Părintele Dumitru Stăniloae face parte din pleiada marilor personalităţi ale teologiei, culturii şi filosofiei creştine române şi universale care a reuşit să creeze un sistem de gândire şi de viaţă religioasă de o profunzime inegalabilă. Considerat de Heidegger – potrivit mărturiei acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – „al doilea gânditor creştin” al secolului XX (remarcă subiectivă a filosofului respectiv, el rezervându-şi primul loc) şi caracterizat de marii teologi ai epocii drept unul dintre reprezentanţii de cinste ai teologiei creştine, Părintele Stăniloae este teologul care reuşeşte să creeze cadrul cel mai profund de dezbatere a ideilor teologice din complexul vast al viziunii biblice, patristice, precum şi al teologiei, filosofiei şi culturii contemporane.

Născut la 16 noiembrie 1903, în localitatea Vlădeni, judeţul Braşov, din părinţii Irimie şi Reveca, tânărul Dumitru Stăniloae urmează şcoala primară din satul natal, între 1910-1916, iar din 1917 se înscrie la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov. În 1918 primeşte o bursă din partea Fundaţiei „Emanuil Gojdu”.

Marele mitropolit Nicolae Bălan al Ardealului, cel care a sprijinit formarea intelectuală a mai multor tineri prin trimiterea lor la studii în străinătate, îi oferă, în 1922, o bursă la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. După un an de studiu, din cauza metodei scolastice prin care era predată teologia ortodoxă aici, el părăseşte această facultate şi merge la Bucureşti pentru a urma Facultatea de Litere. Întâlnirea din 1924, de la Bucureşti, cu mitropolitul Nicolae Bălan va schimba pentru totdeauna destinul tânărului Stăniloae. Acesta îl convinge să se întoarcă la Cernăuţi şi să-şi finalizeze studiile teologice, oferindu-i în acest sens o nouă bursă de studii. În 1927 absolvă această facultate cu teza de licenţă: Botezul copiilor. Tot în acelaşi an, acelaşi mitropolit Nicolae Bălan îi acordă o nouă bursă de studii la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Atena pentru documentare în vederea întocmirii tezei de doctorat. Întors la Cernăuţi, în 1928, susţine teza de doctorat cu titlul: Viaţa şi opera patriarhului Dosoftei al Ierusalimului şi legăturile lui cu Ţările Române.

În perioada 1928-1930, studiază la mai multe universităţi din München, Berlin, Paris şi Belgrad. Acum începe să se ocupe în mod deosebit de opera Sf. Grigorie Palama, Sfânt Părinte care-l va ajuta să redescopere şi să redea într-o nouă lumină caracteristicile esenţiale ale teologiei ortodoxe. Dacă până la descoperirea Sf. Grigorie Palama studentul şi tânărul teolog Dumitru Stăniloae era bulversat de prezenţa scolasticismului în sânul teologiei ortodoxe de şcoală, de acum înainte parcursul său teologic va cunoaşte o dezvoltare mult mai puternică în duhul Tradiţiei şi al spiritualităţii autentice.

În 1929 îi este publicată, la Cernăuţi, teza de doctorat şi este numit profesor suplinitor la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu. Aici, timp de 17 ani, va preda Teologia Dogmatică (1929-1946), Apologetica (1929-1932; 1936-1937), Pastorala (1932-1936) şi Limba Greacă (1929-1934). Este numit „profesor provizoriu” la această academie, în 1932, iar din 1935 devine „titular definitiv”.

În 1931 îi apare la Sibiu lucrarea Catolicismul de după războiu, iar în 1932, la 25 septembrie, este hirotonit preot.

Începând cu 1 ianuarie 1934 i se încredinţează conducerea ziarului Telegraful Român, fiind redactor responsabil al acestei publicaţii timp de 12 ani, mai exact până la data de 13 mai 1945. Din 1936, Dumitru Stăniloae este numit rector al Academiei Andreiene, funcţie pe care o va ocupa până în 1946.

În perioada în care a activat la Sibiu, i-au fost publicate mai multe cărţi, dintre care amintim: Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama (1938); Ortodoxie şi românism (1939); Poziţia domnului Lucian Blaga faţă de creştinism şi Ortodoxie (1942) şi Iisus Hristos sau Restaurarea omului (1943). Tot în vremea în care se găsea la Sibiu, Părintele Stăniloae începe şi munca de traducere a marii sale capodopere teologice Filocalia, aici fiind publicate şi primele patru volume ale acestei prestigioase colecţii (1946-1948).

Odată cu instaurarea regimului comunist în România (1944-1945), Părintele Stăniloae va cunoaşte o serie de îngrădiri şi prigoniri. Atitudinea sa anticomunistă manifestată prin articolele şi studiile publicate în Telegraful Român şi în Gândirea, precum şi prietenia cu Nichifor Crainic sunt motivele principale care vor duce la îndepărtarea sa din fruntea Telegrafului Român şi a Academiei Andreiene, precum şi la pierderea calităţii de profesor din cadrul acestei academii teologice. În mod repetat, primul ministru Petru Groza a cerut personal toate aceste lucruri. Pentru că mitropolitul Nicolae Bălan refuza să facă vreo nedreptate faţă de Părintele Stăniloae şi să ia astfel de măsuri negative, Petru Groza l-a ameninţat pe acesta că dacă nu va renunţa la Părintele Stăniloae va desfiinţa Academia Teologică de la Sibiu. După ce i s-a explicat situaţia existentă, Părintele Stăniloae şi-a prezentat demisia din funcţia de rector, la data de 7 februarie 1946. La Sibiu rămâne până în decembrie 1946, unde va mai preda Teologia Dogmatică.

Începând cu ianuarie 1947, este transferat „prin transfer” la Facultatea de Teologie din Bucureşti, la catedra de Ascetică şi Mistică. Desfiinţându-se această catedră, el va rămâne profesor pe disciplina Teologie Dogmatică şi Simbolică pentru cursurile cu doctoranzii.

Urmărit permanent de Securitate – acesta fiind principalul motiv pentru care a fost adus la Bucureşti –, Părintele Stăniloae este arestat la data de 4 septembrie 1958 din cauza politicii sale „reacţionare” faţă de regimul comunist. Timp de 5 ani va fi încarcerat la Jilava şi la Aiud, alături de mai mulţi teologi şi intelectuali români, dintre care amintim pe: Liviu Galaction Munteanu, Ilarion Felea, arhimandriţii Sofian Boghiu şi Benedict Ghiuş, filosoful şi poetul Grigorie Popa şi filosoful Petre Pandrea.

Eliberat din închisoare, în ianuarie 1963, va fi încadrat ca funcţionar la Biblioteca Sfântului Sinod. Din octombrie, acelaşi an, va fi reintegrat ca profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde va activa până în 1973.

Începând cu 1965, pentru a arăta Occidentului „preocuparea” regimului comunist din România pentru „promovarea” libertăţii religioase, Departamentul Cultelor îi solicită Părintelui Stăniloae să scrie articole şi studii cu conţinut teologic.

Perioada petrecută în închisoare îl ajută pe Părintele Stăniloae să se apropie mult mai mult de Dumnezeu şi să conştientizeze importanţa deosebită care trebuie acordată timpului. Principiul care stă la baza muncii asidue întreprinse de Părintele Stăniloae este următorul: timpul trebuie să fie umplut cu fapte bune şi să fie valorificat la maximum, adică să nu fie lăsat să treacă la voia întâmplării pe lângă noi. În acest sens, sunt monumentale cuvintele sale rostite faţă de cei care l-au întrebat de ce se mai osteneşte să scrie în condiţiile în care cenzura comunistă refuză să-l publice: „Mai bine să munceşti degeaba, decât să stai degeaba”.

Acest principiu îl face să muncească fără încetare şi să realizeze o serie de traduceri din Sfinţii Părinţi (Sf. Atanasie cel Mare, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Chiril al Alexandriei, Sf. Simeon Noul Teolog etc.), însoţite de bogate note explicative de un conţinut teologic inepuizabil, să scrie o mulţime de studii şi cărţi, şi să participe la o serie de conferinţe internaţionale.

Dintre lucrările cele mai reprezentative publicate în această perioadă, amintim: Teologia Dogmatică Ortodoxă, volumele 1-3 (1978); Spiritualitatea Ortodoxă: Ascetica şi Mistica Bisericii Ortodoxe (1981); Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă (1986); Chipul nemuritor al lui Dumnezeu (1987); Studii de Teologie Dogmatică Ortodoxă (1990); Reflexii despre spiritualitatea poporului român (1992); Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos (1991); Iisus Hristos, Lumina lumii şi Îndumnezeitorul omului (1993); Sfânta Treime sau La început a fost iubirea (1993) etc.

Începând cu 1968, este invitat să conferenţieze la mai multe instituţii teologice din lume, precum: Freiburg, Heidelberg, Oxford, Tübingen, Paris, Tesalonic, Atena, New York, Boston, Berna, Geneva, Ierusalim etc.

Recunoaşterea internaţională a operei şi personalităţii complexe a Părintelui Stăniloae este concretizată prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa de către mai multe instituţii teologice din lume, precum: Facultatea de Teologia Ortodoxă a Universităţii din Tesalonic (1976), Institutul Ortodox „Saint Serge” din Paris (1981), Facultatea de Teologie din Belgrad (1982), Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena (1991) şi Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti (1992). În 1980, Universitatea din Tübingen îi acordă premiul „Dr. Leopold Lucas”, iar, în 1981, Biserica Anglicană îi conferă distincţia „Crucea Sfântului Augustin din Canterbury”.

În 1990, odată cu schimbarea regimului comunist, este ales membru corespondent al Academiei Române, iar din 1992 devine membru activ al acestei înalte instituţii culturale.

Trece la cele veşnice, la 4 octombrie 1993, la vârsta patriarhală de 90 de ani, şi este înmormântat în Cimitirul Cernica de lângă Bucureşti.

Opera Părintelui Stăniloae este impresionantă, însumând un număr mare de cărţi, traduceri, studii, articole, interviuri şi recenzii. Principalele sale lucrări sunt traduse în mai multe limbi precum: engleză, franceză, germană, greacă, italiană, sârbă etc.

Profund ancorată în gândirea patristică şi în spiritualitatea filocalică, fidelă în totalitate doctrinei ortodoxe şi în dialog permanent cu filosofia şi cultura vremii, opera Părintelui Stăniloae se constituie ca un tezaur nepreţuit al teologiei şi culturii române şi universale. Prin ideile dezbătute, conţinuturile definite şi perspectivele oferite, Părintele Stăniloae reuşeşte să creeze un sistem unic de gândire şi de viaţă în care teologia ortodoxă se regăseşte în forma sa autenică, iar filosofia şi cultura creştină îşi regăsesc adevărata identitate şi finalitate.

BIBLIOGRAFIE: Mircea Păcurariu, „Preotul Profesor şi Academician Dumitru Stăniloae – Câteva coordonate biografice”, în vol. Persoană şi Comuniune: prinos de cinstire Părintelui Profesor Academician Dumitru Stăniloae la împlinirea vârstei de 90 de ani, Ed. Arhiepiscopiei Ortodoxe Sibiu, Sibiu, 1993, pp. 1-15; Lidia Stăniloae Ionescu, „Lumina faptei din lumina cuvântului”: Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, ediţia a II-a revăzută, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2005; Dumitru Stăniloae, Opere complete, vol. 1, Cultură şi duhovnicie: articole publicate în Telegraful Român (1930-1936), Ed. Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2012.