Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poem

        de Nicolae Tzone

[citiţi-mă şi veţi orbi   le-am zis şi ei m-au citit…]

 

citiţi-mă şi veţi orbi   le-am zis   şi ei m-au citit şi au orbit

                                                              cu toţii  pînă la ultimul

citiţi-mă   şi veţi muri    le-am spus cu voce tare şi surdă  

                                şi ei m-au citit şi au murit pînă la ultimul

citiţi-mă   şi din nou vă veţi naşte  le-am strigat în urechi   

              şi ei m-au citit şi din nou s-au născut pînă la ultimul

 

neamul meu de născuţi şi de nenăscuţi tzone a avut   are     

             şi va avea totdeauna încredere neştirbită în mine

                                                                  şi-n poemele mele

 

*

legat la ochi cu chiar degetele mele păşesc entuziast

                                            printr-o vîlcea burduşită cu urşi

şi pe fiecare urs o femeia goală cîntă fără răgaz

              la cîte o tulpină fragilă de păpădie   puf puf puf  

şi în aer se ridică o pulbere albă ca un suflet de adolescent trist   

puf puf puf   şi praful de păpădie se face nor şi pluteşte

                                                                     deasupra vîlcelei  

urşii sînt cuminţi  deştepţi şi îndrăgostiţi   puf puf puf  

urşii ţin femeile goale pe pielea lor cu o nedisimulată

                                                                    mîndrie de urs  

femeile goale de pe noi sînt pielea noastră a doua  

                                                      vorbesc ei toţi deodată  

femeile noastre goale de pe noi sînt pielea noastră de lux

nu  nu visez   chiar sînt într-o vîlcea acuns după un muşuroi

                                                                      splendid de cîrtiţă

femeile goale de pe urşi chiar cîntă şi suflă   puf puf puf  

                                               în tulpinile fragile de păpădie

urşii   se vede foarte bine de unde mă aflu   sînt foarte fericiţi  

şi parcă ar vrea să cînte şi ei   mor mor mor mor mor mor mor   

şi puful de păpădie se înalţă la un metru deasupra lor    apoi

       la doi   apoi la trei   pare un puf special   pare o ninsoare

       care cade în sus   un omăt fraged şi senzual care pluteşte

          regeşte deasupra de noi toţi    eu  urşi şi femeile

                                                     goale călare pe blănile lor

 

legat la ochi cu chiar degetele mele păşesc entuziast

                                         printr-o vîlcea burduşită cu urşi

 

*

poate că un cuvînt mort este un cuvînt bun   şi  da  da

                                           şi încă de vreo mie de ori da

poate că un poet mort este un cuvînt bun

 

*

vai  vai    şeherezada cea de demult se culcă singură

           seară de seară   vai  vai  stăpînul ei a ruginit lîngă ea

hai   şeherezada  vino la mine în braţe să număr bob cu bob

                                                   toate cuvintele pe care le ştii

hai   şeherezada   să facem noi amîndoi un rug ale cărui flăcări

                   să se vadă pînă    hăt   adînc şi foarte adînc  

                                                                           în antichitate

hai   şeherezada  ridică-ţi ţîţa peste orizont cu mine sus

                                          pe sfîrcul ei roşu în chip de catarg

hai   şeherezada   bate-te în şolduri şi în pulpe de cristal

       cu iubita vieţii mele fie şi pentru o singură noapte cu mine

hai   şeherezadă mai singură ca niciodată   fii chiar tu

              iubita vieţii mele de fiecare noapte  şi de toate

                                                            morţile ce or să vină

 

*

nu vă ascund că mănînc pîine de hîrtie   şi ronţăi cu nesaţ

        ciocolată de hîrtie  şi mă spăl pe obraz cu apă de hîrtie

ieri seară mai mult decît curios mi-am vîrît mîinile-n burtă

                          şi am văzut că şi maţele mele sînt maţe de hîrtie

ieri seară mi-am scos oasele afară din trup şi oasele mele

                 erau pline cu suluri de papirus învechite la colţuri

poate că şi din cauza asta poemele mele muşcă din mine

        ca din ţîţa mamelor lor care trebuie să fi fost cîndva

          pline ochi cu suluri noi de papirus   neapărat egiptean

 

*

tot ieri în podul meu din strada aurel vlaicu au venit cîinii-suliţă

                                                     din poemele lui virgil mazilescu

erau cîini-suliţă extrem de interesanţi şi de expresivi   boturile lor

                                 suliţă aveau în vîrful lor agăţat un fel de surîs

hei   voi   cîini-suliţă   le-am zis   ce-i cu voi pe aici   nu ştiţi

            că nu aveţi voie să părăsiţi poemele lui virgil mazilescu

noi  cîinii-suliţă   răspund ei  nu vom părăsi vreodată poemele

          lui virgil mazilescu    poţi  de altfel  ca să ştii că chiar el

           ne-a trimis să ne vezi şi să ne găzduieşti în bucureşti

                                                                 pentru o oră sau două

bine   am zis   fie   am zis   dar el nu vrea să mai vină prin bucureşti 

         am   uite  chiar aici   în colţul dinspre fereastră

                un pat încăpător pentru el liber ca pasările cerului

păi nu vezi că el chiar stă în patul de lîngă fereastră   nu doarme

         cum vrea să lase impresia  ci doar se preface că doarme

           paşii îngrozitori de gheaţă şi i-a pus cuminte ca un copil

              sub pat   să nu fii deloc îngrijorat    nu se vor topi niciodată

 

tot ieri în podul meu din strada aurel vlaicu au venit cîinii-suliţă

                                                      din poemele lui virgil mazilescu

 

*

sunt foarte singur   domnul meu   zice încet mazilescu pipăind

           cu degetele de la picioare podeaua locuinţei mele

                                                             din strada aurel vlaicu  

poezia nu mi-a furat numai inima  ci mi-a furat şi moartea  

          şi fără moartea mea lîngă mine singurătatea mea este

          de-a dreptul cumplită   este   cu vorbe precise   insuportabilă

dacă-mi vei atinge   cum este firesc   mîna pentru salut   şi tu

           te vei umple de singurătate ca de rîie   că de moarte văd

                                       că eşti plin cum şi eu am fost cîndva

nu te păzi   nu încerca să-ţi păzeşti moartea cu ghearele

       şi cu dinţii cum eu din răsputeri am încercat   în zadar e totul  

                                              şi ţie poezia ta îţi va fura moartea

dar e bine asta   întreb   oare e bine asta   nu  domnul meu 

                                                                      nu   deloc nu e bine

vezi acum cît mă mai prefac eu că dorm să nu se îndepărteze

         prea mult de mine cîinii mei suliţă   simt că pînă şi ei

            ar vrea să mă părăsească   să se piardă de mine fără urmă

 

sunt foarte singur   domnul meu   zice încet mazilescu pipăind

            cu degetele de la picioare podeaua locuinţei mele

                                                               din strada aurel vlaicu  

 

*

în regatul tzone poezia tzone îşi şterge de moartea de fiecare zi

        şi de moartea de fiecare seară tronul cu batiste imposibile

                                                                                           de mercur

în regatul tzone poezia tzone îşi zice sieşi  bonjour imposibilă

           şi totuşi posibilă poezie tzone    bonsoir mult iubită

                                                        şi deloc iubită poezie tzone

în regatul tzone poezia tzone îşi leagănă pe genunchi cu tandreţe

                                            nepereche poemele tzone nou născute

în regatul tzone poezia tzone îşi pune pe frunte în loc de coroană

                     poemele tzone scrise de tzone acum un veac sau două

în regatul tzone poezia tzone ţine în poziţie verticală timpul

                 în ceasuri pendulă   în ceasuri lunete   în ceasuri

                                                          cu limbile de rocă de lună

în regatul tzone poezia tzone zideşte arcuri de triumf în urma

       tuturor devastatoarelor războaie dintre viaţă şi viaţă 

                     dintre viaţă şi moarte   dintre moarte şi moarte

în regatul tzone poezia tzone luminează în felinare-catedrale

            şi noaptea şi ziua   dar mai ales ziua   ca să se vadă

                           şi ziua de foarte departe lumina ei singulară  

în regatul tzone poezia tzone roagă statuile să nască pui vii

     de statuie  şi statuile chiar nasc  la vedere   pui vii de statuie

în regatul tzone poezia tzone bea deopotrivă poeme pe ape

                                                               şi poeme pe vin

în regatul tzone poezia tzone rîde împreună cu socrate

                    şi înghite whisky de cucută la întrecere cu socrate

în regatul tzone poezia tzone strănută şi strănutul ei răsună

        din europa pînă în argentina   şi pînă dincolo

                                            şi pînă dincoace de argentina

în regatul tzone poezia tzone şlefuieşte pietre de diamant

                   cu diametrul cît urechea   şi chiar cît şi lira

                                                                  străvechiului orfeu

în regatul tzone poezia tzone sare ca un copilargintviu

            într-un picior din ce în ce mai sus   pînă cînd

                                                 se loveşte cu creştetul de cer

în regatul tzone poezia tzone şade pe un jilţ ţesut din firele de aur

                             aduse de poeme lui tzone din împărăţia lui iisus

 

în regatul tzone poezia tzone îşi şterge de moartea de fiecare zi

       şi de moartea de fiecare seară tronul cu batiste imposibile

                                                                                    de mercur

 

                                                                                          25 septembrie

© 2007 Revista Ramuri