Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Mihai Duţescu şi terapeutica visului

        de Ovidiu Ghidirmic

Am scris nu de multe ori despre poezia lui Mihai Duţescu, unul dintre cei mai reprezentativi şi emblematici poeţi ai cetăţii Banilor, a cărui creaţie însumează un număr de-a dreptul impresionant de volume (aproximativ două duzini) şi care este consemnată în mai toate istoriile literare contemporane şi, tocmai de aceea, ne rezervăm dreptul de a nu intra în detalii analitice şi de a schiţa doar liniile esenţiale ale evoluţiei sale lirice.

În precedentul volum: Samuraiul, apărut în urmă cu câţiva ani, decriptam o poetică a visului şi autodedublării, într-o cronică publicată în revista Scrisul românesc (2007).

Ca o replică la articolul nostru, dorind, parcă, să ne completeze supoziţia, poetul semnează un nou volum de versuri, Mecanica visului (Ed. „Contrafort“, 2009), titlu care vrea să desemneze mecanismul producerii visului şi care ne trimite la poetica suprarealistă a dicteului automatic, a declanşării imaginaţiei onirice, care nu trebuie să ne surprindă la un poet de factură neoromantică, dincolo de tehnica modernă, ca Mihai Duţescu. De altfel, teoretic vorbind, poetul nu iese din propria-i formulă, întrucât, după cum se ştie, suprarealismul nu este decât o formă de neoromantism.

Romanticii sunt cei care au acordat cea mai mare importanţă visului, socotindu-l înrudit cu poezia, considerându-l „poezie involuntar㓠şi stabilind o serie de corelaţii ingenioase între limbajul poetic şi cel oniric. Şi pentru Mihai Duţescu, esenţa poeziei o formează visul sau, mai binezis, poezia împrumută ceva din esenţa visului. Tot din recuzita romantismului provin estetismul şi dandysmul poeziei lui Mihai Duţescu, care apar, mai ales, în cel mai bun volum al său, Pavăză de crini (1976), prin care poetul se înscrie în categoria scriitorilor esteţi şi rafinaţi, ce propun arta ca model pentru existenţă. Mihai Duţescu s-a impus ca un poet al decorurilor medievale şi al ceremonialurilor galante, din stirpea lui Radu Stanca. În poezia lui Mihai Duţescu, în special în volumul Pavăză de crini, Craiova de altădată este imaginată ca un burg medieval, cu palate şi cu turnuri din care bat orologii vechi, cu arcade şi portaluri, cu pieţe publice, cu saloane parfumate, cu oglinzi veneţiene, cu caleşti aurite, din care poetul coboară, îmbrăcat elegant, ca un dandy, cu floare roşie la butonieră.

În Mecanica visului, Mihai Duţescu optează pentru un limbaj mai concentrat: „cuvintele n-au nevoie să fie vorbite/ vulturii n-au nevoie de paşaport/ uitarea n-are nevoie de timp“ (Prolegomene). Poetul declară că s-a născut odată cu visul: „M-am născut odată cu visul“ (Autobiografie).

Volumul de acum este marcat de trecerea inexorabilă a timpului, de spectrul senectuţii şi al confruntării cu moartea. Poetul ceremonialurilor galante se imaginează umblând la braţ cu moartea şi simte „boarea divină a morţii“ (Boarea). Starea sa sufletească este de o permanentă nevoie, visare: „sunt într-o visare“. Din poezia lui Mihai Duţescu se desprinde o adevărată terapeutică a visului, prin care poetul se salvează de prozaismul existenţei.

Din tot inventarul imaginarului oniric şi al mecanicii visului se detaşează o acuarelă de o rară fineţe, în care poetul se visează ca un cerb agonizând la marginea unei ape, căruia i se umezesc ochii sub mângâierile iubitei: „Mă contemplu visând:/ cerb înjunghiat e acest trup/ întins la marginea apei/ şi tu vii şi îi mângâi pleoapele/ până izbucnesc lacrimile“ (Mecanica visului).

Dens şi de un indubitabil rafinament stilistic, ilustrat cu reproduceri după tablouri celebre, volumul Mecanica visului se constituie într-o apariţie editorială de excepţie, într-un adevărat regal liric.

Nr. 06/2010
Festivalul Internaţional Tudor Arghezi
de Horia Gârbea

Zilele poeziei în Olt

Simpozionul Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu“ ediţia a VIII-a

Festivalul Internaţional - „Zile şi Nopţi de Literatură“

Revista revistelor
de Gabriela Gheorghişor

Din Jurnal (1999)
de Gabriel Dimisianu

Pagini de jurnal (4)
de Gheorghe Grigurcu

Versuri
de Gabriel Chifu

Precursorii spiritului modern (1)
de Adrian Popescu

Noi, înlocuitorii
de Nicolae Prelipceanu

Fiare vechi şi-nmiresmate
de Nichita Danilov

Mircea Cărtărescu, nimic
de Dumitru Chioaru

Dimensiunile halucinante ale realităţii
de Paul Aretzu

Despre puterile văzute şi nevăzute
de Gabriela Gheorghişor

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

Starea de iovie
de Ioan Lascu

Umbre şi lumini
de Constantin M. Popa

Six o’ clock: timpul povestirilor
de Daniela Firescu

Iubire sacră şi iubire profană
de Simona-Grazia Dima

Partea de Utopie
de Florea Miu

Mihai Duţescu şi terapeutica visului
de Ovidiu Ghidirmic

Nominalizări pentru Premiile U.S.R. pe anul 2009

Cărţi nominalizate la Premiile U.S.R. pe anul 2009, comentate în revista Ramuri

George Vlăescu – expresie a Şcolii Naţionale de pictură
de Bianca Predescu

Efectele metodei onirice în poezia lui Ion Chichere
de Mircea Bârsilă

De la biografie la politică şi cu popasuri în metafizică
de Mircea Ghiţulescu

Poeme
de Ioana Dinulescu

Festivalul Internaţional Shakespeare - ediţia a VII-a
de Nicolae Petre Vrânceanu

Un album – document al durerii noastre
de Luiza Barcan

Contradicţie şi libertate
de Florin Caragiu

Experienţa împăcării
de Ştefan Vlăduţescu

Păpuşa de sticlă
de Ion Catrina

Manual de visătorie
de Tudor Nedelcea

Poeme
de Nagy László

© 2007 Revista Ramuri