să-l spulbere

de altfel ar fi şi fost foarte greu

se spune că unii au încercat dar au avut soarta titanicului

dar despre ei nu s-a mai aflat pentru că al doilea nu este reţinut niciodată

a fost văzut într-o dimineaţă foarte rece ca să nu spun îngheţată de-a dreptul

chiar în largul portului constanţa din românia

ştiţi ţara aceea care

dar mai bine să urmărim muntele de gheaţăscufundătoraltitanicului

în fantastica-i cursă prin viaţă

viaţa munţilor de gheaţă e cu totul aparte ea nu seamănă cu aceea a semenilor

lor oamenii

ei nu iubesc nu urăsc nu fură nu ucid nu râvnesc la femeia vecinului

nu iau nimic din averea acestora

a o să spuneţi dar tot ce era pe titanic inclusiv oamenii cu semnul întrebării

o să vă răspund pe dată aceştia sunt o ofrandă cam brutală

închinată apelor adânci

acestor mici băltoace care înconjoară pământul

şi în care s-ar găsi multe corpuri delicte dacă vreodată apele ar fi evacuate

muntele titanicocton a făcut înconjurul lumii cu aceeaşi viteză netulburată

cu care se îndreptase către vaporaşul cel imens

la ecuator a fost cuprins de calmul plat dar a rămas netulburat

de parcă în jurul lui ar fi fost minus 30 de grade

era plin de urşi ca broasca de râie vă asigur albi cu toţii şi mult mai înţelepţi

după ce văzuseră ce se poate întâmpla cu cea mai mare realizare a omului

în doar câteva ore

broaştele ţestoase de pe insulele galapagos l-au privit cu mirare după care

şi-au văzut de ale lor şi nici malurile nistrului aşa în flăcări cum zicea un jurnalist

de acum vreo 70 de ani că ar fi fost nu s-au sinchisit

când l-au văzut urcând spre izvoarele nilului

cum pe cine de ce întrebaţi

pe muntele de gheaţă care scufundase din greşeală titanicul

ajuns pe undeva pe la Moscova muntele de gheaţă a decis să o ia din nou spre sud

navigator neobosit cum era

pe el se adăpostiseră după dezastrul titanicului vreo zece perechi de oameni

mutanţi

care au crescut şi s-au înmulţit dând naştere unei umanităţi diferite

una care nu avea nevoie nici să mănânce nici să bea ca şi cum ar fi fost tantal

cu deosebirea că acesta voia să facă şi una şi alta dar nu-l lăsau zeii

pe ăştia însă o să râdeţi zeii îi lăsau în pace şi să mănânce şi să bea numai că ei

nu aveau nevoie de asemenea complicaţii vă daţi seama nu aveau nici closete

nici restaurante şi nici de hoteluri nu putea fi vorba

cu adevărat totul era all inclusive

nu aveau nevoie nici de cartiere elegante sau populare nici de bănci

tot sistemul bancar al lor se rezuma la câteva cioburi mici de gheaţă

cu care se trezeau dimineaţa în mâini după ce dormiseră un somn lung

în timpul căruia domiciliul lor scufundase încă un titanic şi mai mare

nebăgat în seamă de nimeni

vai ce bubuituri am auzit azi noapte spuse o locuitoare a muntelui de gheaţă nemuritor

dar surata ei nu auzise nimic se întindea cu poftă ca şi cum toate astea

nici nu s-ar fi petrecut şi nici nu se petrecuseră

după care toată lumea se apucă de treaba lor favorită

construcţia unor imenşi oameni de zăpadă pitici care semănau

dacă cineva ar fi stat să observe

ca mii de picături de apă cu mia şi ceva de scufundaţi din catastrofa titanicului

îi construiau cu migală ca pe nişte adevărate statui şi se minunau pe urmă în corpore

de caraghioslâcul costumelor acestora care nu mai erau fireşte la modă

şi în nici un caz pe titanicoctonul acesta alb cenuşiu

cu timpul se spune că oamenii de gheaţă sau zăpadă şi-au construit lumea lor

şi i-au înlăturat pe cei care-i făcuseră şi le dăduseră viaţă deşi nemuritori

muritorii au cucerit lumea şi au înfiinţat fabrici şi uzine în care nu aveai voie să dai

şi plantaţii imense de bumbac pe care au adus negri ca să-i exploateze

dar mai târziu urmaşii lor că au avut şi urmaşi mai multe generaţii nenumărate

le-au dat drepturi aşa cum se cuvenea şi astfel pe muntele de gheaţă

care acum era ca o planetă pe o altă planetă într-un sistem solar plin de aisberguri

şi au înfiinţat bănci puternice pe care unul dintre directorii lor spunea că se ţine

totul

toată planeta adică aisbergul dar ei nu ştiau că sunt pe aisberg pentru ei

muntele de gheaţă era însuşi titanicul înseşi şantierele de la belfast care-l construiseră

erau multe însuşi încă în afară de toate acestea

aveau şi un satelit pe care l-au botezat în batjocură titanic

şi căruia poeţii lor căci erau şi din ăştia vreo doi

îi scriau versuri dar numai până când lucrurile s-au clarificat şi poezia a devenit

ca economia şi ca finanţele şi ca mahalaua şi ca elitele şi ca toată lumea

încetând să existe

şi atunci o să râdeţi muntele de gheaţă a început să se clatine

nu l-au mai ţinut în gheaţă (adică viaţă) nici sistemul bancar nici sistemul industrial

nici campionatele mondiale de fotbal ale banchizei

şi nici nimic din toate hollywoodurile lor îngheţate cu care se distraseră atât de bine până atunci

dar mai dă-o dracului de poezie a spus unul poate chiar preşedintele

căci am uitat să vă spun îşi aleseseră şi un preşedinte

să nu credeţi nimic din toate acestea

e curată propagandă pentru poezie şi pentru posibilităţile ei

de a ocupa lumea şi de a-i da drumul pe mări şi oceane

înainte de a o scufunda definitiv

asta numai dacă lumea însăşi nu vrea să-şi mai continue cursa ei îngheţată

pentru că am uitat să vă spun la timpul potrivit că în jurul banchizei era un frig pătrunzător chiar dacă navigând în derivă muntele de gheaţă ajunsese la ecuator

şi totuşi nu poezia a scufundat imensul vaporaş titanic

nu i-a înecat ea pe toţi acei nefericiţi

că doar n-o să spuneţi că banchiza nu e decât un fel de poezie solidificată

aşa ca un abur îngheţat dintr-o iarnă trecută

acum muntele de gheaţă se îndraptă spre noi şi mă tem

că o să vrea să ne scufunde cu ţară cu tot

mai ales că oamenii de zăpadă sunt de mult aici împreună cu noi

ca trecutul lui Eugene O’Neill împreună cu personajele lui

şi au pregătit de mult totul

fericita întâmplare